Născută la 3 iulie 1987 în Zăbriceni, Edineț. A studiat Muzicologie și Compoziție la Colegiul de Muzică Ștefan Neaga, apoi la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, apoi Jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova. A fost prezentator și realizator de emisiuni la Moldova 1 și Publika TV. Acum este liber profesionist în concediu de maternitate. În noiembrie 2020 a lansat site-ul www.mamaimperfecta.md în cadrul căruia realizează interviuri cu mame din țara noastră, dar și din România.
Luni
Dimineața a început cu pregătiri în mare liniște (ca să nu stric somnul copiilor în ziua lor liberă). La 8.00 trebuie să intru în direct la una din televiziunile noastre ca să vorbesc despre evenimentul restrâns pe care l-am organizat cu o zi înainte pentru câteva mămici, eroine ale interviurilor mele pentru ”mamaimperfecta.md”. Sunt foarte mândră de ceea ce am reușit să realizez și pentru faptul că evenimentul s-a desfășurat așa cum mi-am propus. Bine, cu mici excepții.
După intervenția mea la TV prin viber, a început ziua noastră. Între timp, fetele s-au trezit. Oricare ar fi conotația acestei sărbători și fie că cineva cunoaște istoria ei și semnificația adevărată, fie că nu, sărbătoarea asta a devenit una a tuturor femeilor, de la domnițele mici până la cele mari. Așa e și în familia noastră. Soțul meu a avut grijă să ne alinte pe toate trei cu câte un buchețel de flori și i-a reușit. Și acum, hai să ne pornim să felicităm mamele și bunicile noastre. Am înțeles de la o vreme că timpul petrecut cu oamenii dragi din familie este cel mai prețios și nu se știe niciodată cât vom mai fi împreună aici, pe Pământ.
De fapt, ziua asta va avea pentru mine mereu și o umbră mai întunecată...
Anul trecut, pe 8 martie, nici nu bănuiam că va fi ultima sărbătoare la care îmi voi vedea tatăl. Imediat după asta a fost instaurată carantina și noi, ca niște oameni foarte conștiincioși și disciplinați, am stat acasă și am evitat contactul cu oricine. Dar, deși am fost foarte precauți, tata a fost infectat o lună mai târziu într-o instituție medicală cu acest virus despre care nici acum nu prea se știe totul. Următoarea dată era să-l văd cu o zi înainte să plece, în spital. Deci, 8 martie e ultima sărbătoare la care am mai fost cu toții împreună, cu tatăl meu sănătos tun și plin de viață, dornic să-și vadă și uimească mereu cu ceva nepoțeii. Dar..., să mergem mai departe și să revenim în prezent.
Marți
Viața revine la normal. Am mereu această senzația după sărbători. Îmi fac multe planuri, dar... Fetița mai mare are dimineața o tuse care nu-mi place, așa că decid dimineața să nu le duc la grădiniță. Toate planurile mele se duc pe apa sâmbetei. 9 martie va fi exclusiv ziua petrecută în familie. Nu știu cum reușesc alții să lucreze de acasă împreună cu copiii. Fetițele mele mă solicită destul de mult, iar eu până la urmă cedez și mă dedic toată lor. Așa e mai bine pentru noi toate. Și ele fericite, și eu cu nervii în regulă. Deci, nu am mai scris ce aveam de scris, nu am mai făcut ce aveam de făcut.
În schimb, am petrecut timp cu fetele...
Și, să recunoaștem, ce poate fi mai plăcut. După-amiază am decis să mergem la medic, deși nu au febră sau altceva în afară de tuse. La medic s-a stabilit că e totul ok, dar ar trebui să stăm toată săptămâna acasă. Adio, activitatea mamei pentru o săptămână. Sau, provocare. Hai să vedem dacă totuși pot combina munca mea cu maternitatea. De parcă nu am mai făcut-o. Seara am reușit să fiu prezentă la o lecție online a unui curs pe care îl fac de ceva vreme. Tot e mai bine decât nimic!
Miercuri
Mă cam pierd dacă sunt întrebată ce zi este. Am cam ieșit din regim, deși ne trezim tot la 7.30. De ce nu dorm copiii mai mult când sunt acasă? Culmea e că nu vor să doarmă dimineața, dar nu vor să doarmă nici la amiază. Și atunci intră în joc întrebarea mea capcană: ”Fetițele, vreți să dormiți acasă sau vreți să dormiți la grădiniță?” Și, ca prin minune, funcționează.
