Linkuri accesibilitate

Violența domestică se trăiește cel mai des în tăcere


Violența domestică se trăiește cel mai des în tăcere. Este concluzia activiștilor pentru drepturile omului care constată că în pofida unor îmbunătățiri legislative gândite să combată acest flagel, inegalitățile de gen și atitudinile preconcepute împiedică descurajarea celor care recurg la violență în familie.

Cum convingem victimele să nu tăinuiască abuzul sau să bata alarma înainte de a fi supuse violenței?

Este preocuparea mai multor organizații neguvernamentale care încearcă, prin sesiuni de informare, să convingă femeile și fetele din diferite comunități că nu trebuie să tolereze violența.

Asociația ,,Motivație”, care are în vizor persoanele cu dizabilități a lansat o astfel de invitație femeilor cu dizabilități și mamelor care cresc copii cu nevoi special e din raioanele Strășeni și Fălești. Victoria Boțan, specialistă în comunicare în cadrul asociației sugerează că și într-un spațiu intim discuția despre violență este una dificilă. Ea observă că în cazul persoanelor cu nevoi speciale, agresorii remarcă vulnerabilitatea acestora în anumite situații:

Dreptul de a fi femeie
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:13:39 0:00

„Femeile cu dizabilități, mamele care au copii cu dizabilități se confruntă și cu violența psihologică, cu cea fizică, economică și chiar și sexuală. Ceea ce este mai specific persoanelor cu dizabilități este faptul că violența poate să se manifeste prin accentuarea unor neajunsuri fizice, intelectuale ale persoanei, cauzate de dizabilitate. Poate fi reținerea sau destrugerea de către persoana care abuzează a dispozitivelor de asistență, cum ar fi scaunul rulant, aparat auditiv, baston. De exemplu, limitarea mobilității și interacțiunii persoanei cu alți oameni, pentru a crește cumva sentimentul de neputință.”

Persoanelor cu dizabilități le este mai greu să iasă din cercul vicios al violenței...

Persoanelor cu dizabilități le este mai greu să iasă din cercul vicios al violenței, pentru că multe depind de cei pe care ar putea să-i reclame la autorități, remarcă Victoria Boțan.

Izolarea de comunitate iar alteori frica de a rămâne pe cont propriu îngreunează intervenția și în primul rând scoaterea la vedere a abuzurilor în familiile unde sunt persoane cu dizabilități, spune Silvia Ciobanu, asistentă socială în satul Catranîc:

„Persoanele cu dizabilități rămân acolo, în interiorul familiei, rămân închise acolo, din frica că uite, am dizabilitatea dată și ce o să mă fac eu dacă relatez cazul, n-o să mai fiu ajutată, o să fiu lăsată în umbră și e mult mai dificil.”

Femei (pre)judecate
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:14:08 0:00

La Fălești și Strășeni funcționează un mecanism și servicii de asistență pentru victimele violenței, convingerea Silviei Ciobanu este însă că autoritățile ar trebui să-și focuseze atenția pe prevenție și să informeze constant pentru a câștiga încrederea. Asistenta socială spune că atitudinea comunității se schimbă, cei care au suspiciuni de violență nu mai sunt nepăsători, doar că lucrurile se mișcă cu viteza melcului:

Implicarea socială a ajutat-o să fie imună la unele atitudini preconcepute...

Maria Ivașcu, o tânără utilizatoare de scaun rulant crede și ea că dizabilitatea îi face pe mulți să îndure abuzul. În opinia ei, există un deficit de informație, despre cum se poate riposta în caz de violență și despre sprijinul de care poate beneficia o persoană ajunsă la anaghie. Pe ea, implicarea socială a ajutat-o să fie imună la unele atitudini preconcepute:

„Acum deja nu mă mai afectează ceea ce mi se spune că uite, tu nu poți. Dacă mi s-ar spune, eu n-aș accepta chestia asta, aș încerca să demonstrez că nu e așa cum mi se spune, că nu pot că, ce mi-ar trebui mie să mă duc să învăț sau să lucrez. Înainte mă afecta când mi se spunea- tu nu poți merge. Persoanele care sunt informate, ele nu pot să tacă, consider că e mai bine să spui cumva, în felul acesta te simți mai liberă.”

O piedică constantă pentru a descuraja fenomenul violenței rămâne a fi convingerea multora că abuzul trebuie să rămână între patru pereți, mai spune asistenta socială, Silvia Ciobanu:

Predomină acest stereotip că violența în familie este o normalitate...

„Predomină acest stereotip că violența în familie este o normalitate. Familia se consideră ca ceva personal și că nu avem treabă în familia omului ca să nu creăm conflicte de interese, ca să nu avem neplăceri cu cumătrul, cu vecinul.”

Datele de care dispun apărătorii drepturilor omului arată că trei din patru femei din R. Moldova au fost supuse violenței psihologice, fizice sau sexuale pe parcursul vieții. În opinia lor, pentru a curma abuzurile este nevoie nu doar de servicii de intervenție și informare, ci și de norme legale care să garanteze incriminarea și pedepsirea tuturor formelor de violență, astfel încât agresorii să nu recurgă din nou la asemenea acțiuni.

Vezi comentarii (3)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG