Paraskevidekatriafobia… acest înspăimântător termen desemnează teama superstițioasă de ziua de vineri 13 (paraskeví = vineri, în greacă, de unde și numele propriu Paraschiva). Atentatele islamiste din Paris care au făcut 130 de morți au avut astfel loc în ziua de vineri 13 noiembrie 2015 (vineri e ziua de odihnă și rugăciune la musulmani, echivalentul sabatului la evrei și duminicii la creștini).
Si, într-adevăr, presa acestei dimineți de vineri 13 e traversată de frisoane nestăpânite. Unele sunt doar orori ce par că abia așteaptă să se întâmple. Astfel, La Repubblica, în Italia, se întreabă, împreună cu o parte a presei americane, ce a fost în mintea celor de la CNN să o trimită pe frontul ucrainean pe Clarissa Ward, care, sigur, e jurnalista lor vedetă, dar care se află în luna a cincea de sarcină. E drept, ea și-a explicat alegerea de a merge pe teren prin dorința de a pregăti o emisiune TV specială la împlinirea unui an de război, pe 24 februarie, ea spunând: „Împărtășesc această experiență cu femeile ucrainene, mii de oameni trăiesc așa”… dar întrebarea este mai degrabă: ce-a fost în capul superiorilor ei din redacție ca să accepte un asemenea risc pentru ea, când la sfârșitul lui februarie ea va fi în luna a șasea?
Brexit — moi non plus
La Paris, săptămânalul Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole din presa de pe întreaga planetă, își dedică ultimul număr dezastrului post-Brexit și regretelor pe care britanicii le formulează tot mai insistent (totul într-un număr al revistei ajuns în chioșcuri într-o vineri 13!):
„Ah, dacă am putea șterge votul din 2016 și să ne întoarcem în Uniunea Europeană.” Regret exprimat astăzi de majoritatea britanicilor. Potrivit unui sondaj realizat de The Independent, 65% ar vrea să poată decide asupra re-aderării, iar 54% consideră că „Brexitul a fost o idee proastă”. „Majoritatea britanicilor sunt de părere că economia, influența Regatului Unit pe scena internațională și capacitatea [sa] de a-și controla granițele […] s-au slăbit de la părăsirea [Uniunii]”, explică site-ul politic. (The Independent nu mai apare de mulți ani pe hârtie.)
Trebuie subliniat că situația din Marea Britanie nu este deloc strălucită, iar tristul spectacol oferit în ultimele luni nu face nimic pentru a atenua bezna ambientală. Foarte mulți britanici nu mai sunt în stare să-și plătească facturile, inflația depășește 10%, deficitul de forță de muncă este se adâncește, sistemul de sănătate (celebrul NHS) este la capătul frânghiei... „Băncile alimentare, aproape inexistente de un deceniu în urmă, ating punctul de rupere, iar 14,5 milioane de oameni trăiesc în sărăcie. Cu siguranță s-a instalat iarna și ea este tristă”, scrie The New York Times.
Consecința: grevele se succed de mai multe săptămâni și, fapt nou, subliniază cotidianul american, aceste mișcări de protest se bucură de sprijinul opiniei publice britanice. Profesori, paramedici, șoferi de autobuze, feroviari, lucrători poștali, cercetători... peste tot mânia crește, chiar și în rândul asistenților medicali, în grevă pentru prima dată din istoria lor. O mobilizare care a atins proporții nemaivăzute de multe decenii.
Cum s-a ajuns aici ? De câteva săptămâni, ziarele britanice (și o bună parte din opinie) au găsit vinovatul perfect: Brexit-ul! Pe care chiar și unii dintre cei mai înfocați susținători ai săi îl regretă astăzi.
Cum se poate întoarce pagina? Ei bine, renunțând la visul unui nou referendum, argumentează The New Statesman.
„Un nou referendum nu va avea loc în următorii douăzeci sau treizeci de ani, în cel mai optimist dintre scenarii, pentru că niciun prim-ministru nu-și va asuma riscul de a relua o campanie electorală atât de dezbinătoare”.
Pentru The New Statesman, „a venit timpul să vindecăm rănile cu maturitate”. Timp pentru a lăsa deoparte resentimentele și pentru a restabili treptat legăturile cu Uniunea Europeană.
Mai ales că în furtuna prin care trece Marea Britanie astăzi, există motive de optimism, estimează și New York Times. În toată țara se organizează lanțuri de solidaritate. „Abandonați de puterea publică, britanicii iau lucrurile în propriile lor mâini” și par gata să rămână uniți, subliniază ziarul de peste ocean.
Acropolis, adieu: frizele Partenonului rămân la Londra
Ministra britanică a Culturii, Michelle Donelan, a zdruncinat speranțele grecești de a vedea frizele Partenonului de la British Museum revenind în sfârșit la Atena. Se știe că directorul muzeului din Londra ar fi fost în favoarea împrumutului pe termen lung - 100 de ani - al statuilor către Muzeului de pe Acropole, dar ministra insistă că frizele „aparțin Regatului Unit”, cum relatează BBC.
British Museum a achiziționat frizele în 1802 de la diplomatul britanic Lord Elgin, care le-a scos din Partenon, în Grecia aflată atunci sub ocupație otomană. Un „jaf” pentru autoritățile elene, care cer de zeci de ani restituirea acelor statui din marmură. „Am fost foarte clară în acest sens: nu cred că ar trebui să se întoarcă în Grecia”, a spus ministra.
Afganistan: nonșalanța prințului Harry „dă fiori”
„Este poate singura mare revelație din Spare care are de-a face cu viața reală, dincolo de sportul internațional care constă în a observa obsesiv familia regală britanică”, conchide sarcastic Time. Detașat de două ori în armata din Afganistan (2007 și 2012), prințul Harry pretinde că ar fi eliminat el singur 25 de talibani, potrivit autobiografiei sale publicate marți, 10 ianuarie.
„În cadrul acestor misiuni, el a fost responsabil în special cu tragerea de proiectile dintr-un elicopter de atac Apache”, precizează revista americană.
Înecat într-un potop de confidențe private, acest pasaj a stârnit stânjeneală în Anglia. Unii, precum The Sun, îl acuză pe cel de-al doilea fiu al regelui Charles de lăudăroșenie și de încălcarea unei reguli militare nescrise care constă în a păstra „discreția asupra vieților inamicilor luate în luptă”. Pe deasupra, adaugă tabloidul conservator, ducele de Sussex și-ar compromite astfel securitatea personală în California, unde el locuiește împreună cu soția sa Meghan Markle și copiii lor, precum și pe cea a familiei regale de la Londra.
Peste ocean, The Atlantic estimează că memoriile lui Harry «subminează ideea însăși a monarhiei».
Ca o rază de speranță, avem în această zi de vineri 13, din partea etern provocatorului Charlie Hebdo, următoarea glumă (doar în ediția pe hârtie) despre prințul Harry: după ce aflăm, din informația de lângă caricatura lui din revistă, că dotația lui este de trei milioane de euro pe an, exilatul prinț spune că el are nevoie de suma asta: — «Altfel am să sfârșesc sub un pod, ca mama.»
