Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: Gazeta de Chişinău


Invitata este Victoria Popa de la Gazeta de Chişinău.

„În articolul său de fond „80 de ani de ocupaţie” editorialistul Mircea V. Ciobanu scrie că „ Prezenţa militarilor moldoveni la „parada biruinţei” din Piaţa Roşie a Moscovei cu doar patru zile înainte de trista aniversare a ocupării Basarabiei de Armata Roşie în 1940 nu e doar o enormă eroare politică. Nu e doar o crimă împotriva propriilor cetăţeni, trimişi într-o misiune ruşinoasă în plină pandemie, cu riscul de a se contamina. E actul nostru de capitulare deplină, e confirmarea stării naţiunii: de 80 de ani suntem sub permanentă ocupaţie rusească.

Un ziar în fiecare seară: Gazeta de Chişinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:48 0:00
Link direct

Pentru mulţi Armata Roşie încă mai este „eliberatoare” iar imperiul din Est – patria pierdută. Nu în zadar se mai bâlbâie diplomaţii noştri, când, nesiliţi de nimeni, devin avocaţii armatei ruse, scutind-o de acuzaţia ocupării teritoriilor străine. Pentru că aşa cunosc istoria „stataliştii” şi „proeuropenii” noştri: Rusia ne-a eliberat, hrănit şi educat. Lecţia nu am însuşit-o nici azi, dar trebuie să ne dumerim odată şi odată cine suntem, pentru a ne redobândi identitatea şi demnitatea.”

Pentru mulţi Armata Roşie încă mai este „eliberatoare” iar imperiul din Est – patria pierdută...

S-a închis taraba: nu mai avem cetățenii de vânzare!” este titlul articolului de la rubrica „Comentariul economistului”, scris de Veaceslav Negruța.

„Nu au fost prezentate deocamdată date finale despre cum a fost solicitată și folosită această schemă, câți și-au achiziționat pașaport de RM pentru a ocoli restricții și eventuale probleme cu autoritățile din țările de origine, pentru a călători liber în spațiul UE și Schengen (exact aceste beneficii erau vândute potențialilor noi cetățeni ai RM în publicitatea din mai multe țări exotice), dar cert este că schema merită o investigație nu doar jurnalistică, ci și a procurorilor.

În eventualitatea că RM ar putea fi atrasă și în litigii internaționale, legale și financiare, cu partenerii guvernului Filip pentru promovarea acestei scheme – procurorii ar trebui să-și facă munca din timp. Altfel, costurile vor cădea iar în spinarea cetățenilor care vor trebui să achite din buget schemele lui Candu și compania, susținute în 2016 în parlament și de partenerul său de atunci, Dodon.”

„Rușii n-au pământuri de dat. Doar de luat”(autor: Victoria Popa) este titlul unui articol din Gazeta de Chișinău.

În cadrul unui program TV difuzat zilele trecute de canalul Rossia 1, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că, după intrarea în URSS, mai multe republici sovietice au primit și au încorporat în spațiile lor statale un număr foarte mare de pământuri, care, „tradițional și din punct de vedere istoric, sunt pământuri rusești”.

De aceea, consideră Putin, în momentul destrămării URSS, la despărțire, „fiecare republică trebuia să plece cu ceea ce a venit”, și „să nu-și însușească darurile făcute de poporul rus”...

Cu referire la declarația liderului de la Kremlin, istoricul Octavian Țâcu, președintele PUN susține că: „Declarațiile președintelui Putin sunt o lipsă de adevăr istoric, pentru că la ceea ce se referă Putin are o istorie foarte scurtă. De exemplu cazul Transnistriei. Rusia revendică această regiune în baza unei tradiții istorice de la 1792, dar românii sunt cei mai vechi locuitori ai regiunii transnistrene.

Spațiul rusesc este o construcție imperialistă modernă care încearcă să inoculeze ideea că spațiile anumitor state vecine Federației Ruse ar datora statului rus anumite teritorii. Aceste teritorii nu au fost ale Federației Ruse. Ele au fost achiziționate în urma unor războaie imperiale în care au fost omorâți mii de oameni și care sunt o crimă împotriva umanității.”

Istoricul Virgil Pâslariuc, membru PAS, relevă: „Declarația lui Putin despre „cadourile” pe care le-ar fi făcut poporul rus fostelor republici sovietice sunt privite cu îngrijorare în tot spațiul post-sovietic. Revenirea la retorica agresiv imperială, dacă nu chiar revizionistă, în mod evident este legată de dorința președintelui rus de a mobiliza electoratul în preajma unui referendum extrem de important pentru el, care i-ar permite să-și perpetueze puterea practic pe viață, în condițiile unei scăderi drastice de popularitate și legitimitate. Politicienii care nu pot da poporului siguranță în ziua de mâine, adesea se întorc la ziua de ieri, la temele istorice sensibile, încercând să distragă atenția oamenilor de la problemele zilei de azi, create chiar de acești politicieni. Asta face Putin și tot așa procedează vasalul său, Dodon.”

(Transcriere: Alla Ceapai)

XS
SM
MD
LG