Linkuri accesibilitate

Victoria Zadnipru: „Seara a decurs în convorbiri lungi cu oamenii dragi împrăștiați prin diferite colțuri ale lumii”


Victoria Zadnipru

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu Victoria Zadnipru.

A facut studii la Universitatea Academiei de Științe a Moldovei, Facultatea de Științe Socio-umanistice, specialitatea Limba și literatura română. A fost profesoară de Limba și literatura română la GM „Tudor Strișcă”, Satul Nou, Cimișlia. În prezent este studentă în anul III, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Gorj, Facultatea Științe Economice, Specialitatea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor.

Luni

Astăzi este ultima zi a verii, a unei veri cu totul diferită de ce am trăit până acum. Această vară la fel ca și întregul an a fost una plină de anxietate, incertitudine, vești proaste și dezolare. Nu știu dacă după o asemenea experiență mă voi încumeta în viitor să mai fac prognoze sau planuri pe termen lung.

Tot astăzi se sărbătorește și Ziua Limbii Române. Adică cum se sărbătorește? Nu prea avem noi, moldovenii, cultura sărbătorilor naționale, iată în ceea ce le privesc pe cele religioase, onomastice, nunți, cumetrii, acolo situația e alta. Nici eu nu știu ce să întreprind cu acest prilej, de aceea îmi pun un playlist cu melodiile lui Ion și Doina Aldea Teodorovici și poate mai spre seară merg la o plimbare pe dealurile din apropierea casei. Întotdeauna mi s-a părut contemplarea satului natal, de undeva de la înălțime, drept un gest aproape patriotic.

Nu știu dacă orice alt locuitor al planetei ar înțelege pe deplin drama moldovenilor

Tot mai spre seară, am fost invitată la o petrecere, nu nu era una în cinstea limbii române și da, era cu un număr mic de invitați așa cum prevede situația pandemică. M-am simțit bine. E plăcut să vorbești despre toate, despre rele, despre bune și să te consolezi cu oamenii care îți înțeleg trăirile. Nu știu dacă orice alt locuitor al planetei ar înțelege pe deplin drama moldovenilor, mai ales a celor de la sate, care sunt extrem îngrijorați de seceta din acest an și de consecințele ei. „Ci doar în limba ta/ Durerea poți s-o mângâi,/ Iar bucuria/ S-o preschimbi în cânt. (Grigore Vieru)”.

Marți

Acum câteva zile m-am angajat să merg pe post de fotograf la o activitate survenită în urma pandemiei mondiale. Școala din localitatea noastră nu și-a reînceput activitatea în mod normal, ci a continuat să organizeze lecții în online, respectiv nici festivitatea primului sunet nu a avut loc. Totuși, învățătoarea clasei I, nu și-a permis să lase această zi să treacă neînsemnată pentru cei 11 micuți, deveniți școlari și a mers la fiecare dintre ei acasă și le-a înmânat câte un abecedar și un manual de matematică, le-a adus și un clopoțel pentru a nu-i priva de acel prim sunet legendar, plus cele două mere celebre din poezia lui Vieru, în speranța că în scurt timp le vor mânca la școală. Acestei activități i s-a alăturat și primarul localității, oferindu-le proaspeților elevi câte un set de rechizite. La fiecare casă eram întâmpinați de elevi în uniforme, emoționați de prima lor întâlnire cu prima învățătoare, iar faptul că se aflau în curtea părintească nu le reducea nicidecum din intensitatea trăirilor.

Zilele de vară, la sate se împart în două momente distincte – pe răcoare, care cuprinde dimineața devreme și seara, și pe căldura cea mare, adică ceea ce rămâne între cele două menționate, primul pentru muncă, al doilea pentru odihnă. Astfel, la amiază am gătit și am mai făcut ceva activități neînsemnate prin casă. Când s-a făcut mai răcoare, am mers în grădină pentru o muncă cunoscută pe la sate – smulsul buruianului. Aceasta se practică pentru a curăța terenul, evident, și pentru a nu lăsa sămânța buruienilor să cadă și să se înrădăcineze. Desigur, activitatea e pe departe de a fi una „intelectuală”, dar citisem undeva despre faptul că celebra scriitoare, Agatha Christie, spunea că multe dintre ideile pentru romanele sale i-au venit în timp ce spăla vasele, adică când practica ceva care nu necesita inteligență sau concentrare, iar atunci creierul ca să scape de plictiseală devine mult mai inventiv. Eu, bineînțeles, nu am avansat atât de mult în meditații încât să pot scrie un roman ulterior, dar am tras concluzia că buruienile sunt la fel ca gândurile rele, dacă le lași să facă semințe, se înmulțesc și mai mult, iar după, e tot mai greu să le desrădăcinezi. „La geamul sufletului tău/ Se-ngrămădesc părerile de rău./ Le uiți un timp, dar ele se adună/ Și se șoptesc alături împreună.” (Tudor Argezi). Trebuie să avem grijă nu doar de buruienile din grădinile noastre, ci și de cele din cap.

