Născută pe data de 17 februarie 1951 în Federația Rusă, regiunea Kurgan, s. Dolgovka, raionul Kosulinski, într-o familie de gospodari moldoveni represați. În anul 1970 am absolvit Colegiul de medicină, iar în anul 1978 -- facultatea de medicină generală a Institutului de Medicină din Chișinău. Din 1970 până în prezent lucrează în instituțiile medicale din Moldova ca onco-ginecolog. Este un meteorolog - amator. Se ocupă de problemele meteorologice de peste 50 de ani. Mama a trei fii și bunică a șapte nepoți.
Luni
Jumătate de noapte nu am dormit, dar deja m-am obișnuit cu această stare. La vârsta mea important este să te trezești. Ar fi bine să am timp înainte de a începe munca, pentru a dovedi să privesc toate programele TV posibile, din care „captez informația” despre evenimente meteorologice periculoase de pe glob din ultimele 24 de ore.
Acum 2 săptămâni am făcut o previziune a evenimentelor meteorologice periculoase pentru o perioadă de 10 zile; iar acum trebuie să mă conving că prognoza mea se realizează (cel puțin 75%). Seara trebuie să introduc informațiile obținute în arhivă meteo personală (este munca mea, zi de zi, de foarte mulți ani). Acesta este principalul meu hobby, care durează cât o viață.
Și în ciuda lipsei celui mai mic interes din partea meteorologilor, dar și a reprezentanților mass-mediei (m-am adresat amândurora de mai multe ori, demonstrând în scrisorile mele că am propria metodă de prognozare de lungă durată a evenimentelor meteorologice periculoase). Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că problema prognozării vremii de lungă durată, în timp util, prognozelor fiabile a evenimentelor meteorologice periculoase, reprezintă una dintre cele mai importante sarcini ale omenirii.
Dar, indiferent de orice, continui să fac prognoze pe termen lung ale unor fenomene meteorologice periculoase, iar prognozele continuă să se realizeze. Gândurile m-au dus departe de realitate. Astăzi am de primit 5 paciente, fiecare cu problemele și tainele sale. Mă vizitează, în deosebi domnișoarele și doamnele cu problemele mai grave (pe care nu au reușit să le rezolve mai mult timp).
Astăzi, în ziua de luni, este datoria mea de a o întâlni și de a conduce-o pe scumpa mea nepoțică Josefina de la școală - acasă. O fac de două ori pe săptămână. Discutăm despre sărbători, despre părinții mei (despre scumpii mei mamă și tată).
În aceste scurte momente sunt cea mai fericită...
Pe mama o ține minte destul de bine; amintirile sunt cele mai calde. Își aduce aminte de mâinile calde ale bunicii, de vorbele și sfaturile ei. Când vorbim despre bunica ei - îi sclipesc ochișorii. În aceste scurte momente sunt cea mai fericită.
Marţi
În orașul nostru există o modalitate ciudată de curățare a drumurilor de zăpadă: omătul care a căzut în timpul nopții, cu un anumit utilaj, este împinsă spre bordură, chiar pe trotuar. Nimeni nu este preocupat de faptul că această „mână cerească” ușor deranjează pietonii, lipsiți de drepturile civile, care riscă să-și umezească picioarele în băltoace și, ca maximum, să-și rupă brațele sau picioarele pe un trotuar alunecos și necurăţat. Singurul plus în toată această rușine este că o mașină de lux care trece pe lângă tine cu viteză, nu poate să te stropească cu noroi datorită barierei înalte, sub forma unor „troiene” artificiale.
După ce am intrat cu greu în maxi-taxiul aglomerat, am devenit martor și participant al unei altercații sociale (pe un subiect dureros pentru țara noastră, și, în special, utilizarea bilingvismului în Moldova).
O femeie destul de tânără a aruncat o privire înţepătoare când un bărbat în vârstă, a cărui față și mâinile sunt brăzdate de riduri profunde cu o voce destul de respectuoasă, tipică moldovenilor, i-a făcut o observaţie cu privire la nedorința sau incapacitatea de a lega câteva cuvinte în limba română.
Limba vorbită - un subiect dureros pentru țara noastră...
La care doamna (aparent locuitoare a uneia din regiunile sudice ale Moldovei) a declarat furios, în apărarea sa, că în ţara noastră funcţionează legea nescrisă a bilingvismului. La care vârstnicul patriot a răspuns timid că părinții și bunicii lui au fost obligați să învețe limba ocupanților timp de o noapte de vară. (Cu această remarcă el a decis să stopeze controversa cu nepoata unuia dintre „eliberatorii”). Dar întotdeauna există oameni care nu sunt indiferenți și care sunt gata să pună „la punct” astfel de persoane. A trebuit să intervin în numele țăranului și să explic locuitoarei furioase a stepei moldovenești că bilingvismul presupune capacitatea și „dorința” obligatorie a rusofililor de a se exprima și a vorbi în limba de stat, în ale cărei școli au învățat în mod obligatoriu și gratuit limba acestui popor ospitalier.
Deși, din simplu respect, noi, moldovenii, aproape întotdeauna încercăm să dialogăm în limba pe care o vorbesc. Persoana a ieșit, demonstrând incapacitatea de a vorbi limba română sau, ce ar fi mai tragic, lipsa dorinței de a vorbi în română.
