Primărița Capitalei, Gabriela Firea, și-a serbat cei „doar” doi ani de mandat cu manifestații de simpatie și înțelegere pentru propria persoană, o nouă etapă a cultului propriei personalități. Semizeița Bucureștilor pretinde că a crescut în doi ani cât alții în zece și nu mai are degete să numere mărețele ctitorii ale jumătății sale de mandat. Stați să vedeți ce vă mai așteaptă în ce a mai rămas. Protagonistă a mai multor filme în care prezenta mărețele înfăptuiri ale mandatului, cu statistici și imagini generate pe calculator, primărița pare gata de lupta cea mare pentru popularitate și voturi, dând consistență zvonurilor care au stârnit hohote de râs, dar și de plâns cum că s-ar pregăti de Cotroceni. Fanteziile gotice pe care le-a stârnit această posibilitate nu sunt întrecute în cinism și în inventivate decât de excelenta imagine despre realizările sale și despre sine a primăriței.
Gabriela Firea este făcută după chipul și asemănarea propriului guvern și partid. Tari în propaganda de agitație, experți în cultul personalității, maeștri ai potemkiadelor, stahanoviști ai discursurilor și propagandei. Pe teren lucrurile sunt vraiște: străzile asfaltate nu există, pasajele terminate nici nu au fost începute și, în general, îndrăzneala proiectelor este întrecută doar de tupeul mistificărilor. Dar aburii șampaniei nu sunt într-atât de groși să anestezieze bunul simț și simțul critic. E suficient să ieși pe marile bulevarde pentru a vedea de ce a rămas Bucureștiul un mic și tuberculos Paris, bolnav de Alzheimer și progeria: în miezul Centrului Vechi, zeci de clădiri stau să se surpe peste amatorii de sporturi extreme care ne vizitează țara. Pe unele ziduri scrie cu litere de șchioapă „Pericol iminent de prăbușire”, dar doar în română, să nu alungăm turiștii străini care-și beau berea alături și admiră balcoanele delabrate și orfevrerie roasă de rugină și travertin mușcat de vremuri și nepăsare. Marile bulevarde sunt o sursă de infecție. Fațada clădirilor stă să cadă peste țară. Certurile administrației hrăpărețe cu proprietarii deposadați abuziv de statul comunist continuă și sute de clădiri sunt prinse în șah etern. Pe unele au început să crească bălării și aurolaci. Ce e drept, e drept, câte un bilet scris citeț, dar semianalfabet ne avertizează: „Atenție, cade tencuiala și ziduri!” Sau pur și simplu „Pericol.”
Cuvinte din vocabularul de bază al românilor, obișnuiți să trăiască periculos după ce au fost decenii abuzați, amețiți și aburiți de teroare, de propagandă și de sticlele goale de șampanie aruncate de stăpâni pe fereastră, în stradă. Circulația pe străzile Capitalei, canalizarea, încălzirea, deszăpezirea sau mai degrabă înzăpezirea străzilor, inundațiile, paraziții patogeni (nu doar cei politici) - toate acestea întăresc imaginea de stăpână a stihiilor și patroană a plăgilor biblice pe care i-au creat-o primăriței opoziția și realitatea de fapt. Să mai spunem că ea formează o sfântă și tradițională familie cu primarul Voluntariului, oraș care e pe punctul să asimileze cu totul Capitala, transformând-o în grădina cu bunătăți și voluptăți pentru clienții de partid ai celor doi aleși. Dacă e să credem opoziția care umblă cu capul spart și vorbind singură pe culoarele primăriei dar și datele disparate ajunse în presă, o parte consistentă a bugetului a fost dosită în conturile clienților sau folosită pentru a mitui electoratul captiv.
