„După efectuarea a 404 teste, alți 107 oameni sunt infectați cu Covid-19. Toate cazurile sunt cu transmitere locală. Numărul cazurilor înregistrate a ajuns la 9807, dintre care 3716 sunt active. Din numărul total de cazuri înregistrate în această zi, 7 sunt angajați ai sistemului medical: medici – 4, asistenți medicali – 3.
Astăzi au fost externate 100 de persoane, ceea ce înseamnă că numărul celor vindecați este de 5738. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 12 decese, în total, 354 de oameni au decedat din cauza infecției cu SARS-CoV-2.
În acest week-end un medic, dar și un șofer de ambulanță au fost răpuși de Covid-19. Corneliu Rotaru era specializat în urologie și activa la Institutul de Medicină Urgentă. Acesta este al 18-lea deces printre lucrătorii medicali din Republica Moldova. Corneliu Rotaru avea 46 de ani și, potrivit rudelor, suferea de cancer.
De asemenea, a decedat șoferul de ambulanță, Vasile Petruleac, de la substaţia de asistenţă medicală urgentă Râşcani, Departamentului regional AMU Chișinău, în echipa specializată cardiologie.
În pandemia de COVID-19 toată lumea a făcut și mai face greșeli, inclusiv jurnaliștii. Pentru că e o situație de criză și aproape nimeni nu a fost pregătit să-i facă față, ne-am pomenit că nici noi, jurnaliștii, nu prea știm cum să abordăm subiectele despre Sars-Cov-2, astfel încât să le aducem oamenilor cele mai bune și corecte informații. Despre ce ar fi bine să vorbim în următoarele luni, având în vedere că pandemia în Moldova nu încetinește? Pe ce fel de subiecte ar trebui să se concentreze jurnaliștii și dacă e cazul să-și facă un plan anticriză? La toate întrebările, găsiți răspunsul din podcastul Sănătos informațional cu Elena Cioina, a cărei invitată este Ludmila Andronic, specialist în comunicarea de criză.”
(Transcriere: Alla Ceapai)