Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: Sănătate.info


Invitata ediției este Silvia Rotaru

„Cinci persoane au ajuns în această dimineață la Spitalul Raional Cantemir, în urma intoxicării cu o substanță extrem de toxică. Este vorba de trei copii de 4, 8 și 11 ani și două femei. După câteva ore de la internare copilele de 4 și 11 ani s-au stins din viață, în ciuda eforturilor medicilor de a le salva. Băiețelul de 8 ani a fost transportat la Institutul Mamei și Copilului, iar bunica și fiica acesteia la Spitalul Clinic Sfântul Arhanghel Mihail. Starea lor este gravă, dar stabilă.

Ministra Sănătății, Silvia Radu, a semnat un ordin pentru constituirea unei Comisii de Control care să verifice activitatea conducerii Spitalului Clinic Municipal nr.1 din Chișinău. Aceasta își explică gestul după ce a primit mai multe plângeri de la pacienți, dar și de la personalul medical, care acuză conducerea instituției de neglijență. Comisia va examina petiția colectivă înaintată de angajații spitalului până pe 1 noiembrie. Președintele comisiei Andrei Șveț, șeful secției juridică al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va prezenta rezultatele anchetei peste o săptămână.

Peste 70 de femei au scandat în fața Centrului Național Anticorupție „Libertate Lui Scarlat”. Ele s-au adunat la un manifest al tuturor mamelor, unde au cerut ca medicul Vadim Scarlat să fie cercetat în libertate, nu în izolator. Acestea au venit însoțite de copii, purtând pancarte pe care scria „Scarlat la libertate”, „Scarlat la maternitate”, „Free Scarlat”. Mămicile au semnat o petiție online înainte să se adune în fața CNA, unde cer ca acesta să fie cercetat în libertate sau măcar în arest la domiciliu.

Peste 80 de medici, specialiști în domeniul radiologiei, au învățat în această săptămână cum să se protejeze mai bine de radiații în timpul ședințelor de radioterapie, dar și cum să-i apere de radiații pe pacienții expuși în timpul ședințelor. Lecțiile au fost ținute la Institutul Oncologic de către medici din Lituania, Rusia și Estonia. În mod special, doctorii au aflat lucruri noi despre securitatea radiologică, radiații în sarcină, accidente radiologice, utilizarea optimă a echipamentului de diagnosticare cu raze X şi a investigaţiilor, păstrarea surselor radioactive, precum și despre particularităţile planificării tratamentului, monitorizarea dozelor de radiație primite de pacienţi.”

XS
SM
MD
LG