Comunitatea ucrainenilor din Republica Moldova a organizat pe parcursul acestei săptămâni o serie evenimente de comemorare victimelor foametei ucrainene din 1932-1933, cunoscută cu numele de „Holodomor”. Foametea organizată a avut loc și în Moldova sovietică, în perioada 1946-1947, ecourile acelor evenimente tragice fiind auzite și astăzi. Un interviu la această temă cu Veronica Arpintin – conducătoarea echipei de susţinere a micului business din cadrul BERD, filiala Moldova, fondatoarea Asociației Femeilor de Afaceri şi președinta Comunității Femeilor Ucrainene din Moldova.
Europa Liberă: De ce continuăm să discutăm evenimentele care au avut loc peste 70 de ani în urmă?
Veronica Arpintin: „Este o întrebare destul de dureroasă pentru mai mulți oameni care se gândesc la viitor și se știe că dacă nu-ți cunoști istoria, nu poți să-ți construiești un viitor corect și frumos. 70 de ani, pot spune că este un termen destul de mare. Deja nu sunt în viață cei care au suferit și ai fost victimele evenimentelor triste, a tragediei care a fost organizată de conducerea sovietică în Moldova sovietică și în Ucraina. Dar totuși nu putem să nu ne amintim despre ei. Atunci ar însemna că jertfa lor ar fi fără folos. Totodată trebuie să ținem minte că foametea organizată a fost doar un instrument din celelalte care laolaltă au nimicit intelighenția, au decapitat populația, preoți, oameni educați, oameni care au fost gospodari și fără oamenii aceștia, care deja n-au contribuit la formarea societății noastre, ar fi avut un potențial mult mai mare pentru a dezvolta.”
Europa Liberă: Putem vorbi despre consecințe ale Holodomorului care se simt până în ziua de astăzi?
Veronica Arpintin: „Din cauza Holodomorului în Ucraina sau foametei organizate în Moldova mulți dintre noi au putut să nu existe în general, dar nu se știe exact câți copii nu s-au născut, câte persoane n-au apărut, câte talente cu care s-ar mândri țara noastră nu există din acest motiv. Eu discut foarte des cu prietenii și cunoscuții mei și am înțeles că ei nu cunosc despre foametea organizată, aceasta nu este reflectată probabil destul în programul școală, în familii nu se discută, deoarece cred eu există o frică. frica aceasta am simțit-o și eu.
Bunicii mei din Republica Moldova, părinții tatălui, permanent spuneau că cea mai teribilă provocare prin care au trecut a fost foametea, pentru că au pierdut trei copii. Dar niciodată nu spuneau detaliile, cum a fost, cea fost. În comportamentul alimentar, la fel, permanent mi se spunea că totul trebuie de mâncat cu pâine, chiar fructele și legumele: struguri cu pâine, harbuz cu pâine... Dar acestea sunt consecințe care noi nu le observăm sau poate nici nu sunt direct legate cu foametea.
Nu sunt demograf sau sociolog ca să comentez, dar din experiența mea ca a unei persoane simple, pot să spun că oamenii cumpără zahăr, făină, produse alimentare în avans, ca să fie pe viitor, și nu se simt bine dacă nu știu că au trei-patru kilograme de zahăr, fructe sau cartofi în debara. La fel este una dintre consecințe, dar aceasta e consecința care se observă. Cred că sunt foarte multe consecințe ascunse, pe care noi nu le recunoaștem și nu le înțelegem, care continuă impactul lor asupra sănătății.
De exemplu, cum se hrănesc copiii noștri, că este primordial ca copilul să nu fie flămând, deși la moment ar fi normal să fie o prioritate ca copilul să fie fericit și împlinit. Mesele acestea la cumetrii, la nunți, care sunt și reflectarea unor tradiții extrem de frumoase și care-mi sunt drage sufletului mei, dar totodată este o exagerare cu mâncare. Tot întrebam pe bunica: „De ce noi avem așa mese abundente?”, de exemplu la Crăciun, bine, atunci nu se sărbătorea Crăciunul, dar în perioada de iarnă. Și ea spunea: „Pentru că noi nu obișnuiam să mâncăm, mâncam foarte puțin.” Sărbătoarea și consta în faptul că tu poți mânca adițional ceva. Deci, sunt lucruri care probabil nu sunt cercetate, sau eu nu știu că aceste lucruri sunt cercetate, dar cred că ne-au afectat și ca neam, și ca popor. Nu le cunoaștem, dar suntem influențați.”