Fetele se bagă în pătuc lângă mine. Doar că, în loc să fie timpul în care eu mă voi bucura de liniște ca să muncesc, adorm și eu. Asta se întâmplă tare tare rar, dar se pare că acum am avut nevoie de odihnă. Înseamnă că așa trebuie. De la o vreme, am înțeles că trebuie să-mi ascult corpul, organismul, cum vreți. Și dacă simt că îmi e somn, de ce să nu dorm un pic? Și e atât de plăcut acest alint lângă două suflete care fosăie atât de plăcut lângă mămica lor. Pentru că am dormit lângă ele, au dormit și ele mai mult. Am reușit totuși să mă organizez în prima parte a zilei și să lucrez la un interviu foarte interesant cu o jurnalistă și o mămică tare deosebită. Azi mă gândesc că poate mâine îl voi posta. Dar, nu obișnuiesc să fac planuri foarte mari. Tot de la o vreme. Lucrurile se vor întâmpla dacă au să se întâmple.
Joi
Fetele s-au trezit la 8.30. Am dormit cu o oră mai mult, dar, în loc să fiu mai odihnită, sunt mai obosită. Gata, am obosit de neorganizare. Îmi fac un regim și stabilesc cât să muncesc și cât să le fiu alături fetelor. Prind momentul cât ele și-au găsit o ocupație și mă apuc de lucrul meu. Dar, nu trec vreo 10 minute și ele vin la mine. Le rog să stea în liniște, dacă tot au venit în odaia mea. Dar, nu-i chip. Peste vreo 5 minute încep să nu poată împărți un pix, o cariocă, și tot așa. Eu mă încăpățânez să muncesc și merg mai departe. Le mai dau un fruct, o gustare. Ele - tot pe lângă mine. La un moment dat, pe Lia o apucă strănutul în timp ce e cu banana în gură. Sigur că fetița mea de doi ani nu pune chiar mereu mânuța la guriță atunci când strănută, așa că banana din gurița ei a ajuns pe ecranul laptop-ului meu. Îmi zic că acesta e un semn.
Așa că, închid laptop-ul și decid să mă conectez cu fetele mele...
Mai ales că despre asta vorbește și eroina interviului meu. Urmează o mică paranteză. Din interviurile pe care le scriu, învăț atât de multe. Mă inspiră să fiu mereu o mamă mai bună. Cunosc mămici deosebite. Și sper tare mult că același impact îl au interviurile și asupra altor mămici. Or, ele sunt, întâi de toate – educative. Sau așa îmi place mie să cred. Deci, trag aer în piept, o iau în brațe pe cea mică, o mai mângâi pe cea mare. Le întreb ce ar vrea să facem. Ne-a cam apucat foamea pe toate așa că, hai să gătim prânzul. Aveam în plan să fac o zeamă, dar nu am mai reușit, așa că improvizăm un prânz delicios din ce găsim prin frigider. Azi le permit să nu doarmă la amiază. Pentru că e soare, decidem ca ele să meargă în curte, iar eu le voi urmări de la geamul din bucătărie și voi lucra între timp. E ok așa. Am câștigat jumătate de oră și am reușit să termin interviul. Bucuroasă tare, îl postez. Am mereu emoții tare mari când postez un interviu nou. Mă simt cumva mai împlinită pentru că am reușit să fac ceva și mă joc mai cu spor cu fetele mele. Seara vine verișorul lor, Dănuț, în ospeție și toată lumea e mega încântată. Pentru că a venit mama și sora în ospeție, eu o să-mi permit să mă răsfăț cu o saună acasă și un ceai cu cătină și miere. Ziua asta chiar mi-a reușit. Am stat cu fetele, am lucrat, în plus am găsit și timp doar pentru mine.
Vineri
Vântul de afară ne cam strică distracția pentru că nu putem petrece atât de mult timp pe cât am vrea în curte. Termin curățenia pe care am început-o ieri în casă.
Ziua de joi chiar a fost productivă...
Am nevoie de ordine, or ordinea din casă favorizează starea mea de bine. Sigur că nu știu cât se va menține (ordinea), dar câteva ore tot voi fi zen. Îmi fac planuri pentru sâmbătă. Va fi data de 13, iar această dată are o conotație aparte pentru mine în ultima vreme. O să- mi dedic ziua asta gândurilor și dorințelor mele. Poate voi sădi în curte niște floricele din ghiveci pe care le-am primit în dar pe 8 martie. Dar asta dacă nu e prea frig. Acum, admir ninsoarea asta de martie de după geam.