Linkuri accesibilitate

Victorie pentru adversarii extinderii aeroportului Heathrow


Aeroportul Heathrow

Curtea de Apel din Marea Britanie le-a dat dreptate adversarilor planului de extindere a aeroportului Heathrow, cel mai mare din Europa, din motive de protecția mediului. Decizia de joi instanței ar putea bloca un proiect de construcție în valoare de 18 miliarde de dolari și este salutată de activiștii de mediu și politicienii locali ca una din primele mari victorii în lupta împotriva crizei climatice.

Curtea de Apel de la Londra a constatat că guvernul britanic nu a respectat politica britanică în vigoare atunci când și-a dat acordul pentru extinderea aeroportului, ignorându-și totodată obligația de a aplica prevederile Acordului de la Paris, privind limitarea încălzirii globale.

Curtea de Apel a adăugat însă că aeroportul va putea fi extins atunci când proiectul va fi conform cu politica britanică a combaterii crizei climatice.

Sadiq Khan
Sadiq Khan

„Guvernul trebuie să-și bage mințile în cap și să abandoneze planul celei de-a treia piste la Heathrow”, a declarat într-o primă reacție primarul Londrei, Sadiq Khan, salutând decizia Curții de Apel britanice de a bloca proiectul lansat de guvernul Theresei May și aprobat de Parlament în 2018.

O opinie similară a exprimat la BBC John Sauven, directorul executiv al organizației de mediu Greenpeace UK.

„Cred că ceea ce au semnalat judecătorii este că guvernul trebuie să ia în serios chestiunea schimbărilor climatice”, a spus Sauven, amintind că guvernul premierului Boris Johnson este acum, mai mult ca oricând, dator să ia măsuri, pentru că va găzdui anul acesta la Glasgow summitul global pentru protecția mediului.


Decizia instanței a fost deplânsă de compania privată care administrează aeroportul. Ea a anunțat că va face apel. Dezamăgită s-a declarat și Camera Britanică de Comerț. Dar un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson, un adversar fervent al proiectului pe vremea când era primarul Londrei („O să mă întind pe jos înaintea buldozerelor, la Heahrow”, spusese, memorabil, Johnson) a anunțat că guvernul lui nu va contesta decizia.

Planul construirii celei de-a treia piste la Heathrow a fost contestat de la bun început din motive multiple: îngrijorări de mediu, teama de poluare sonoră, congestionarea traficului, costurile ridicate, dar și ideea că mărindu-se, aeroportul își va mări monopolul aviatic pe care l-ar deține deja, în dauna unor aeroporturi regionale, de pildă cele din nordul Angliei, de la Manchester sau Birmingham.

Turnul de control al Heathrow
Turnul de control al Heathrow


Observatorii politici spun însă că semnificația cea mai mare a deciziei de joi a instanței britanice este legată de mediu. Roger Harrabin, analist de mediu la BBC, a scris că de acum înainte orice proiect de infrastructură britanic va putea fi contestat dacă nu corespunde noii legi Climate Change Act, care prevede atingerea nivelului zero de emisii în Marea Britanie cel mai târziu în 2050.

„Apărătorii mediului consideră ziua de azi ca ziua când am devenit conștienți de realitatea schimbării climatice”, a mai scris analistul Harrabin.

Decizia Curții de Apel de la Londra vine în ajunul unei noi mari demonstrații a activiștilor pentru mediu în Marea Britanie. Vineri, în cadrul unei noi greve școlare sub genericul „Fridays for Future”, mii de adolescenți se vor aduna în orașul englez Bristol, unde vor asculta un discurs al activistei suedeze Greta Thunberg și vor participa la un marș.

XS
SM
MD
LG