Linkuri accesibilitate

„Va răsări soarele libertății și în partea aceasta de Europă”


Iulian Digor

Jurnal săptămânal cu Iulian Digor.

Născut la 12 mai 1999 în oraşul Chişinău. Este absolvent al Liceului Teoretic „Dante Alighieri”. În prezent, este student la Academia de Studii Economice din Bucureşti, facultatea Relaţii Economice Internaţionale.

Luni

Prima zi a săptămânii mă prinde la Chișinău. Ce poate fi mai frumos decât sentimentul de a te trezi cu gândul că ești acasă. Sentiment care, cu trecerea anilor, devine din ce în ce mai străin... nu doar pentru mine, ci și pentru mulți dintre cetățenii plecați sau mai degrabă alungați din țară. Viața printre străini nu este una ușoară pentru ei, fiind afectați de dorul de patrie. Spre fericirea mea, locuind la București, nu simt atât de intens acest complex sentiment de dor. Până la urmă, suntem aceeași țară, cu aceeași oameni calzi și ospitalieri, cu tradiții și istorie comună!

Nici nu reușeșc bine să-mi petrec timpul prin Chișinău, că deja seara trebuie să plec înapoi la București. De fapt, de data asta a fost o vizită scurtă în care am muncit pentru ca alegerile prezidențiale române să se desfășoare în condiții bune. Am fost delegat în secția deschisă la Durlești, o frumoasă suburbie a Chișinăului. Pentru românii din Republica Moldova au fost deschise mai multe secții în diferite orașe ale țării. Acest proces electoral a fost o premieră prin faptul că s-a decis organizarea unui scrutin de 3 zile în secțiile de votare deschise în afara României. Totodată, prezența unui sistem electronic organizat prin intermediul tabletelor a permis alegătorilor să-și exercite dreptul la vot destul de rapid. Datorită acestor noi modificări, am avut un număr record de votanți in diasporă, cifra apropiindu-se de un milion. Ca de obicei, românii din afara țării au dat dovadă de responsabilitate și organizare, fiind poate motivați de speranța că într-o zi se vor putea întoarce acasă, în România.

România are nevoie de o curățare intensă de corupție, fărădelegi și sisteme cu practici comuniste...

Am fost impresionat și de mobilizarea românilor basarabeni, care nu au ezitat să demonstreze că le pasă de soarta Țării-Mamă. Am observat faptul că la alegerile române, majoritatea votanților au fost oameni informați, patrioți și greu de manipulat. Poate și datorită acestui motiv, rezultatul a fost unul în mare parte favorabil candidatului cu valori și viziuni europene. Acum sperăm că actualul președinte își va da silința și va munci mai mult în noul mandat. În aceste momente, România are nevoie de o curățare intensă de corupție, fărădelegi și sisteme cu practici comuniste. La 30 de ani de la revoluție, are și această țară dreptul de a se vindeca și de a scăpa de ciuma roșie. „Azi e prima zi din următorii cinci ani...”, zice Moise Guran într-o sinteză a acestor alegeri. Hai că se poate!

Seara a venit repede și, odată cu ea, și momentul plecării către București. Acest oraș a devenit deja o a doua casă. Deși este mai mare și mai aglomerat decât Chișinăul, am început să-l îndrăgesc la fel de mult. Nu în zadar se zice - Chișinău și București, două inimi românești. Urmează un drum de 9-10 ore și somn sub vibrația calmantă a asfaltului. Ce bine că spre deosebire de Moldova, măcar în România calitatea drumurilor se apropie de cea europeană...

Marți

Iată că am revenit la București și, totodată, la vechea rutină. Fiind un oraș activ, trebuie să-mi planific activitățile în așa fel încât să reușesc cât mai multe. Nu mai e la fel ca acasă, unde timpul își vede liniștit de treabă. Aici e mult mai nemilos și nu te iartă dacă nu ții ritmul. Din această cauză, la prima vedere, acest oraș poate părea extrem de stresant din cauza oamenilor care mereu se grăbesc. Fiecare dintre noi pare că este într-o cursă cu timpul și de multe ori pierde. În cazul meu poate fi conturată o situație asemănătoare. Dimineața începe cu graba spre facultate. Mergând cu metroul, pot observa un concept tot mai actual în societatea contemporană, descris într-un mod original de către Robert Kiyosaki.

