Nascuta la14 august 1978 în satul Cobâlea, raionul Șoldănești. In 1998 a absolvit Colegiul pedagogic „Al. Mateevici” din Chișinău, după care USM, Facultatea de Jurnalism. Primul loc de muncă a fost la Radio Moldova, redacția Actualități. Ulterior, după așa-zisa reorganizare a Companiei Teleradio Moldova, a lucrat reporter la ziarul cu profil Juridic, Dreptul, după care la Jurnal de Chișinău, Jurnal TV, TV7, Ziarul Național. De un an face parte din echipa TV8, producător Departamentul Știri. În paralel, colaborează și cu alte proiecte media independente.
Luni
Sună deșteptătorul. Este 6.30, ora când copilul se trezește să meargă la școală. Nu puteam să ridic capul de pe pernă, parcă nici nu dormisem. De fapt, nici nu pot să-i zic somn la cele câteva ore de repaus. Dupa duminică, ziua alegerilor, regimul de lucru s-a încheiat mult după miezul nopții. Întreaga săptămână se anunța să fie la fel de încărcată. Mi-am dat un răgaz de cinci minute să mai stau în pat, poate mă prinde somnul scurt și salvator, dar n-a fost să fie. M-a telefonat unchiul din sat să afle ultimele noutăți despre cine a câștigat alegerile. Am deschis site-ul Comisiei Electorale Centrale, iar rezultatele mi-am lăsat un gust amar.
Am ajuns în redacție prima. În seara alegerilor, le-am spus reporterilor să vină cu o oră mai târziu, pentru că au muncit mult după miezul nopții. Rând pe rând, veneau toți, obosiți și fără mare chef de lucru. A urmat tradiționala ședință de dimineață unde discutăm despre subiectele zilei, pe cine contactăm și ce idei mai sunt pentru a face jurnalul de la ora 19 mai interactiv.
Ziua de muncă s-a încheiat, ca de obicei, după ora 20.00. Am ajuns acasă istovită și fără puteri. Urma să redactez încă opt pagini de ziar, pentru că în Republica Moldova un ziarist care vrea să fie liber trebuie să aibă mai multe joburi ca să supraviețuiască. Era trecut de miezul nopții când am stins lumina.
Marți
Gândul la o cafea bună m-a convins să mă dau jos mai ușor din pat. M-am trezit, dar aveam aceleași
Aceleași întrebări, care mă chinuie de ani buni: încotro ne îndreptăm și de ce mai sunt în Moldova?...
întrebări, care mă chinuie de ani buni: încotro ne îndreptăm și de ce mai sunt în Moldova? Nu am apucat încă drumul străinătății datorită părinților și rudelor. Pornesc Internetul.
Primul mesaj care îmi apare este al unei verișoare care e plecată cu familia în Franța și în care mă întreabă când îmi fac bagajele și vin la ei. „Ați ales, da? Merg să vă cumpăr perne”, îmi scrie și pune mutrița zâmbăreață. Îi răspund: „Ne poți cumpăra și plapume, că dacă venim, e pentru mult timp”.
A urmat o zi la fel de încărcată ca toate celelalte. Programarea subiectelor, discuții despre cum să le realizăm, ce nu ar trebui să lipsească din jurnal și cum să să-l facem unul bun, chiar dacă posibilitățile sunt destul de modeste.
Criza de jurnaliști buni se resimte și la TV8. De când sunt aici, tot timpul avem anunțuri de angajare. Cei câțiva care vin pleacă imediat, pentru că cerințele față de un jurnalism de calitate sunt mari. Am participat mai apoi la o ședință unde am discutat despre ce a fost bine și ce a fost rău în ziua de duminică, când postul nostru a reflectat scrutinul de la ora 7 până după miezul nopții. Acasă am ajuns aproape de ora 21.00. Oboseala a dispărut imediat ce mi-am văzut feciorul în prag, sănătos.
