Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: Timpul


Invitata de astăzi este Lia Ciutac

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:27 0:00
Link direct

„În ediția de vineri, 21 aprilie, jurnaliștii ziarului TIMPUL au pregătit un material despre cel mai tânăr cimitir din Moldova, care este cel mai mare din Europa și se află în orașul Chișinău. Monumente de zeci de mii de euro, cavouri cu acoperișuri poleite cu aur, camere de supraveghere, străzi sau sectoare ca într-un oraș. toate aceste lucruri caracterizează pe deplin cimitirul Sfântul Lazăr din capitală, cunoscut de mulți și drept Doina. Zilnic aici sunt înmormântate în medie 13 persoane, iar anual numărul se ridică la aproape 5000.

În ediția curentă aflați de ce locuitorii orașului Sângera au protestat împotriva creării Centrului de gestionare a deșeurilor periculoase în localitate. Scopul Centrului este de a îmbunătăți managementul deșeurilor periculoase în Republica Moldova și de a reduce impactul asupra mediului. Unde urmează să fie construit acest centru de gestionare a deșeurilor, aflați din material.

Cititorii vor descoperi un reportaj despre poveștile nespuse despre Mica Olandă din Bardar. Un producător local de flori și bulbi, crește peste 80 de soiuri de lalele pe un hectar. Agricultorul se laudă și cu zambile, narciși, iar la vară în balta sa vor înflori peste 50 de specii de nuferi. Un reportaj detaliat pentru pasiunea mirositoare și mai multe fotografii găsiți în paginile ziarului.

Un alt subiect pe care vă invităm să îl citiți este despre cum localitatea Brătuleni din Nisporeni a reușit să scape de cazanul primitiv de la grădiniță și școală. Datorită noilor tehnologii ecologice, autoritățile fac economii de circa o sută de mii de lei anual. Ce spun elevii și profesorii din instituțiile din localitate găsiți pe pagina dedicată mediului din ziar.

În paginile ziarului găsiți și o analiză estimată de experți după ninsorile abundente care au acoperit centrul și sudul țării în ultimele două zile. Experții au enumerat care sunt culturile care vor avea cel mai mult de suferit și cât de mult va fi afectată economia.

Cititorii TMPULUI vor putea găsi și alte subiecte sau editoriale actuale, atât din domeniul politic sau economic, cât și social sau istorie.”

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG