Valentina Sohoțchi: S-a născut pe 27 august 1978, în Chișinău. A absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat și Facultatea Bănci și Burse de Valori a Academiei de Studii Economice, ambele în 2000. Este juristă, cu o carieră de peste 20 de ani în sectorul bancar. Din septembrie 2018, conduce Direcția Resurse Umane a Victoriabank, iar între anii 2000 și 2005 a fost consilier juridic în Departamentul Juridic al aceleiași bănci. Timp de trei ani, a activat în una dintre cele mai mari bănci din America de Nord în calitate de manager financiar, acumulând o experiență internațională veritabilă și cunoștințe extrem de valoroase. Când a revenit în Republica Moldova, a fost marcată profesional de domeniile recrutare și gestiune de carieră, acceptând provocarea de a conduce Direcția Resurse Umane în una dintre cele mai mari bănci din Republica Moldova, Victoriabank.
Luni
De câteva zile, m-am prins la gândul că aștept vara. Nu știu exact dacă mi-e dor de cireși și căldură sau dacă aș vrea să revăd răsăritul de vară, atunci când mă trezesc la 5:30, în locul întunericului răcoros și, uneori, apăsător, de iarnă. Oricum ar fi, dorințele mele nu schimbă mersul firesc al lucrurilor, chiar dacă sunt de părerea că, dacă îți dorești ceva cu adevărat, fără niciun dubiu, acel ceva ți se va îndeplini și îl vei primi. Funcționează începând cu lucrurile mici și insignifiante și până la visuri care schimba destine, ca să zic așa.
Cafeaua o beau la 6:00. Îi trezesc pe copii și o luăm spre școală, apoi continuăm spre muncă. Îmi place să conduc și chiar am ocazia să o fac mult, pentru că nu stăm în Chișinău. De la Cricova până la sediul Victoriabank sunt în jur de 15 km. Cifra poate descuraja, însă depinde cum te uiți la ea. În zilele cu trafic aglomerat, aceasta poate însemna o oră de nervi, însă mai poate însemna un podcast interesant și informativ, precum și un album de muzică bună.
Chiar dacă sunt jurist de profesie, de altfel, tot la Victoriabank, am fost consilieră în Departamentul Juridic, acum sunt directoarea Departamentului de Resurse Umane sau de HR. Este o muncă plăcută, în primul rând, pentru că în atribuțiile mele intră comunicarea interumană, care necesită, pe lângă competențe parapsihologice și strategii ale comunicării, multă empatie și, simultan, claritate a gândirii. Ultima se manifestă prin păstrarea unui echilibru sau balanțe între gândirea la rece și receptarea problemelor altor persoane, totul cu scopul de a le rezolva cât mai eficient și, chiar dacă îmi displace termenul, obiectiv.
Marți
Încerc să ajung la sala de sport de minimum două ori pe săptămână. Faptul că-ți păstrezi corpul într-o stare bună este poate cel mai mic beneficiu al sportului. Pentru mine, mult mai importante sunt efectele pe care le are exercițiul fizic asupra stării emoționale și, în general, a productivității de după. Am realizat că muncesc mai intensiv și mai calitativ în zilele în care, înainte de a ajunge la sediul băncii, merg la antrenament.
A doua cafea o beau în birou. Trec în revistă sarcinile zilei, citesc și răspund la mail-uri, mă întâlnesc și interacționez cu #oameniiVB. Încerc să le fac pe toate foarte calm, menținând, totuși, un ritm alert. Este o responsabilitate enormă să ai grijă de atâția angajați și trebuie să fii întotdeauna concentrat și, oarecum, critic.
După ziua de muncă, uneori, iau eu copiii de la activitățile lor extrașcolare. De regulă, soțul meu, Andrei, are grijă să-i aducă în siguranță acasă. De altfel, Andrei se implică enorm de mult în educația copiilor și este pilonul familiei noastre în tot ce înseamnă organizare, stabilitate și sprijin de orice fel. În câteva ore, luăm cina, care este pregătită împreună cu soțul. Este o regulă sau, ca să sune mai puțin rigid, în special pentru copii, un obicei pe care l-am luat de la părinții mei, de a cina împreună. Adaptat la realitățile noastre, obiceiul include lăsarea în altă cameră a telefoanelor și prezența obligatorie, chiar dacă, poate, cuiva nu-i este foame. Este imperativ să comunicăm și să ne petrecem timpul împreună. La masă, copiii ne-au povestit ce au făcut la școală și la activitățile extrașcolare, iar noi, în termeni simplificați, ce am făcut la birou. După, rămânem noi doi, și mai punem „țara la cale”.