În narcisismul lor, filmele propagandistice în care regizor, producător și erou principal este primărița celui mai important al țării evită să facă un zoom out, ca să vedem privirile uimite ale audienței sau ouăle clocite aruncate de protestatari în ferestrele cabinetului ei. Ca și colega ei din fruntea guvernului, s-a cam săturat de proteste și a lansat cohortele de jandarmi pe străzi și pe internet ca să-i compromită. Ca să le arate și altora că pe banii ei se distrează singură, a respins cererea românilor din diaspora de a organiza în prima jumătate a lui august o manifestație de protest, speriată probabil de eticheta acesteia de pe paginile de socializare „Marșul de un milion de români” sau „Toți românii vin acasă pe 10 august.” E deranjată de ideea că vor fi pe străzi sute de mii de oameni, zice ea. Nu pot fi asigurate protecția și paza, așa cum ne-au obișnuit instituțiile de putere în cazul manifestațiilor mai mici, acolo unde bătaia e ruptă din raiul instituțional și jandarmii au apărat cu pulanul democrația de propriii ei demoni contestatari. Un milion de participanți „ar perturba grav activitatea și libera circulație în Capitală”, spune primărița, cu o exprimare oximoronică și comic-involuntară. Deși beneficiarii mărețelor înfăptuiri ale posibilei prezidențiabile pot jura că mai grav perturbate decât acum, după „doar” doi ani de mari înfăptuiri primărești, nu se prea mai poate. Organizatorilor mitingului diasporei li se cere să fie mai modești cu estimarea numărului de participanți. Primărița susține că a trebuit să tempereze și romantismul revoluționar al propriului șef de la partid care a vrut să organizeze o manifestație de un milion de oameni. Ea pretinde că i s-a pus în cale, cerându-i să mai șteargă de pe convocatoare niște zerouri umane ca să-i încapă Bucureștiul vanitatea. Manifestația PSD-ului s-a desfășurat fără probleme, deși a perturbat grav libera circulație și atmosfera morală a societății. Dragnea a acceptat să reducă dimensiunea scutului uman după care s-a ascuns de justiție. Chiar și așa, entuziasmul popular pare să fi luat-o înaintea legii, pentru că deși aprobarea fusese dată pentru maximum 250 de mii de oameni, primărița spune mândră că în momentele de maximă iubire între conducerea partidului și popor au fost în piață mai bine de 400 de mii de oameni. Dar jandarmii sunt prietenii poporului și nu i-au amendat pe organizatori.
De astă dată este posibil ca manifestația contestatarilor să nu mai aibă loc de fel. O interzice cu legea în mână. O lege dragă colegilor ei de partid, cea referitoare la organizarea și desfășurarea adunărilor publice dată în 1991, după Piața Universității și alte manifestații de protest similare în marile orașe, pe când democrația românească se năștea în niște chinuri de pe urma cărora se resimte și astăzi. Este o lege cu care protestatarii au fost adesea loviți peste degete și față de s-au umplut de sânge, amenzi și procese verbale. Stâlpii societății din parlament intenționează să o îmbunătățească făcând imposibile manifestațiile de protest pentru că ar contesta autoritatea de stat reprezentând astfel un pericol la adresa stabilității etc.etc. adică bolboroseala aceea timorată și agresivă cu care ne-au obișnuit ciracii lui Dragnea după ce liderul maxim a spus că va merge până la capăt și a obținut în urale susținerea congresului partidului în fața luptei finale pentru propria libertate în fața justiției. Dragnea s-a săturat să scape la mustață de cătușe pentru a mai accepta să i se scuture altele străine în față la ore de maximă audiență. Cam aici am ajuns după ce Ion Iliescu și ai lui au subminat societatea deschisă din interior folosindu-se din plin de artileria grea a principiilor și legislației date pe picior și de dictatura majorității și a pericolelor mai mult sau mai puțin inventate. De fapt care e diferența între pensionările anticipate și vânzările apartamentelor de stat pe sume cât o chenzină din pubertatea politică a lui Iliescu și marea amnistie fiscală anunțată zilele acestea de miniștrii cabinetului Dăncilă? Aceștia au spus că românii vor fi scutiți de plata restanțelor fiscale acumulate până la 31 decembrie 2017. Adică Marea Unire e celebrată de marile amnistii penale, fiscale și morale într-o mare împăcare a moștenitorilor comunismului și securității cu țara.
Sunt mii, ba chiar zeci de mii cazurile victimelor revoluției fiscale care au fost deșteptați din somnul cel de moarte de scrisorile cu chenar negru venite de la fisc prin care erau somați să plătească datorii dormante prin cute ale legilor pe care niciun contabil nu mai știe să le descâlcească. Toate oalele sparte de angajatorii care nu au plătit contribuții sau au măsluit situațiile contabile protejați de nepăsarea Inspecției muncii și a agenților fiscului sunt plătite acum de angajați. Băncile, deși zice-se private și dedicate clienților protejați de secretul bancar, sunt o mare carte deschisă în mâinile cartoforilor de la guvern care plusează tot mai mult sumele datorate de micii contribuabili. Marea revoluție fiscală a ridicat noi cortine de fum care au amețit până la leșin societatea. Toți trăiesc acum cu senzația că, orice ar face, oricâte declarații de venit ar completa, oricâte taxe ar fi dispuși să plătească, sunt vinovații de serviciu, pușculița pe care guvernul o sparge mereu entuziasmat din dorința de a-și plăti regește clienții sau pentru a mai pune un ban cinstit deoparte pentru mituirea alegătorilor.
