Născută la 9 octombrie 1951, la Schineni, raionul Soroca, în familia profesorilor Agafia și Valentin Arvente. În 1997 îşi susține teză de doctor habilitat în medicină, având drept obiect de studiu „Lupusul eritematos sistemic”. Profesor universitar USMF „Nicolae Testemițanu”, membru al comisiei specializate în reumatologie a Ministerului Sănătății, membru al Societății Britanice de reumatologie. Participă activ la congrese, conferințe și forumuri internaționale de specialitate. Este medic reumatolog, cercetător științific. Are publicate manuale, culegeri, ghiduri și articole aplicate în practica medicală.
Luni
Ziua începe cu o cafea, urmează coafura, trag cu urechea la știri. Drumul spre Institutul de Cardiologie este scurt datorită informației că plecarea la Londra se schimbă pentru 26 martie. O pacientă a sosit la investigație înafara agendei, adică azi în loc de joi, ea zice că așa i-a picat transportul. Ajung în clinică, salut colaboratorii și îmi spun încă o noutate că internetul s-a deconectat și aparatul de aer condiționat nu funcționează.
Am lecții practice cu studenții din modul englez. Tinerii rând pe rând intră în sală unde eu îi aștept cu bomboane, deoarece este luni și de obicei par plictisiți. Începem testarea, pe foile albe apar puține cuvinte, ei ar prefera răspunsuri orale. Cădem de acord, dar ei sunt dispuși să examineze pacienții apoi petrecem testarea.
Pacienta cu pricina este prima la consultație. Discutăm starea ei, stabilim planul de monitorizare și continuăm lecția practică. La 11.30, terminând lecția practică, începem vizita pacienților din secție, unii sunt cu diagnostic clar, alții necesită investigații suplimentare. O pacientă liniștită, mulțumită cum decurge tratamentul, mi se pare cu edeme mai mari, mai palidă, rezultatele analizelor urgente ne indică anormalități în rezultatele de laborator. Reexaminăm pacienta care nu se pare atât de liniștită după o vomă. Cerem consultații, transfer la SCR. Este ora 15.00 misiune îndeplinită, pacienta este înafara oricărui pericol.
Între timp trebuie consultată o pacientă pentru stabilirea dizabilității, și o plângere referitor la refuzul de spitalizare, rezolv câteva întrebări la telefon: când, unde, cum, de ce? referitor la consultații, spitalizări proiecte, monitor, ședințe. Urmează să scriu darea de seamă pentru lucrul curativ, scriu că așa este regula, câți pacienți consultați, dar cât timp a luat fiecare consultație nu se cere.
Ulterior, lucrez cu o doctorandă care are disertație peste o săptămână. Mi se pare neinspirat Designul, bibliografia surselor este cam lungă. Citesc încă o dată, par a fi mai bune concluziile și recomandările sunt posibil de implementat. Mă resemnez și recomand de a transmite disertația referenților după rectificări.
Este ora 18.00, mă așteaptă croitoreasa. Mă gândesc și la agenda ei. Darea de seamă rămâne pe diseară. Ajunsă acasă iau cina ascultând noutățile din țară și din familie. Verific noutățile, Alianța pentru Lupus propune tema și motto-ul pentru Ziua lupusului - 10 mai, citesc și mă gândesc ce putem face noi, ei au fonduri și mai colectează. Trebuie de găsit ieșire din situație. Ziua lupusului se pregătește și va avea loc împreună cu Școala pacientului cu lupus.
Alte noutăți științifice – este anunțată desfășurarea Academiei Lupusului, unde intenționăm să participăm, trebuie de înregistrat, cotizații, tichete, hotel, abstract… Recitesc „The Forsyte Saga”, a câta oară nu înțeleg de ce Iren are o atitudine negativă despre Soms și câtă invidie este într-o familie de britanici chiar la începutul secolului XX când încă mai conducea mâna aspră a reginei Victoria. Poate descendenții Reginei în Rusia, Grecia, Spania, Germania, România au vreo influență. Nu cumva strămoșii noștri sunt englezii?
