„Lectura ne multiplică trăirile, le rafinează, ne oferă modele de frumos, trezeşte emoţii uitate, creează afecte noi, ierarhii noi, ceremonii erotice noi (a iubi se învaţă, iubirea este o deprindere) şi ne dă nume pentru a le identifica, un lexic pentru a numi nuanţele cele mai fine ale unei comoţii amoroase. (…) Măcar pentru asta se cade să le fim recunoscători poeţilor”, cuvinte care mi-au mers drept la inimă, din volumul de eseuri al lui Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?, Polirom, 2108.
29 eseuri – cu Prolog-ul, de-o foaie, 30 – având titluri înseriate de genul: „Cărţile sau viaţa?”, „5 x 2 înţelepţi despre nobila artă a recitirii”, „13 cărţi pe care nu le-a citit nimeni, cu excepţia noastră”, „Dacă îţi place o carte, citeşte-o cât mai încet”, „De ce citim? De ce nu?”, „Cinci motive cuvioase de a renunţa la citit” ş.a.m.d., formând un caleidoscop (în termenii lui Valeriu Gherghel, „Morişca plăcerilor”) de dimensiunea unui vitraliu (de Notre-Dame de Paris), cartea este o încântare atât pentru erudiţi (a se vedea, în acest sens, şi consistenta „Bibliografie adnotată”), cât şi pentru simplii degustători de… plaisir du texte. Rămânând încă puţin în zona comparaţiilor, aş zice că eseistul ieşean funcţionează ca un roi de albine – mai întâi survolează vaste întinderi culturale (filozofie, literatură, istorie etc.), culegând polenul (titluri, citate, nume), pe care-l depune în faguri pe care tot el i-a făurit, spre a decanta „mierea zilei”, după care poate să vorbească – citând abundent (de la Petrarca: „Pasiunea pentru cărţi este un viciu lamentabil, am adunat mai multe cărţi decât am nevoie” la Emerson: „Urăsc cărţile, reprezintă o uzurpare şi o impertinenţă”) – despre… gratuitatea actului de lectură. Nu voi cădea în cursa întinsă cu atâta pricepere, ci voi încheia aceste rânduri cu două idei care, puse cap la cap, formează convingerea mea de om al cărţii: 1) „…citesc ca să scriu. Şi scriu ca să pricep. (…) Fiindcă lectura presupune un corp. Nu este doar căutarea unui sens, este şi un prilej de a-ţi explora şi lărgi sinele” şi 2) „… cartea presupune oformă; ea îl ajută pe cititor să găsească un fir, o soluţie, o ieşire din încâlceala vieţii şi a lumii înconjurătoare. (…) Viaţa, nu”.
Vorba poetului (născut în aceeaşi zi cu eseistul ieşean, la distanţă de câţiva ani): „mi-am pierdut la cărţi viaţa. la cărţi de citit. de scris, viaţa”.
29 iulie ’19