Este vorba de Cursa Șobolanului, în care ajung să fie prinși din ce în ce mai mulți oameni. Fiind orbiți de iluzia câștigurilor materiale promițătoare și a lăcomiei, omul modern își formează un labirint propriu, din care cu greu mai poate ieși. În goana după stabilitate și confort, rutina creată dăunează mai mult decât ne-am fi imaginat. Curând ajungem să nu mai observăm adevăratele lucruri prețioase, dar viața se bazează pe simplitate. Pentru succes deplin este nevoie de echilibru, care poate fi găsit doar dacă deținem autocontrolul deplin asupra existenței noastre. Să nu uităm, succesul material spre care mulți tind, poate fi obținut doar printr-o libertate totală (nu doar financiară).

Timpul la facultate trece relativ ușor. După asta urmează să am un training legat de administrația publică locală, chiar la sediul partidului. Un coleg consilier ne va face introducerea în tot ce ține de primării și administrarea orașului. Deși nu am reușit să accedem în turul 2 al alegerilor prezidențiale, Alianța USR-PLUS continuă lupta împreună. Urmează încă două tururi de alegeri, locale și parlamentare. De această dată, vom încerca să punem în practică noi strategii pentru campania locală, care va include implicarea a cât mai mulți membri. De aceea este important ca fiecare să cunoască câte ceva din aparatul administrativ local, pentru a-i putea fi mai ușor într-un eventual dialog cu cetățenii.

Avem misiunea grea de a le arăta cetățenilor că a intra în politică nu mai înseamnă acea dorință arzătoare de a te îmbogăți...

Așa cum ne-am propus inițial, campaniile electorale le vom desfășura printre oameni. Doar printr-un dialog ferm cu ei le poți propune soluții sau poți prelua anumite idei valoroase. De fapt, unul dintre scopurile acestei noi forțe este să schimbe percepția despre politică, formată în subconștientul oamenilor de-a lungul celor 30 de ani de dezamăgire. Avem misiunea grea de a le arăta cetățenilor că a intra în politică nu mai înseamnă acea dorință arzătoare de a te îmbogăți. Implicarea în acest domeniu ține mai mult de intenția de schimbare a unei societăți bolnave. Dacă vom demonstra că politica se face în stradă, alături de cetățeni, vom reuși să atragem și mai mulți oameni motivați să schimbe ceva. Odată cu această realizare se va putea câștiga încrederea oamenilor, iar implicarea, dar și prezența la vot, vor crește semnificativ.

Miercuri

Mijlocul saptămânii începe cu o dimineață liniștită, în care reușesc să mă bucur de un somn odihnitor. Așa e când orele încep mai târziu. Din păcate sau, poate, din fericire, ajung la facultate doar pentru un seminar, deoarece pentru această după-amiază am stabilit un eveniment organizat de ESGA, cu ocazia împlinirii a 5 ani de activitate. Această asociație are ca scop să promoveze temele legate de securitate, economie și politică ale României și Republicii Moldova. Prin dezvoltarea și implementarea proiectelor de cercetare și dezbateri, susținute de experți, analiști, jurnaliști și cercetători, se încearcă găsirea de soluții pentru îmbunătățirea relațiilor acestor două state, dar și ale altora din spațiul post-sovietic, European și din Orientul Mijlociu. Totodată, prin aceste proiecte și expertize se încearcă consolidarea importanței României și Moldovei în Europa, dar și în zona Mării Negre.