Amnistia fiscală, similar celei juridice, pare să nu mai poată fi discutată. Erau în programul de guvernare, spune reputatul delincvent Darius Vâlcov, consilierul prim-ministrei și, zice-se, cel care-i conduce ședințele de guvern. Amnistia fiscală s-ar ascunde în subsolurile capitolului dedicat întreprinderilor mici și mijlocii și s-ar numi pompos restartarea mediului de afaceri: „(...) aceste lucruri se fac și nu se discută pentru că nu am vrea niciodată să încurajăm pe cineva să nu își plătească datoriile și, mai mult decât atât, când o faci, dacă o faci, trebuie să iei decizia să răsplătești sau să îi bonifici și pe cei care și-au plătit corect taxele și impozitele” spune Vâlcov care a fost condamnat la începutul acestui an de Înalta Curte la opt ani de pușcărie pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni de comerț incompatibile cu funcția. Condamnarea nu este definitivă, dar cum ar putea fi astfel de vreme ce, după condamnare, lui Vâlcov, artizan al programului de guvernare după cum recunoștea Liviu Dragnea, i-a fost oferit postul de eminență cenușie guvernamentală, să mai dilueze puțin incompetența patentă a șefei sale pe linie de partid și de stat. În fapt, după cum se înțelege din râsul mânzesc al reprezentanților ministeriali, amnistia fiscală nu e pentru căței, ci pentru dulăii partidului. Principalul beneficiar ar fi întreprinderea mică și mijlocie numită Robert Negoiță, primarul PSD de la sectorul trei unde i-a fericit forțat pe oameni, ca și mai-marea sa de la Primăria generală, cu jardiniere de mii de euro bucata, bănci de sute, inutile și costisitoare pavele puse direct peste gropile din trotuar, arbori protejați cu ciment și borduri roz recondiționate în fiecare anotimp, o piedică în cale uitării rozelor de la partid și a apei de la fiecare ploaie (căci micul Paris devine mica Veneție la fiecare frison de încălzire globală). Ca și șefa de la Capitală, are plăcerea cheltuielii cu folos personal a banului public și și-a umplut electoratul de râia dependenței sociale, mituindu-l cu alocații speciale, ajutoare și burse. Și-a creat alibiul cumsecădeniei și mulți cetățeni obișnuiți se sfiesc să-l mai caute la declarațiile de avere sau la conturi și să se întrebe cum a ajuns el să nu-l mai încapă formularele tip la capitolul proprietăți private. Protejat de această spălare generală pe creieri și caracter, primarul Negoiță a ajuns nu doar mare afacerist pe lista scurtă a milionarilor de partid, dar și primul pe lista celor mai mari datornici la fisc cu o datorie de 240 de milioane de lei, adică pentru o lectură mai ușoară, vreo 60 de milioane de euro. Un alt datornic cu ștaif de toval este Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, om bun la toate, slugărind liderii PSD-ului din toate pozițiile. Deși învrednicit cu salarii și indemnizații grase, cu beneficii familiale după buget (fiica a făcut studii strălucite la Harvard plătite zice-se cash cu xeci de mii de euro anual, iar pentru a le plăti tatăl s-a îndatorat la bănci pentru cinci cincinale, depunând gaj poporul), Avocatul poporului datorează poporului vreo 80 de mii de lei pe care amnistia i-i va șterge de parcă nici n-ar fi fost. Că nu dă bine ca tocmai reprezentantul poporului să fie falit ca poporul.
Actorii români și campania „Fără penali în funcții publice”
Aceste măsuri de relaxare fiscală dincolo de dezmăț nu au scurtat cozile la semnarea petiției „Fără penali în funcțiile publice”. Actorii au ieșit în stradă pentru a susține inițiativa poate și pentru că marea revoluție fiscală i-a lovit în plexul creației. Inițiativa mai are nevoie să strângă în treizeci de zile aproximativ două sute de mii de semnături pentru a putea fi înregistrată la parlament. Oamenii par să se trezească greu și mahmuri gândindu-se să profite de faptul că legea restrânge deocamdată libertatea de a manifesta nu și pe aceea de a semna o petiție. Însă, până să ajungă la Parlament, petiția ar putea să nu mai aibă subiect și predicat pentru că guvernul se pregătește, după cum se pare, să adopte prin ordonanță de urgență modificări esențiale la legislația justiției iar marii penali de azi ar putea deveni îngerii albinoși ai democrației de mâine. Astfel marile amnistii ar goli de sensuri crimele și pedepsele acestora. Iar politicienii se vor putea pregăti să transforme alegerile de anul viitor într-o mare amnistie politică, că e păcat să se irosească experiența celor care s-au sacrificat pe altarul justiției făcând închisoare pentru abuz în serviciu sau termopane din China. Căci mulți politicieni pare deciși să transforme în întregime actul legiferării într-un abuz în serviciu în formă continuată.
