„Scandalul provocat de sentința de condamnare a lui Vasile Botnari, fostul șef al SIS, în dosarul privind expulzarea ilegală a profesorilor turci, nu se potolește. Nadejda Coptu, reporterul NM, a realizat un interviu cu procurorul general Alexandr Stoianoglo și a aflat, despre ce fel de „termen cu suspendare” a vorbit el în cadrul unei emisiuni televizate, de ce Botnari s-a ales cu o pedeapsă minimă, consideră oare procurorul general că, din punct de vedere moral, această sentință este corectă și dacă nu cumva întregul proces a fost rezultatul unei înțelegeri din umbră.
Igor Dodon consideră că leul moldovenesc ar trebui să fie slăbit, pentru că întărirea monedei naționale nu este convenabilă exportatorilor din Moldova. În opinia președintelui, în această situație, Banca Națională „acționează incorect”. Propunerea lui Dodon nu a fost înțeleasă de Banca Națională și a fost criticată de opoziție. Cei de la BNM au reamintit că nu se ocupă de reglementarea cursului valutar. Iar cei din opoziție au declarat că slăbirea leului va fi o «catastrofă» pentru fiecare familie. NM și experții au analizat, pentru cine este convenabilă căderea leului și care ar putea fi consecințele.
La 21 septembrie, și-a început lucrările conferința online despre memoria post-socialistă, la care participă și Moldova. Moderatorul conferinței, istoricul german și sociologul Mihail Gabovici a povestit într-un interviu acordat pentru NM, de ce astăzi a apărut un asemenea interes față de trecut, modul în care naționalismul se împacă cu memoria despre genocid, cum am putea depăși divizarea lingvistică și dacă merită să ne bazăm pe stat în acest caz.”