Europa Liberă: Cum s-a discutat Holodomorul în sânul familiei Dvs.?
Veronica Arpintin: „Vreau să vă mărturisesc că buneii mei din Ucraina au fost mult mai deschiși și despre asta se vorbea. Aici, în Republica Moldova direct nu mi s-a spus niciodată. Întrebările pe care le puneau, pentru că am prins bunica mea, deja eu aveam 15-18 ani când am început și eu să înțeleg ce s-a întâmplat, am încercat să întreb unele momente, istorii de familie, dar n-am putut afla nimic, pentru că frica aceasta era foarte adâncă, frica de a vorbi, chiar și după colapsul Uniunii Sovietice, atunci când s-a instaurat, să spunem așa, o democrație în Republica Moldova, oricum ei se temeau să vorbească de rău comuniștii sau partidul, pentru că au suferit foarte mult. Bine, aici a fost altă istorie, au fost deportări foarte drastice...
Ceea ce privește Ucraina, acolo buneii mei au vorbit deschis, noi știam familiile, casele unde s-au înfăptuit acte de canibalism, povesteau cum alegeau pe cine să mănânce dintre copii, știam că în starea aceasta de foamete omul devine animal și el deja nu judecă ca om. O femeie în vârstă din orășelul de unde vine mama mea, orășelul Tocmac, povesteau cum ea, fiind copil, a venit într-o casă și cum familia aia au prins-o și ea se gândea că ei vor să o mănânce. Deci istoriile acestea se cunoșteau, se discutau și eu nu făceam diferență dintre Ucraina și Moldova, pentru că credeam că peste tot se vorbește și toți știu. Deja când am început să comemorăm victimele Holodomorului aici, în Moldova, am înțeles că lumea nu știe ce a fost.”
Europa Liberă: Statisticile care vorbesc despre numărul victimelor care au avut se suferit de pe urma foametei par să varieze de la sursă la sursă. Prin ce se explică lipsa unor numărători exacte, atât în Ucraina, cât și în Republica Moldova?
Veronica Arpintin: „În Ucraina sunt recunoscute oficial aproximativ patru milioane de persoane ca fiind victime, neoficial se spune despre zece milioane, sunt surse care vorbesc despre șapte milioane de persoane. În Republica Moldova surse oficiale confirmă 115 mii de persoane au decedat și 200 de mii au suferit de malnutriție, în alte surse se scrie despre 300 de mii. Este foarte dificil să vorbești despre cifra concretă, pentru că în primul rând nimeni nu a documentat de ce a murit persoana respectivă, noi știm că persoanele mureau în străzi și nu se făceau cercetări de ce a murit persoana respectivă, plus regimul sovietic nu dorea să-și documenteze faptele lor și crimele lor și să ateste că aceasta a fost, de fapt, nimicirea populației. Deci, situația a fost foarte complicată.
În lipsa documentației, în lipsa dorinței statului de pe atunci, acum noi nu putem vorbi despre cifra exactă. Dar de fapt trebuie să vorbim despre acele evenimente pentru că ele au avut loc. Și chiar dacă ar fi suferit o mie de oameni, o sută sau zeci de oameni, aceștia trebuie să fie considerați.”
Europa Liberă: În Republica Moldova nu există un memorial dedicat victimelor Holodomorului. Unde comunitatea ucraineană depune flori când dorește să comemoreze persoanele care au avut de suferit de pe urma foametei?
Veronica Arpintin: „În Republica Moldova nu există nu doar un loc de comemorare, dar nu există și premisa. Nu este o zi oficială pentru comemorarea acestor evenimente. Ziua când se comemorează deportații ar fi putut, probabil, nu spun specialist, dar ar fi putut unită și cu ziua comemorării celor care au murit după valurile de deportare. În acest sens, de fiecare dată,
Este important să ne gândim la acești oameni, să aducem copiii noștri ca să vadă și să cunoască mai multe despre aceste evenimente tragice...
Comunitatea Femeilor Ucrainene din Moldova oficial comemorează această zi de cinci ani. Noi aprindem lumânări în locații diferite. Am organizat eveniment la Gara Feroviară, într-un liceu din centrul orașului. De data aceasta, la o biserică catolică a fost organizat acest eveniment.
Dar nu este important locul, este important ca noi să ne gândim la acești oameni, să aducem copiii noștri ca ei să vadă și să cunoască mai multe despre aceste evenimente tragice. Atunci când se promovează așa-numita victorie, de exemplu, a URSS în al doilea război mondial nu se comemorează și ceea ce a fost după și nu se comemorează jertfele crimelor care au fost comise.”