Nu aș dori ca cineva să se considere jignit. Respectul trebuie să fie reciproc. Mult timp am așteptat acest gest, fără prea mare success, însă…
Rudele mele mi-au povestit cum, peste noapte după „marea eliberare”, activiștii - comsomoliștii folosind limbajul nepotrivit, indecent, caracteristic ocupanților, ofensau și jigneau, dar și-i loveau cu piciorele, pe patrioții, locuitorii Moldovei, care nu doreau să-i susțină pe ocupanți și să vorbească în limba lor. Și a doua zi, la toate posturile din sat au fost puse persoanele care vorbeau limba rusă (evident, toate locurile de la cârma satului au fost ocupate nu de moldoveni).
Miercuri
De câteva zile se desfășoară o propagandă electorală masivă. Aproape toți reprezentanții partidelor, în mod arogant, obraznic, cu nerușinare „privind în ochii” potențialilor alegători, fără nici un semn de jenă, ne oferă minciuni generoase (viață de paradis, medicamente gratuite, salarii și pensii europene, revenirea la kibuţurile moldoveneşti, în care vor munci exclusiv reprezentanții națiunii mele, iar de miliardele furate să se folosească reprezentanții minorităților naționale și de soțiile lor „drăguțe”, care nu se mai sătura de ospitalitatea moldovenilor). Unii reprezentanți ai partidelor de dreapta inspiră unei anumite părți a societății moldovenești crearea condițiilor de reunificare cu Patria - mamă (deși pentru o altă parte a societății această idee este „asemănătoare cu moartea”).
Se desfășoară o propagandă electorală masivă...
Este de neînțeles și de neiertat că liderii unor partide mici („marii împărați”), foarte puțin populare, care nu au șansa să „ajungă” în Parlament cel puțin un reprezentant de a lor, a câta oară din cauza „mândriei” dubioase, refuză să se unească cu liderii mai mult sau mai puțin decenţi și care au șanse reale de a deveni deputați, nu vreau să cred că ar exista motive meschine. Gândul că astăzi în vizită îmi vine fiul și mi-l aduce pe nepoțelul cel mai micuț Gigică și nepoțica Juliana mă face să zâmbesc și să mă simt fericită. Scumpa mea mamă a plecat spre Ceruri de 3 ani. Cu mare durere sufletească mă ating de amintirile legate de ea. Este foarte greu să te împaci cu gândul, că nu va mai fi niciodată. Imposibil.
Joi
La un canal TV am primit informația mult așteptată despre evenimentele meteorologice periculoase care au avut loc în lume în ultimele 24 de ore. Ar fi bine să rețin țara în care s-a întâmplat acest eveniment pentru a introduce informația în arhiva meteo. La un canal TV a cată oară se discută problema „greu realizabilă” - distribuirea echitabilă a pensiilor. Această discuție falsă m-a dus departe de realitate. Mi-am amintit de tatăl meu scump, Gheorghe Ureche, a.n. 1899, care a plecat de mult în lumea celor drepţi. Guvernul sovietic „uman” a decis că el, care a fost de două ori alungat din țara natală, care a avut grave probleme de sănătate (trei atacuri grave de cord), care a început să muncească în anii 20 ai secolului trecut pe pământurile Moldovei, că tatăl meu, la vârsta de 60 ani, nu merită o pensie. Tatăl meu, un martir, a fost obligat să lucreze pentru stat până la adânci bătrânețe şi, în sfîrșit, la vârsta de 82 de ani, el a devenit pensionar. Evident, tata a încercat în mod repetat să convingă asistenții sociali de cel mai înalt rang că vechimea sa de muncă este de 45 de ani.
Dar pentru asemenea „aroganță”, ca un fel de pedeapsă, ei au hotărât să publice în ziarul de Bălţi „Comunist” un articol foarte răutăcios, în care au ridiculizat, calomniat, umilit „chiaburul” Ureche, care a „îndrăznit” să insiste la o pensie. Și tatăl meu a fost nevoit să muncească până la 82 de ani.
Guvernul sovietic „cu față umană” și-a bătut joc de tatăl meu...
Am aflat despre acest articol mulți ani mai târziu (în acei ani eram studentă, iar tatăl meu nu avea obiceiul să se plângă). Guvernul sovietic „cu față umană” și-a bătut joc de tatăl meu, de familia mea,de poporul meu, de nenumărate ori. Este foarte greu sa trăiești cu așa durere sufletească, cu această povară morală grea. Vreau să subliniez că în acele vremuri când am fost din nou deportați din Moldova, în 1958, și când ne-au fost încălcate toate drepturile noastre civile, Stalin nu mai era.
Și chiar vreau să cunosc numele celor care mulți ani la rând, în mod deliberat și sistematic au umilit, batjocorit și au condamnat la moarte prin înfometare pe surorile mele mai mari. Nu mă interesează etnia unui geniu, dar mă interesează etnia criminalilor care au comis crime împotriva familiei mele, împotriva poporului meu...
Vineri
Aproape toată zăpada s-a topit. Să ajungi la serviciu este mai ușor. Încerc să nu întârzii ( nu-mi permit ca să mă aștepte cineva, nicodată). Șase pacienți m-au anunţat că mă vor vizita. Fiecare vine cu propria sa problemă și fiecare așteaptă o atenție deosebită, un tratament calificat. Și dacă îmi reuşeşte acest lucru, eu consider ca această zi a fost reușită.
Fiecare așteaptă o atenție deosebită...
Aceasta este munca mea zilnică, de care nu obosesc niciodată. Și dacă nu ai o legătură emoțională cu pacienta, atunci nu poți să te consideri medic, ci doar un bun specialist. Desigur, comunic activ cu nepoții mei, cu fii, încerc să-mi fac timp pentru plimbări, pentru întâlniri cu prietenii, pentru a citi o carte interesantă și indiferent de orice, trebuie să rămânem optimişti și să ne bucurăm de fiecare clipă din viața noastră. Viața mi-a oferit multe lecții.