Vizitând Londra am parcurs cu mult interes drumul care este descris cu lux de amănunte în această minunată carte a lui John Galsworthy și acum îmi face plăcere s-o recitesc, încă mai sunt vii amintirile.
National Geographic prezintă partea de sud a Argentinei – Patagonia. Vizitând această splendidă țară cu cascadele ei fascinante nu m-am încumetat să merg în Patagonia argentiniană în cea mai mare parte fiind o regiune a câmpiilor de stepă, cu 13 terase abrupte aproape fără vegetație. În golurile câmpiilor se află iazuri sau lacuri cu apă proaspătă și sărată și porfirul, granitul și lavă bazaltică. Scriu și trimit emailuri organizatorilor conferinței, sponsorilor, monitorilor, doctoranzilor, directorului. Deschid agenda pentru mâine, am destule de înfăptuit. Va fi zi, va fi soare și noroc.
Marți
Iau dejunul, văd o imagine cunoscută, ah! este Xochimilco, localitate care am vizitat-o în cadrul unui congres de reumatologie câțiva ani în urmă care îmi trezește amintiri frumoase despre Mexic. Fostul oraș independent Xochimilco este situat pe malul lacului Xochimilco în perioada pre-hispanică. Astăzi, districtul este alcătuit din cartierele acestui oraș, împreună cu satele care îl înconjoară. Xochimilco este cel mai bine cunoscut pentru canalele sale, care conectează majoritatea așezărilor din Valea Mexicului. Aceste canale, împreună cu insulele artificiale atrag turiștii pentru a se plimba pe vase colorate de tip gondola, denumite „trajineras”, în jurul celor 170 km de canale cu așa nume fermecătoare Carmensita ca un vestigiu al trecutului pre-hispanic al zonei, a făcut ca Xochimilco să fie înscris în Patrimoniul Mondial. Se aseamănă cu Veneția, dar are colorit tropical de o frumusețe încântătoare, cu o mulțime de plante.
Urmează lucrul în clinică – studenți, pacienți. Da, am curs la 14.20 în blocul de la Malina Mică. Finalizez lecția și iau calea spre aeroport. Sunt în întârziere. Las cheile la primul ofițer din aeroport cu comentariu cineva le va lua. Apare ginerele, ia cheile și vrea să-mi ureze: Drum bun, dar pe semne a vrut să întrebe cum las așa mașina. Am încredere în oameni și de puține ori m-am înșelat. Întâlnesc echipa cu care mergem la training, toți sunt veseli, trec pe altă undă și eu. Ajungem în Amsterdam, întâlniri neoficiale, saluturi, schimb de cadouri, cină, camera de hotel, este ora 23.00. La televizor emisiuni în flamandă, nu găsesc în alte limbi. Răspund la câteva mesaje. Noapte bună.
Miercuri
Dejun la 7.00. Partea oficială, cursuri, practică, întrebări, răspunsuri, teste, deprinderi practice, prânz. Lucru în echipă, prezentări, concluzii, certificat de GCP (Good Clinical Practice- Bunele Practici Clinice) – un certificat important pentru lucrul de cercetare internațională, urmează aeroportul cu îmbulzeala lui și cafea mirositoare. Am sosit la Chișinău, este ora 00.50, de fapt este deja altă zi.
Joi
Curs la grupele române, aceeași temă ca la cei cu predare în limba engleză, e mai ușor, studenții nu fac gălăgie, nu au întrebări. E bine sau nu? Rămâne de văzut la practică. La 10.00 sunt în clinică. Aici atmosfera este de parcă am lipsit o lună, un pacient nu s-a prezentat la investigație, un student nu are scrisă tema de licență în SIMU, s-a modificat ziua la CUSIM, acum este timpul vizitei pacienților. La 12.30 vin studenții. În saloane un pacient este la USG, altul la prânz, unul cu perfuzie. Remediez situația. Ora 16.00, trebuie de revăzut foile de observație, mâine va fi control. Răspund la multe apeluri telefonice, unul mă ia prin surprindere, puteți da un interviu la TV? Răspuns: da. Cântăresc dacă este mai bine azi sau altă dată? Noi suntem aici, acum venim, 2 colaboratori sunt deja în hol, îi invit în cabinet. Am înregistrat discuția televizată.