Ce gândește Moldova „profundă”? Ascultă „Sâmbătă cu Radio Europa Liberă”
Miercuri
Vine Crăciunul și, pentru a începe de pe acum să-i simt spiritul și atmosfera, mi-am făcut, dimineață, o cafea cu scorțișoară. Sărbătorile, indiferent care ar fi ele, înseamnă enorm pentru mine, deoarece sunt perioadele în care reușim să-i vedem pe cei dragi. De Paște, se adună toată familia, de la apropiați și până la rude mai îndepărtate. De 8 martie, mergem la maică-mea – mama Liuba, îi spunem noi – iar ziua lui tata este, pur și simplu, specială, tocmai datorită a ceea ce-mi lipsește acum – vara cu tot ce presupune ea.
După ziua de lucru, am vorbit la telefon cu Severin, fratele meu mai mare. Diferența dintre noi este de nouă ani, deși nu am simțit-o niciodată, poate doar în copilărie și adolescență, când parcă voiam să mă laud că am un frate mai mare și să mă simt mică sau protejată. Severin este doctor neurochirurg și, odată cu pandemia, am început să ne vedem foarte rar. El este cel care mă pune pe picioare când le exagerez pe ale mele. După ce îmi spune: „Valentina, dar ce, astea-s probleme? Fă o vizită la noi în Reanimare, acolo vei vedea probleme. Totul se rezolvă”. E ca un duș rece, care te pune cu picioarele pe pământ și care îți scoate ochelarii de cal... Suntem foarte uniți, iar acesta este meritul incontestabil al părinților noștri. Ne-au învățat că suntem un întreg, că oamenii din jur vin și pleacă, însă noi trebuie să ne ținem aproape. E de prisos să spun că exact asta încercam și noi să le insuflăm copiilor noștri. Diferența dintre Andreea-Stephanie și Kiril este exact cinci ani și pentru ei ar trebui să fie mai ușor să ajungă la un soi de unitate și inseparabilitate.
Joi
Diminețile de iarnă sunt reci la Cricova. Sigur, nu la fel de reci ca în Canada, unde am stat cu mai mulți ani în urmă, de parcă a fost în altă viață. Este un loc foarte special pentru noi. Acolo s-a născut Andreea-Stephanie, acolo am văzut cele mai frumoase rezervații naturale, acolo am întâlnit niște oameni incredibili, acolo, împreună cu Andrei, ne-am schițat planuri mărețe. Pe lângă toate acestea, acolo am crescut enorm din punct de vedere profesional, muncind la una dintre cele mai mari bănci din America de Nord. Este unul dintre locurile, alături de Veneția, Paris și Praga, în care aș reveni oricând și în orice circumstanțe.
Nu cred că exagerez când spun că am o atitudine specială atunci când vine vorba despre ordine și organizare, atât acasă, cât și la muncă. Ce mult mă bucur că și în cazul acesta am deplinul sprijin al soțului. De exemplu, nimeni nu iese din casă dimineața dacă vasele de la micul dejun nu sunt spălate, paturile - făcute sau în cazul în care cărțile și caietele copiilor nu sunt aranjate. Este, sper, o atitudine corectă pe care copiii o vor prelua.
La birou, am primit recent o veste dintre cele mai bune. În urma unui studiu efectuat de către AXA Management Consulting, Victoriabank este unul dintre cei mai buni angajatori ai anului 2021. Pentru cercetare, au fost luate în calcul condițiile de muncă, oportunitățile de dezvoltare, salarizarea, beneficiile, colaborarea în companie, relațiile cu superiorii și colegii. Având în vedere că sunt responsabilă de Departamentul HR, nu pot să nu spun cât sunt de mândră și de mulțumită de echipa din care fac parte.
Vineri
Încă de dimineață, am planificat să revedem filmele din seria Harry Potter, dacă tot vine Crăciunul. Urmează o zi de muncă, una mai scurtă, iar gândul că diseară vom petrece timpul împreună o ușurează și cred că o va face să treacă mai repede.
Ajunul Crăciunului mereu îl întâmpinăm în patru. În casă răsună vocea inconfundabilă a lui Frank Sinatra, iar mirosul de brad ne duce undeva departe în copilărie, la nămeți și globuri multicolore...
Gătim ceva gustos, râdem, povestim, dansăm, cântăm și împodobim pomul de Crăciun. E acel moment când viața ți se pare un basm, că vrei să te oprești din acel ritm cotidian nebun și să savurezi în liniște armonia unei seri fermecate.
Mâine, de Crăciun, mergem cu toții la părinți. Copii, nepoți – casa va fi plină de voie bună și povești. Aceste reuniuni de familie provoacă o emoție absolut aparte. Din pragul casei vom simți aroma vinului fiert și, desigur, permanenta grijă a tatei dacă totul e „ca la carte”. Din clipa în care îl voi îmbrățișa pe tata Vasile, mă voi teleporta în anii când, împreună cu fratele meu Severin, ciupeam din tortul mamei „Cușma lui Guguță”, cu o firească nerăbdare de copii...
Și acum vom găsi tradiționala salată boeuf, miresme dulci de portocale și mandarine, însoțite de dorul etern de cei mai dragi oameni ai sufletului meu.