Linkuri accesibilitate

Vin investiţiile, cu paşi viforoşi!!!


Vin investiţiile, cu paşi viforoşi!!!
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:02 0:00
Link direct



O nouă declaraţie răsunătoare s-a rostogolit spre noi de pe piscurile Preşedinţiei. Igor Dodon a spus următoarele: “Veţi vedea că în scurt timp în Moldova vor veni noi investiţii, vor fi implementate noi proiecte sociale, se va acţiona direct şi consecvent în vederea revitalizării industriei. Avem multe intenţii şi ne vom strădui să le realizăm în perioada imediat următoare…”

Declaraţia asta a lui Dodon e foarte curioasă, după părerea mea. E ca şi cum nu am mai avut investiţii şi abia Igor Dodon ni le aduce în premieră. Or nişte investiţii au existat şi pe vremea cînd Igor Dodon nu era preşedinte. Adică au venit fără contribuţia actualului preşedinte. E adevărat că nu au fost suficiente, că mai e nevoie de multe altele.

Igor Dodon anunţă parcă începutul unei noi ere, a unei epoci în care investiţiile vor curge gîrlă. Asemenea declaraţii au mai fost rostite răspicat chiar din zorii Independenţei. Şi vreau să spun că realizările erau mereu mai modeste decît planurile imaginate. Acum va fi ceva magistral, deosebit de tot ce am avut anterior? Sau e o declaraţie cu iz electoral?

Şi mai e ceva. Cele mai serioase investiţii, cei mai mulţi bani au venit în RM din Occident. Să înţelegem că acum Rusia, spre care priveşte cu speranţă Igor Dodon, va deveni cel mai mare investitor în RM? Abia aştept să văd asta. Voi reveni.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG