„Astăzi au fost procesate 367 de probe de laborator. Ca rezultat 73 de oameni sunt infectați cu noul tip de coronavirus. Potrivit ministrei sănătății, Viorica Dumbrăveanu, toate cazurile sunt cu transmitere locală. De asemenea, astăzi s-a depistat un nou focar de infecție. De această dată la Asociația Medicală Urgentă, Râșcani, unde sunt infectați 14 lucrători medicali. Cele mai multe cazuri înregistrate astăzi sunt în Chișinău – 31 la număr, regiunea din stânga Nistrului -18, Cahul - 8, Taraclia - 4, Strășeni – 3, Căușeni și Bălți – câte 2, Criuleni, Fălești, Râșcani, Sângerei și Ungheni – câte un caz.
Începând cu 10 aprilie, medicii de familie au fost implicați în tratamentul persoanelor cu forme ușoare de Covid-19 la domiciliu, iar peste 3 zile aflam că în tratament se află 135 de persoane. Începând de săptămâna aceasta tot ei vor preleva probele de la pacienți acasă. Medicii de familie au păreri diferite despre punerea în practică a acesteia. Unii spun că sunt pregătiți, iar alții că instruirile care s-au făcut pe această cale nu sunt suficiente pentru a-i ajuta să iasă în teren, dar și faptul că au fost lăsați pe cont propriu. Toate responsabilitățile au fost puse pe umerii centrelor de sănătate.
„Dacă vă referiți la instruirea pe care a făcut-o Ministerul Sănătății este sub orice așteptare. S-au dat informații doar cum să se dezbrace și să îmbrace costumul, dar de prelevare a probelor doar superficial. Când a fost pusă întrebarea cine suportă aceste cheltuieli, s-a spus că instituțiile medicale, dar în contractul de bază noi nu avem așa cheltuieli”, ne-a declarat Angela Colibaba de la Mărăndeni, Fălești.”
(Transcriere: Alla Ceapai)