În cadrul dezbaterii de azi s-a discutat despre relația bilaterală româno-ucraineană, dar și despre amenințările/războiul hibrid din Republica Moldova. Dialogul dintre România și Ucraina ramâne a fi un subiect complex, din cauza intereselor diferite stabilite de cele două state de-a lungul dezvoltării, în ultimii 30 de ani. Desigur că după anexarea Crimeei, România s-a văzut nevoită să redefinească relațiile cu Ucraina. A fost un pas firesc din partea unui stat din Estul Europei, de vreme ce Rusia și-a întărit influențele în regiune, mai ales în zona Mării Negre. Totuși, de vreme ce situația a escaladat odată cu războiul din Donbas, România ar trebui să-și formeze obiective și strategii clare, care să ducă nu doar la un sprijin pentru statul vecin, dar și la ajutorarea acestuia de a face față expansiunii rusești. Pentru a ține piept unei astfel de forțe agresive în regiune, cele două state trebuie să aibă relații extrem de stabile și întrevederi frecvente la nivel înalt, pentru a discuta în primul rând problemele de securitate din regiune. Acțiunile principale ar trebui să vină din partea României, fiind membrul NATO și UE. Din păcate, înalții oficiali români neglijează acest segment, ceea ce vulnerabilizează zona estică în fața Rusiei lui Putin.

Iulian Digor
Iulian Digor

Un alt subiect discutat a fost cel legat de războiul hibrid inițiat de Rusia pe teritoriul Republicii Moldova. Acest termen nu are încă o definiție oficial acceptată și nu figurează în doctrinele militare de securitate. Totuși, se folosește din ce în ce mai des, mai ales pe fondul acțiunilor din Ucraina. În esență, acest tip de război/amenințare se bazează pe agresiunea majoritară non-militară a inițiatorului. Acesta se folosește de slăbiciunile societale ale unui stat slăbit și neputiincios, precum conflictele interetnice, dependența energetică, corupția înfloritoare etc. Exact caracteristicile pe care le are statul Republica Moldova. Nu în zadar Rusia face tot posibilul să mențină această instabilitate, precum și s-o întețească. Faptul în cauză este demonstrat de crearea curentului moldovenist, acapararea presei și controlul direct al instituțiilor de stat prin intermediul interpușilor, în cazul de față fiind președintele și echipa sa.

Declar cu tristețe că planul Rusiei funcționează de minune. În prezent, situația din Moldova este una gravă, din simplul motiv că majoritatea instituțiilor sunt controlate direct de PSRM și indirect de Kremlin. Scopul lui Putin începe să fie atins, creându-și o influență imensă în regiune. Cel mai trist din tot acest spectacol regizat de Moscova îmi pare faptul că socialiștii s-au folosit în ultimul hal de speranța poporului - blocul ACUM. Au și ei o mare parte din vină prin faptul că au avut prea multă încredere în pionii cu steluțe roșii, poate din cauza naivității sau a insuficienței de experiență în politica moldovenească. Aș vrea să sper că ei nu au participat cu bună credință la acest joc al lui Dodon…
O mare problemă în politica statelor slabe și acaparate de corupție este că există oameni intelectuali și profesioniști care pot schimba situația. Cu regret, însă, dorința de implicare ajunge să fie batjocorită sau trădată de către politicienii de buzunar, care s-au învățat să conlucreze după metode mârșave sovietice. Cea mai mare dezamăgire o reprezintă anume momentul în care realizezi că dacă nu ești ca ei, cu greu îți va fi să supravețuiești. Totuși, speranța există atunci când te avânți în această luptă, având susținerea societății civile consolidate. Nimeni nu a reușit vreodată să facă ceva singur. De aceea, eu vreau să cred că prin implicarea câtor mai mulți în această luptă, avem șansa să ne vindecăm de această ciumă roșie!

Dorința de implicare ajunge să fie batjocorită sau trădată de către politicienii de buzunar...