Europa Liberă: Fiindcă, probabil, într-un război, și în special în acel război, nu au existat victorioși, toate părțile au avut de suferit.
Veronica Arpintin: „De aceea lumea civilizată comemorează, dar nu sărbătorește și nu dansează, și nu cântă.”
Europa Liberă: Totuși, de responsabilitatea cui este păstrarea memoriei jertfelor Holodomorului? Ar trebui ucrainenii din Republica Moldova să lanseze un efort comunitar sau poate autoritățile ar trebuie să vină cu o inițiativă?
Veronica Arpintin: „Este o întrebare foarte dificilă, pentru că și ucrainenii etnici din Republica Moldova promovează ideea comemorării printre ucrainenii etnici din RM care nu știu sau care au uitat sau în familiile cărora nu s-a vorbit despre aceasta. Totodată și funcția statului este să păstreze amintiri și informații despre tragedii care au avut loc. Eu cred că trebuie să existe un efort comun, dar ca să existe un efort comun, trebuie să existe o idee națională, ceea ce la moment probabil lipsește sau nu este evident și sunt mai mult mesaje care dezbină societatea pe diferite grupuri de populație, dar ceea ce ne unește, de exemplu, tragedia aceasta, foametea organizată în sec XX, atunci când pe teritoriul RM, pe teritoriul Ucrainei, în toată istoria scrisă nu se știa nici de un an când lumea, populația suferea de foamete. Dacă uităm despre aceste evenimente cine suntem noi, de unde venim și unde ne ducem? Nu este clar.”
Europa Liberă: Apropo, în cadrul unei vizite oficiale din luna iunie, o delegație a autorităților moldovene a depus flori la memorialul Holodomorului din Washington, SUA. Cum se întâmplă că acasă politicienii fac una, dar peste hotare – alta?
Veronica Arpintin: „Mie îmi este greu să vorbesc despre comportamentul clasei politice, pentru că nu aparțin acestei clase, dar cred că este un semn
Moldova oficial nu este printre statele care a recunoscut că Holodomorul a fost organizat intenționat pentru nimicirea țărănimii din Ucraina...
foarte frumos, respect foarte mult această voință de a comemora victimele, pentru că Moldova oficial nu este printre statele care a recunoscut că Holodomorul a fost organizat intenționat pentru nimicirea țărănimii din Ucraina și apoi tot același instrument a nimicit foarte multă lume în Republica Moldova, deci acest gest este foarte frumos. Aș vrea să vedem și continuare.
Eu cred că este important ca statul să confirme și să deschidă informații despre foametea organizată în Republica Moldova. Totodată ar fi corect ca oamenii de știință care scriu cărți despre această tragedie să fie promovați sau să fie organizate mai multe evenimente cu mass-media pentru că Holodomorul este un fenomen tragic, se referă mai mult pentru Ucraina, și ca ucraineancă etnică pentru mine ar fi important acest gest al Moldovei să fie recunoscut acest fenomen.
Dar totodată este dureros că în Moldova nu se vorbește despre foamete, că noi nu știm ce s-a întâmplat, pentru că bunicii mei deja nu există în viață și n-am văzut multe mărturisiri ale oamenilor care au trecut prin foamete, au rămas foarte puține persoane. Memoria aceasta se duce ca nisipul printre degete și în cinci ani nu vom avea cu cine discuta. Cred că și la nivel de stat, și la nivel de mass-media aș aștepta o responsabilitate și un interes mai mare față de evenimente istorice.”
Europa Liberă: Făcând parte din comunitatea ucrainenilor stabiliți în RM, sunteți deseori în centrul organizării manifestațiilor de comemorare a victimelor foametei ucrainene represiunilor politice din perioada sovietică. Trezesc aceste evenimente interesul publicului, mai ales al tinerilor?
Veronica Arpintin: „Și evenimentele pe care le organizăm noi încercăm să atragem mai multă atenție a presei, fiindcă presa este acel vehicul care în lipsa altor surse de informație poate să difuzeze această informație publicului larg. Permanent încadrăm copiii în activitățile de comemorare, copiii sunt cei care se impresionează, copiii sunt cei care înțeleg mai bine și suferința oamenilor care au fost victimele sau au trăit pe aceste timpuri, dar efortul acesta nu este îndeajuns. Cel mai principal factor este că copiii sunt mult mai receptivi, mult mai deschiși. Copiii știu cum să empatizeze, copiii sunt altfel, dar noi nu avem cum să ajungem la dânșii.”
