Linkuri accesibilitate

Vin oamenii cinstiţi?


Vin oamenii cinstiţi?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:36 0:00
Link direct

Într-un interviu recent pentru Radio Europa Liberă Moldova,preşedinta Maia Sandu a spus „ o majoritate parlamentară onestă, formată din oameni cinstiți, va numi un guvern format din oameni cinstiți, acest guvern, la rândul său, va numi oameni cinstiți la conducerea celorlalte agenții”. E o prefigurare a unui viitor frumos-luminos şi am rămas câteva minute cu ochii în gol, încercând să-mi imaginez acest univers mirific, o lume în care mai toate pârghiile puterii aparţin oamenilor cinstiţi.

Că Maia Sandu are în vedere un anume partid atunci când vorbeşte despre oamenii cinstiţi e limpede, o înţeleg şi, fără să scot în evidenţă vreo formaţiune, chiar aş vrea să fim pe mâini bune, să fim conduşi numai de oameni cinstiţi. Să mai remarc însă un detaliu.

În ultimele zile, am auzit mai mulţi analişti, politicieni şi reprezentanţi ai societăţii civile vorbind cu profundă decepţie despre ultimii 30 de ani. Sus-pomeniţii constatau că în trei decenii mare lucru nu s-a făcut, că politicienii au fost preocupaţi în aceşti 30 de ani de interesele personale, că justiţia a comis mari greşeli, că s-a furat ca-n codru, că nu s-au făcut atâtea şi atâtea lucruri necesare. Ideea tuturor era că 30 de ani am bâjbâit, că am stagnat, că am degradat. Şi iată că după trei decenii de regres, Maia Sandu ne vorbeşte despre o putere controlată de oameni cinstiţi. Măi să fie! Dar e posibilă cu adevărat această metamorfoză spectaculoasă şi poate să asigure un singur partid, chiar şi cu 60-70 de mandate, supremaţia onestităţii şi a corectitudinii? Nu dau cu parul, doar întreb.

Sincer să fiu, şi eu aştept din 1991 să avem numai conducători cinstiţi. Şi abia aştept să văd cum aceştia vor prelua pârgiile după 11 iulie, să-i văd pe aceşti oameni cinstiţi cum muncesc, şi poate să aflu cu ce s-au ocupat până-n 2021. Aştept, ziua alegerilor vine repede. Oricum, e un subiect la care va trebui să mai revenim.

XS
SM
MD
LG