Seara, îndreptându-mă spre casă, printre cartierele liniștite ale Bucureștiului, mă tot macină gândul la țărișoara noastră sleită de puteri. Chiar am ajuns în așa hal, la aproape 30 de ani după căderea comunismului? Cu un trădător de neam în calitate de președinte și cu un guvern plin de măscărici? Pentru asta au luptat eroii anilor de renaștere națională, care au ridicat în slăvi limba română și tricolorul? Cu toate acestea, conștiința îmi zice să fiu optimist. Soluții mereu au existat și vor exista. Matei Dobrovie, deputat și expert ..p,./ijn șhîn politică externă, accentuează că o soluție eventuală ar fi să câștige Maia Sandu la prezindețiale. Asta ar putea fi una dintre soluții. Pe termen lung, totuși, Republica Moldova ar trebui să aibă parte de susținerea Uniunii Europene, nu doar sub formă de ajutor economic, dar și sub forma unui sprijin intens în domeniul securității și al justiției. Creșterea influneței rusești în regiunea Estică și ascensiunea ei în Balcani poate fi oprită doar printr-un front comun al forțelor influente europene. Un rol imens în aceasă ecuație îl are România. Acest stat are forța și menirea de a ajuta și apăra fratele mai mic, „copilul înfășurat în sârmă ghimpată”. Sunt convins că se va realiza acest lucru odată cu consolidarea forțelor proeuropene. Această schimbare a fost pornită la alegerile europarlamentare și va continua indiferent de greutăți. Va răsări soarele libertății și în partea aceasta de Europă.

Joi

Iată că a venit și ziua mea liberă la facultate. Deși majoritatea și-ar dori să aibă o zi liberă în timpul săptămânii de muncă, eu nu-mi permit s-o irosesc lenevind acasă. De obicei, în această zi, o prioritate este sportul. Pentru o viață echilibrată, activitatea fizică are un rol extrem de important. Nu doar că menține corpul într-o stare bună, dar și contribuie la o relaxare la nivel psihologic. Indiferent de profesia și calea aleasă în viață, este necesar să nu neglijăm partea în care avem grijă de starea de bine a organismului. Chiar zilele acestea citeam constatările unui milionar, Dan Pena, care accentua că majoritatea oamenilor bogați, cu vieți de succes, au în comun practicarea sportului. El zicea că doar având un program stabilit și organizat, care cuprinde și activități fizice, se poate forma caracterul unei persoane împlinite. Sportul creează modul de gândire al învingătorului și impune ideea de perseverență, indiferent de greutăți sau eșecuri.

În ziua liberă mai obișnuiam să merg în Piața Victoriei, unde mă întâlneam cu diverși oameni puși pe baricade împotriva regimului PSD. Totul a pornit sub forma unui val de nemulțumire în iarna lui 2017, atunci când se dădeau pe bandă rulantă ordonanțe de urgență privind modificarea codurilor penale. Atunci a fost un semn pentru România că așa nu se mai poate. Tot acest sistem putred ajunsese prea departe… Mișcarea de protest s-a format în jurul unui termen semnificativ - „#rezist”. S-a hotărât că pentru a da jos un guvern anti-popular este nevoie de o rezistență imensă din partea cetățenilor implicați. Astfel, această mișcare și-a propus să #reziste în Piața Victoriei zile la rând. Împreună cu toți oamenii responsabili și implicați s-a reușit ceva nemaipomenit. Peste 1000 de zile de protest permanent împotriva unui regim care se trage încă de pe vremea comunistă.

Fără o forță populară unită și o implicare a majorității nu vom putea consolida o țară ca afară...

Având intenția de a merge și astăzi în Piață, aflu că protestul a fost stopat la a 1030-a zi. Având un guvern liberal și un președinte de aceeași orientare politică, oamenii au speranța că lucrurile vor începe să se miște. Totuși, eu cred că ar fi bine să menținem această unitate și rezistență a societății pentru situația în care cei de dreapta nu-și vor onora promisiunile. Totodată, de PSD nu am reușit să scăpăm definitiv. Ei vor continua să se mențină în structurile de stat până nu vor dispărea complet. Pentru a-i trimite acolo unde le este locul, însă, mai avem mult de muncă. Reflectând asupra situației din societatea civilă a României, îmi dau seama că nu vom putea elibera țara în totalitate doar cu o mână de oameni care vor schimbarea. Fără o forță populară unită și o implicare a majorității nu vom putea consolida o țară ca afară.

