Era şi timpul ca eseistul Vitalie Ciobanu (n. 1964) să-i lase locul prozatorului cu acelaşi nume, ceea ce s-a şi întâmplat – la distanţă de 28 de ani de la debutu-i cu romanul Schimbarea din strajă (1991) – odată cu apariţia
volumului de nuvele Zilele după Oreste, Humanitas, 2019. Mai exact, i-a făcut loc alături la masa de scris, cele şapte proze (prima – şi care dă titlul cărţii –, datând din 2000, şi ultima, din 2018) fiind redactate cu mână sigur de cărturar aplecat asupra scrierilor altora – de unde şi proiecţia… scribo-centristă (scriitorul Radu Baltazar în „Taxiul de noapte”, exegetul Alexandru Palade în „O după-amiază cu Llosa” sau tânărul redactor de carte aspirând la gloria de romancier Laurenţiu din „Engleza pentru cei care pleacă”).
Exemplar pentru felul de a scrie al lui Vitalie Ciobanu, cu toate firele trase înăuntru, mi se pare textul „Ilona şi împărăţia”, în care istoria „defilează” pe lângă o haltă oarecare, odată cu garniturile de trenuri: la început, „Curgerea aceasta anonimă, de vagoane fără chip şi fără semne distinctive, îi îngustase necruţător evantaiul alternativelor vieţii, savoarea visărilor în care se pierdea. «Se duc să cucerească împărăţia de la Răsărit», i-a spus tata…”; apoi, pe măsură ce „domnea, generic, refrenul implacabil al roţilor de tren”, însăşi „împărăţia aceea enigmatică de la Răsărit (…) începuse să capete contur, să-şi crească relieful, să-şi îngroaşe culorile, şi chiar să capete un luciu malefic, de reptilă antediluviană, pândind în văgăuna ei întunecoasă…”; vine şi ziua aceea în care, după ce „aşteptară, cu nervii la pământ, ordinul de îmbarcare spre Răsărit”, „garnitura fusese trecută pe linia de rezervă”; apoi, sentimentul de abandon: „Păreau împinşi la marginea lumii, uitaţi într-o buclă atemporală, scoşi din ecuaţia efortului naţional…”; ca, în cele din urmă, să ajungă a o vedea şi pe asta: „După o jumătate de oră, precedată de urletul sinistru al locomotivei, intra în gară prima garnitură cu refugiaţi, oameni scăpaţi din pârjolul războiului, sub privirile consternate ale oraşului. (…) Împărăţia de la Răsărit, pe care o hrăniseră, inconştient, cu soldaţi, muniţie de luptă şi provizii, dar mai ales cu vise deşarte şi iluzii vinovate, venea peste ei, aducându-le cunoaşterea”. Magistrală „citire” a istoriei naţionale, şi nu numai! (Într-un alt text, „Taxiul de noapte”, datat cu 2009, prozatorul pare să anticipeze capturarea statului RM de către un singur partid – mai exact, om – de mai târziu: „Telenovela noastră naţională este doar veriga unui lanţ mai lung, mai încurcat. Şi orice reţea îşi are un centru mai ascuns, «păianjenul»care o ţese. Înşală, mituiesc, corup judecători şi politicieni, iar mai târziu, la bătrâneţe, îşi încropesc o fundaţie prin care să-şi «graveze» numele în memoria urmaşilor, în calitate de mecenaţi, de binefăcători ai artiştilor şi ai săracilor din lumea a treia…”)
Crescut – de fapt, cultivat! – în grădina fermecată a scribului, prezentul volum vine să confirme vocaţia de cărturar a lui Vitalie Ciobanu, intelectualul de cursă lungă, revenit la prima sa dragoste, proza.
