Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Gazeta de Sud”


Invitatul de astăzi este Ion Ciumeică.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:41 0:00
Link direct


„La Consiliul raional Leova a fost organizată o şedinţă de lucru privind realizarea proiectului „Construcția apeductului magistral Leova-Iargara”. Şedinţa a avut drept scop monitorizarea lucrărilor la obiectivul în cauză şi prezentarea raportului de progres.

În urma unui concurs inițiat câteva luni la care au participat circa 50 de persoane, Consiliul raiona Cahul a ales recent câștigătorii, combinând din mai multe elemente originale un slogan şi un logo pentru raionul Cahul.

După ce primele cinci ediţii ale Festivalului cântecului pascal organizat de către Secţia cultură, tineret şi sport a Consiliului raional Cimişlia au fost organizate în curtea Bisercii ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din oraşul-reşedinţă al acestei unităţi teritorial-administrative, iată că în anul curent s-a adoptat decizia de a desfășura manifestarea culturală la un alt sfânt lăcaș – la Mănăstirea Zloţi.

La 4 aprilie 2018, cunoscutul actor de teatru şi cinema Grigore Grigoriu, născut pe meleagurile căuşenienilor, ar fi împlinit 77 de ani. Cu această ocazie, la baştina artistului a fost organizată comemorarea lui. Iar la data de 7 aprilie curent, omul de artă Ion Aldea-Teodorovici, originar din oraşul Leova, ar fi împlinit 64 de ani, aceasta oferind prilej Consiliului raional Leova să organizeze depuneri de flori la basorelieful fraților Petru şi Ion Aldea-Teodorovici din localitate.

Festivalul concurs al colectivelor de teatru şcolar din raionul Cimişlia a fost câştigat de colectivul „Picii” de la Batâr. Pe locul secund s-a situat trupa „Orfeu” din satul Cenac, iar locul trei a revenit colectivului „Veseluș”, din comuna Hârtop.”

XS
SM
MD
LG