Miercuri

Nu eram sigură de la bună început de ideea acestui jurnal, deoarece viața de la sat e destul de monotonă, nu în sens rău, și nu prea ai cum să diversifici scrierea, pur și simplu, nu există distracțiile specifice orașelor, în cazul în care acestea ar fi fost, pe timp de criză pandemică e recomandat să stai acasă, ceea ce și fac de aproape jumătate de an. Dacă mergeam la muncă sau la studii, era altceva. Statutul meu actual este „student în așteptare”. Anul acesta, pe 1 octombrie ar trebui să încep ultimul an de studii la economie, dar cum reprezentanții universității nu se încumetă să ne anunțe în ce mod se vor desfășura lucrurile, ceea ce e și firesc în condiții de incertitudine, nu-mi rămâne decât să aștept.

În fiecare zi petrec câteva ore în compania animalelor – 3 pisici și un câine. O fac din motiv că dacă universitatea își va relua activitatea în mod normal, le voi părăsi pentru o perioadă nedeterminată, astfel mă simt îndatorată să le ofer atenție și mângâiere în avans.

Astăzi a trecut în activități ce țin de gospodărie, care la drept vorbind mi s-au dat cu greu din cauza temperaturilor ridicate. Seceta usucă pomii fructiferi, și via, și roșiile pe care le-am crescut cu atâta drag vara asta. Păcat, e prima dată când am realizat de una singură o recoltă de roșii și mi-i trist să văd cum mor.

Învaţă de la ape să ai statornic drum

Obișnuiesc uneori, atunci când consider că voi adormi mai greu, să privesc filme documentare și le aleg dintr-acele ale căror subiecte nu mă intrigă deloc, ca din plictiseală să adorm. Și ghiciți ce se întâmplă?! De fiecare dată le privesc până la capăt pentru că reușesc să mă capteze. Astfel, am pierdut din orele de somn, în schimb am urmărit „Drumul petrolului – mituri și realitate”. „Învaţă de la ape să ai statornic drum,/ Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum./ Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,/ Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.../ Învață de la toate că totu-i trecător...”.

Joi

Îmi plac dejunurile de acasă, vara. Te trezești și începi să-ți aduni din diferite colțuri ale gospodărie câteva ouă, dintr-un pom – niște mere, din vie – un strugure, de pe tufă – o roșie, astfel alimentele se combină într-o cromatică armonioasă pe masă, așa cum recomandă nutriționiștii.

Astăzi nu este atât de cald ca și în zilele anterioare, așadar se poate de stat mai mult pe afară. Cerul cochetează cu ideea unei ploi. Oare o să avem această binecuvântare azi? Între timp, cât aștept ploaia, am hotărât să fac o plimbare cu bicicleta, dar când am găsit-o, am realizat că pe jos voi ajunge mai departe. Cu bicicleta e de preferat să mergi pe drum drept, iar picioarele te pot urca pe dealuri și duce prin văi abrupte (așa se consolează cei care nu au bicicletă sau care o au, dar defectăJ), noroc că sunt destul din acestea prin împrejurimi. Așadar, un pachet de semințe și o sticlă de apă și pornesc la drum. Sunt urmărită insistent de 2 pisici, le spun că nu e voie să meargă. Ultima dată când am luat motanul cu mine la plimbare, l-am cărat tot drumul în brațe și nu era deloc ușor.

Restul zilei l-am petrecut făcând conserve din roșii pentru iarnă. Îmi place mult această activitate, probabil din motiv că-mi cultivă un anumit sentiment de siguranță, siguranță în faptul că avem careva rezerve pentru zile negre. Acest lucru mi s-a confirmat la începutul carantinei, încă în luna martie, când revenind acasă, în scopul evitării de a merge prea des la magazin, recurgeam la rezervele de anul trecut.

Seara a decurs în convorbiri lungi cu oamenii dragi împrăștiați prin diferite colțuri ale lumii. „Vorbești cu fundul lumii, la tine, din odaie/ Secunda-ntrece veacul și timpul se-ncovoaie...”(Tudor Arghezi).

Vineri

Vinerile își pierd din farmecul lor atunci când nu muncești sau nu înveți. Oamenii de la sate, majoritatea nefiind antrenați în vârtejul celor 5 zile de lucru și 2 acasă, percep vinerile fără simpatie, rece ca și pe orice altă zi care nu-i duminică.

Ieri nu a mai plouat – nici ziua, nici noaptea. Astăzi cerul pare și mai promițător a ploaie, dar cine știe. E răcoare și bate vântul. După ce am luat micul dejun m-am reîntors la o carte pe care o citesc de o veșnicie – „Calomnii mitologice” de Octavian Paler. Mi se pare o zi potrivită pentru a medita asupra discursurilor sale. Deși e vineri, nu cred că voi finisa „lucrul” asupra acestei cărți, pentru că după amiază trebuie să plec la Chișinău. Nu am mai fost de mult pe acolo, oare s-a schimbat ceva?

Am să plec în speranța să găsesc satul răcorit după ploaie la întoarcere, o ploaie tămăduitoare la fel ca cele descrise de Druță „Ploile și răcoarea erau adevăratele minuni cerești...au răzmuiat țărâna umplând crăpăturile ce spintecaseră, ca niște șopârle drumurile, imașurile, semănăturile...”. Să fie ploaie!

XS
SM
MD
LG