Linkuri accesibilitate

Va reuși sau nu R. Moldova să obțină statutul de candidat la intrarea în UE?


Maia Sandu semnând cererea de începere a procedurilor de aderare la Uniunea Europeană
Maia Sandu semnând cererea de începere a procedurilor de aderare la Uniunea Europeană
Va reuși sau nu R. Moldova să obțină statutul de candidat la intrarea în UE?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:46 0:00

Directorul Institutului de Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza, spune că acordul de asociere a constituit o recunoaștere din partea UE a ,,aspirațiilor” europene ale R. Moldova, iar ceea ce-și doresc acum autoritățile de la Chișinău este recunoașterea din partea UE a ,,perspectivelor” de aderare europeană a R. Moldova.

Recunoașterea se produce odată cu oferirea statutului de candidat, mai explică într-un interviu la Europa Liberă directorul IPRE, care este si membru al Consiliului Suprem de Securitate numit de președinta Maia Sandu.

După Ucraina pe 28 aprilie, Georgia și R. Moldova au depus cereri de aderare la UE pe data de 3 martie, iar la doar o săptămână, în timpul unui summit informal desfășurat la Versailles, liderii Uniunii Europene au decis să ceară Comisiei Europene să-și prezinte opinia cu privire la cererile de aderare ale Ucrainei, R. Moldova și Georgiei.

„În cazul în care va exista o opinie favorabilă, se va oferi statutul de candidat,” spune Iulian Groza în interviul de la Europa Liberă.

Opinia poate fi favorabilă din start, dar Comisia poate veni și cu anumite recomandări, care să fie îndeplinite înainte de un aviz pozitiv, mai explică directorul IPRE.

El estimează că ar putea fi nevoie de luni, dar poate ani până la obținerea statutului de candidat. ,,Nu știm cât va dura, dar ce știm cu siguranță e că însăși faptul invitării comisiei într-un termen proxim arată deschiderea UE de a grăbi acest proces,” spune el.

Printre factorii de care va depinde viteza, Groza a numit gradul de avansare a reformelor europene și rezultatele evaluării comisiei.

,,Poate mai importantă e însă partea politică, pentru că în momentul în care țările membre vor oferi în mod unanim această promisiune de aderare, toate deciziile care implică procesul de aderare vor căpăta o altă dinamică,” mai adăugă el.

Deocamdată, unanimitatea membrelor UE a vizat adresarea către comisie pentru solicitarea evaluării. ,,Deja este un semnal bun, dar în paralel această voință politică unanimă la nivelul statelor membre ale UE urmează să se construiască, până când vom putea să obținem o recunoaștere clară a perspectivei de aderare”.

Alte declarații din interviul oferit Europei Libere de Iulian Groza:

  • ,,Procesul este foarte clar stabilit în tratatul UE și implică depunerea unei cereri, examinarea acestei cereri de către Comisia Europeană, la invitația Consiliului, iar în cazul în care există o opinie favorabilă, se oferă statutul de candidat, ceea ce înseamnă că țările respective îndeplinesc criteriile minime ca să se pregătească de negocierea unui tratat de aderare și, doar după încheierea unui tratat de aderare, putem să discutăm despre ultima etapă de aderare.”
  • ,,Cel mai simplu pentru noi toți ca să înțelegem ce ar înseamnă acest lucru e să ne întoarcem în timp și să urmărim summit-ul UE din 2003 de la Thessaloniki, când au primit o perspectivă clară de aderare statele din Balcanii de vest. Respectiv, având această deschidere politică din partea UE, fiecare din aceste țări, în funcție de nivelul de pregătire, au avansat cu integrarea: Croația după zece ani a aderat, alte țări sunt în proces de negociere, altele au statut de candidat, iar altele nu au încă acest statut. Păi, R. Moldova în acest moment practic se află, din punct de vedere tehnic, la o etapă destul de importantă, pentru că atunci când statele membre au invitat Comisia să facă evaluarea, aceasta înseamnă că mecanismul a fost activat, pentru ca Comisia să facă evaluările în baza criteriilor tratatului de la Copenhaga. (...) Deci, important este că partea aceasta tehnică a fost activată. Iată aici s-a observat o viteză fără precedent a țărilor membre, pentru că, de regulă, pentru ca Comisia să fie invitată durează luni, chiar ani. În cazul dat, răspunsul Consiliului a venit rapid, practic într-o săptămână..”
  • ,,Ce va face Comisia acum? Va începe evaluarea, va pregăti chestionarea, foarte detaliată, și o va transmite pentru a fi îndeplinită de state, iar în paralel va face evaluarea pe acordurile de asociere pe care le implementăm, pentru că o bună parte din criterii deja sunt reflectate în aceste acorduri, și acesta este un avantaj. Dar, oricum, comisia pune în aplicare un mecanism de evaluare foarte complex, care poate dura luni, poate ani, și totul depinde de cât de pregătite sunt țările pentru a avea un aviz favorabil.”
  • ,,Cred că viziunea UE față de țările asociate este una similară, facem parte dintr-un spectru unic, ne leagă foarte multe, dar în primul rând faptul că suntem state asociate. Dinamica proceselor va depinde, pe de o parte de poziția comisiei, dar în primul rând de fiecare țară individual. (...) Startul este același, dar viteza de valorificare a acestei oportunități depinde de țările care aspiră.”
XS
SM
MD
LG