Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: NewsMaker.md


Invitata rubricii de astăzi este Stela Untilă.

„În timpul apropiat, în Moldova, ar putea crește considerabil prețurile la mărfurile importate din China, dar și la cele locale, produse din materie primă chineză. NewsMaker a analizat, ce și cu cât s-ar putea scumpi în Moldova și ce legătură cu această problemă are «criza containerelor».

Timp de cinci luni, locuitoarea capitalei Ana Gorban a luat cu împrumut de la cunoștințele sale peste o jumătate de milion de lei, spunând că are nevoie de o intervenție chirurgicală. Când s-a constatat că intervenția este un pretext fals, cunoștințele acesteia au dat alarma, însă nu au mai reușit să ia legătura cu tânăra. Rudele și prietenii Anei consideră că ea ar putea fi în pericol. Mai multe detalii despre această poveste ciudată - în articolul «Пропавшая Анна» («Dispăruta Ana»).

Când și cum au apărut etnicii ruși pe teritoriul de astăzi al Moldovei? De ce prezența acestora continuă să provoace controverse? Cum văd ei Republica Moldova și de ce nu vorbesc limba română — în longreadul «Русский мiр» («Lumea rusășilor»), care este ultima parte a proiectului special al NewsMaker despre cum Moldova a devenit casa diferitor popoare.

Protestele feroviarilor, care nu-și primesc salariile deja de câteva luni, creșterea prețurilor la carburanți și la medicamente sunt doar câteva subiecte prin care s-a remarcat luna ianuarie. De ce prognozele experților nu sunt îmbucurătoare — puteți afla în prima ediție din anul 2021 a «Totalurilor economice NM» (video).”

XS
SM
MD
LG