„Reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice semnează o anchetă privind afacerile mai multor demnitari. Autorii arată în investigaţia video că la fiecare scrutin electoral, liderii politici ies în față pentru a convinge alegătorul să voteze partidul și echipa sa. Viitoarea echipă din Parlament sau Guvern promite să-i asigure cetățeanului bunăstarea promisă. Investigațiile jurnaliștilor demonstrează însă că mulți dintre cei care ajung deputați ori miniștri continuă să facă business, chiar dacă oficial au renunțat la afacerile lor. Aflarea într-o funcție publică s-ar părea că stimulează businessul administrat de foști parteneri de afaceri sau rude prin încheierea unui șir de contracte grase cu instituțiile statului. Experţii citaţi în documentar susţin că funcția publică oferă cea mai scurtă cale către marea corupție, începând de la trucarea achizițiilor publice sau inactivitatea administrativă.
Aflaţi la rubrica „Ştiri” că Victor Micu, președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, își dorește funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Numele acestuia figurează pe lista candidaților la concursul organizat marți, 6 iunie, de CSM. Victor Micu are cel mai mare punctaj dintre cei trei candidați înscriși în competiție.
Vă invităm să accesaţi şi rubrica „Dosare de corupţie” de unde aflaţi că judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus continuă să se afle în arest la domiciliu într-un apartament pe care îl închiriază la Chişinău. Tot aici aflaţi cum evoluează alte dosare de rezonanţă.
Alte detalii pe Anticoruptie.md.”