Miercuri
La șapte dimineața am ieșit deja din casă. Aveam stabilit un interviu la ora 8.00, după care să ajung la TV. A fost o zi obișnuită din săptămână. Cu de toate. De la discuții în contradictoriu la glume și apostrofări amuzante. Nu mi-aș închipui o zi în redacție fără Sergiu Niculiță, probabil cel mai colorat coleg pe care l-am avut vreodată. Uneori, când e liniște mortală în redacție, poate să intoneze brusc piese bisericești. Și nu este săptămână în care să nu-și dea demisia :) Sigur, nu i-o acceptăm.
Se apropie ora 17.00. De când sunt la TV8 am început să urăsc această oră, pentru că e timpul când știrile de bază trebuie să fie gata scrise, să rămănă doar cele de ultimă oră. Tare bine ne-ar prinde încă vreo oră, două în plus.
Buletinul de știri live este unul stresant. În calitatea mea de producător, a trebuit să fac de multe ori naveta din regie în sala de montaj să aflu când este gata următorul subiect și dacă reușim să-l dăm pe post.
Acasă am ajuns istovită de puteri. Am pășit pragul și imediat m-am întins în fotoliu. Gabriel, așa îi spune băiatului meu, s-a așezat alături și a început să-mi spună prin câte, mai bine spus pe la câte etaje, bioruri, medici de la Policlinica de sector a trecut ca să-și găsească rezultatul analizei la sânge. Impresionat a fost și de vizita la Centrul Militar, unde a mers pentru a fi pus la evidență. „M-a pus să casc gura și mi-a spus că am toți 32 de dinți în regulă. Pot să zâmbesc acum cu toți 32?”, zâmbește. Noapte bună!
Joi
Ziua a început, ca de obicei, devreme. Mi-am sunat părinții. De regulă, vorbim dimineața devreme sau seara târziu. La capătul celălalt al firului, mama îmi spune ce se mai aude prin sat după alegeri și îmi povestește despre cum se mai simte. În timp ce vorbeam la telefon, la radio aud o piesă despre părinți cu mesajul să-i prețuim cât mai sunt în viață și să nu uităm de ei. Mi-am dat seama încă odată în plus că sunt o norocoasă. Îi am alături și are cine să-mi răspundă ori de câte ori îi telefonez, chiar dacă nu ajung prea des acasă așa cum ar trebui. Rutina nu mă lasă.
A urmat o zi plină cu de toate. Sunete, programări, discuții despre subiecte, naveta din birou spre sala de montaj, regie, retrospectiva știrilor. Razele de soare care se întrezăreau prin geam te chemau parcă afară. Mă tot gândeam că iată, acuș iau o pauză și ies să fac o mică plimbare. Dar... am ieșit din televiziune, când afară era beznă. Era trecut de ora 21.00.
Vineri
E cea mai așteptată zi din săptămână, nu însă și ușoară. E la fel de aglomerată. Deschid Facebook-ul să văd pe cine și ce îl doare. Dau, întâmplător, de postarea mea de sâmbătă dinaintea alegerilor, 23 februarie. Făcusem un printscreen de pe site-ul Serviciului Hidrometeorologic de Stat care ne anunța că pe 29 februarie și chiar pe 30 februarie va ploua. M-am amuzat că meterologii sunt atât de exacți încât au prognoze și pentru zile care nu există în calendar. Postarea mea a acumulat aproape două mii de distribuiri, semn că și alții au rămas impresionați de gafă.
Mi-aș dori și reportajele pe care le facem să fie distribuite tot atât de masiv pe rețelele sociale. Ziua a continuat cu discuții despre știri și cum să le facem mai interesante.
Între timp, îmi fac planuri pentru weekend. Aș vrea, neapărat, să ajung și la expoziția de frumusețe de la Moldexpo. Dincolo de faptul că sunt un jurnalist, mai sunt și femeie, iar primăvara e timpul perfect pentru a ne aminti mai des despre asta.
Munca la tv se încheie, tradițional, după ora 20. Acasă ajung obosită, dar împlinită că am trecut cu bine peste această săptămână. Noapte bună!