Fiica îmi spune o noutate foarte bună, este abilitată. Cum, în ce. Nu este așa de important, este prima veste bună. Deschid poșta, este de lucru, citesc cu puțin interes, surprinzător am o invitație de a participa în un studiu clinic internațional în artrita psoriazică. Fac fezabilitatea.
Este 20.00. Plec acasă, soțul e la volei, am un respiro, iau o carte cu o denumire ciudată – „Cum să fii pierdut” (How to be lost), cina se amână. Autoarea cărții este o doamnă din SUA, cartea se termină cu un interviu în care sunt așa întrebări: care este semnificația titlului, cine este pierdut în carte, mă intrigă. Îmi vin idei de a folosi ceva similar în o eventuală publicație.
Vorbesc cu mama la telefon, întreb de una, de alta, de sănătate și de familie, eu o rog să repete răspunsul. Mama întreabă: „Ce conspectezi?” Draga profesoară a simțit interesul meu pentru istoria familiei, din motive că pregătesc un material pentru o schiță autobiografică. Ascult noutățile din țară și din familie. Cina este înlocuită cu o conversație cu soțul, Marin. Este foarte târziu.
Vineri
Caleidoscopul zilei începe: studenți, pacienți, studiul clinic...
La cafea se servește și moda despre Zilele Modei în Republica Moldova, sunt intrigată, includ în agendă procurarea biletelor la acel eveniment. Trebuie de spălat mașina. Caleidoscopul zilei începe: studenți, pacienți, studiul clinic, răspunsuri la telefon pacienților, asupra unei conferințe, de dat tema/temele, despre lecția din raion. O cunoștință mă roagă să vorbesc cu fiica, să remediez situația să nu plece în altă țară deoarece are lucru, casă și va avea și mașină dacă stă aici, acasă, în Moldova, la Chișinău.
Iau agenda pentru săptămâna viitoare, scriu. Poate vom reuși, trebuie argumente, meditez, dar la 12.00 am o întâlnire cu reprezentantul oficiului - monitorul asupra derulării proiectului clinic și controlul cercetării în derulare. Trecem cu examinarea peste foile de observație. Sunt întrebări, convoc sub-investigatorii, trebuie lămurire, pacientul s-a reținut, în fișă nu s-a scris…
Explic, evaluez, notez, răspund la întrebări incomode și bune, și plăcute, luăm cafeaua împreună, pregătim darea de seamă, semnez… Pleacă. Altă doctorandă are întrebare la articolul nepublicat din motive financiare, rezolv situația, nu este totul, mai are întrebări la capitolului 3, crede că nu are rezultate semnificative. Verific, greșeală tehnică, sunt prea multe pagini, prea puține figuri, prea multe corelări, prea puține tabele. Se rezolva, are de lucru 3 zile, cere 4, propune după zilele de odihnă să ne revedem. Accept.
Acasă s-au adus florile pentru plantat în curte, nu are cine le primi și plăti. Se rezolvă. Trebuie s-o felicit pe nașa. Are zi de naștere. Stau în ambuteiaj, o doamnă în vârstă îl ajută pe un om în scaunul cu rotile. Panorama vieții. Merg la cumpărături, am o rugăminte de la copii să le pregătesc o zeamă. Nu sunt clipe mai frumoase decât atunci când îmi trec pragul casei nepoțeii. Cele 6 suflețele îmi sunt o mare avere, ei îmi dau putere.
Viața unui om este un segment mic în univers, în viața reală este zbucium și căutare. Deci, continuăm.