Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: NewsMaker.md


Invitata de astăzi este Alexandra Batanova.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:35 0:00
Link direct


„În articolul „Din Moldova la închisoare. Cinci întrebări despre legalitatea deportării profesorilor turci”, NewsMaker a formulat întrebări importante care apar în contextul expulzării cetățenilor turci, angajați la liceele „Orizont”, pe care le-a discutat cu directorul executiv al Centrului de Drept al Avocaților din Moldova, Oleg Palii, și cu avocatul Dumitru Sliusarenco.

Reprezentantul președinției italiene a OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini, a înmânat primele plăcuțe de înmatriculare neutre deținătorilor de automobile din Transnistria. Evenimentul a avut loc la 10 septembrie, la Tiraspol. La ceremonie au participat negociatori ai părților și diplomați străini. Frattini a numit acest eveniment istoric și și-a exprimat speranța că până la sfârșitul anului Chișinău și Tiraspol vor îndeplini celelalte angajamente din „pachetul din opt puncte”. Acestea sunt: restabilirea comunicațiilor între cele două maluri, asigurarea libertății de circulație și soluționarea problemei privind cauzele penale intentate pe numele persoanelor oficiale din Transnistria. Detalii despre toate acestea aflați în articolul „Franco Frattini a eliberat numărul. Cum deținătorii de automobile din Transnistria au primit, la Tiraspol, primele plăcuțe de înmatriculare neutre”.

NewsMaker descrie în articolul „Trolli în prim-plan” cum pe segmentul moldovenesc al Facebook ia amploare atacul trollilor asupra presei, politicienilor şi experților care critică guvernarea. Jurnalista Natalia Morari a comunicat că în timpul emisiunii sale „Politica" difuzată şi pe Facebook comentau activ persoane cu nume false. Trollii scriau insulte la adresa prezentatoarei și alte mesaje prin care discreditează postul de televiziune și persoanele sub ale căror nume se ascundeau.

Săptămâna aceasta, pe site-ul NewsMaker.md vor fi publicate patru istorii din seria „Cum a devenit Moldova casă comună pentru diferite popoare”. Această ediție va fi dedicată istoriei polonezilor, care, potrivit documentelor istorice, pot fi considerați primii minoritari etnici care trăiesc oficial pe teritoriul istoric și contemporan al Moldovei. În R. Moldova sunt înregistrate deja cinci organizații etnoculturale poloneze. Despre cum au apărut polonezii, care sunt particularitățile lor culturale și tradițiile puteți citi săptămâna aceasta pe site-ul NewsMaker.md.

XS
SM
MD
LG