O cauză a acestei probleme este mentalitatea și educația societății. Nu putem dezvolta instituții, infrastructură și stil de viață modern atâta vreme cât există incultură, indiferență, dezbinare și ură în societate. Acest fapt l-am înțeles fiind pe timp de vară în SUA. Am avut un șoc cultural mergând într-un asemenea stat dezvoltat și democratic, dar și mai mare a fost șocul atunci când am revenit acasă. Văzând cum funcționează lucrurile acolo la nivel de instituții, dar și de societate, am rămas profund afectat de imensa diferență. Când am revenit aici am observat acel mare defect al „lumii” noastre și anume modul de gândire, valorile promovate și mentalitatea oamenilor. Trist este că aceste caracteristici ale noastre vin din lumea săracă și principiile promovate în perioada comunismului. De aici și concluzia foarte clară: până nu se va schimba în ansamblu situația și nu se va forma o nouă generație educată după modelul vestic, nu vom avea schimbări radicale.

Vineri

Ziua cea din urmă a săptămânii de muncă a venit. Cine nu se bucură atunci când se apropie weekendul? Vinerea este o zi ușoară la facultate, cu puține cursuri și o atmosferă relaxantă, dat fiind faptul că mulți studenți aleg să-și petreacă zilele libere acasă. Într-adevăr, sfârșitul de săptămână e un prilej frumos să evadezi din aglomerație și poluarea din București. Urmează o zi de sărbătoare pentru toți românii și mă gândesc și eu să plec în inima Transilvaniei, la Alba-Iulia. Anume în acest oraș a avut loc Marea Adunare Națională din 1 decembrie 1918, prin care s-a sărbătorit Marea Unire. Scopul și visul de secole al tuturor românilor a devenit realitate. Formarea acestui stat puternic a ținut în primul rând de o dorință arzătoare a tuturor cetățenilor. Unitatea dintre ei a fost una prea puternică pentru a putea fi învinsă. Incontestabil este faptul că atunci a existat un context politic favorabil, dar asta nu este o scuză pentru societatea actuală.

Important este ca în aceste momente critice să nu uităm de identitatea de români...

Din păcate pentru noi, o nouă unire este cu atât mai imposibilă cu cât puțini sunt printre cei care mai au în suflet schimbarea și dorința de salvare. Într-adevăr, situația din Republica Moldova nu este una favorabilă pentru o reîntregire cu țara-Mamă. Influența rusească este prea mare, iar forțele pro-ruse sunt unite și își cunosc scopul. Nu pot spune acest lucru și despre forțele proeuropene, pro-românești de la Chișinău. Fiind dezbinate și împărțite după orgolii și lupta pentru putere, neglijează complet idealul nobil primordial al tuturor românilor. Procesul de unificare trebuie să pornească din interiorul Moldovei, prin implicarea unor lideri de dreapta care, din păcate, încă nu există. Doar prin pași concreți de apropiere a celor două maluri ale Prutului mai putem realiza vechiul deziderat. Desigur că un rol important îl are România, dar până societatea din Moldova nu demonstrează cu adevărat că se dorește formarea unui stat unic românesc, nu ne va putea susține.

Acum doar nu ne rămâne decât să rezistăm împotriva dușmanului și să sperăm că avem șansa consolidării forțelor politice sănătoase, dar și a societății. Important este ca în aceste momente critice să nu uităm de identitatea de români. Basarabia este parte a României, iar noi „…suntem români ȘI PUNCTUM…”. Nimeni și nimic nu va putea contesta acest fapt, indiferent cât vor încerca să demonstreze prin tot felul de teorii aberante de moldovenism și istorie a Moldovei. Cu gândul la toți marii românii care au luptat pentru unitatea acestui neam, închei această săptămână. Sărbătoarea de pe 1 decembrie este, de fapt, despre ei. Cinstiți-le memoria și nu uitați că doar prin unitatea și voința populară se pot realiza măreții. La mulți ani celor care simt românește!

Cred în Eminescu ca în soare, în magia frumosului și în veșnicia neamului românesc.” – Augustin Z. N. Pop

XS
SM
MD
LG