Linkuri accesibilitate

Vitalie RĂILEANU. Ineditul Eugen Cioclea


Emilian Galaicu-Păun cu Eugen Cioclea
Emilian Galaicu-Păun cu Eugen Cioclea

„Cel mai trist poet din Europa” ar fi împlinit 70 de ani pe 4 august curent.

Pe 4 august curent, Eugen Cioclea (1948-2013) ar fi împlinit 70 de ani; noroc de Vitalie Răileanu care ni-l readuce, într-o ediţie bibliografică cvasi-exhaustivă, Ineditul Eugen Cioclea, Junimea, 2018, pe „cel mai trist poet din Europa”, aşa cum se lasă surprins „în studii, recenzii, cronici literare, eseuri, dar şi mărturisiri despre fiinţa poetului” (Taina fiinţei poetului Eugen Cioclea).

Din cele patru mari compartimente ale cărţii, voi cita din primul şi cel mai amplu – Fulminantul poet Eugen Cioclea, împărţit în două capitole: 1. Dimensiunea unor cronici literare, recenzii şi prezentări de carte (însumând 18 texte), şi 2. Eseuri omnilaterale (având 15 texte) – doar două opinii, prima, a unui critic consacrat, Al. Cistelecan: „Poet al furorii, Eugen Cioclea iese decis din ritualitatea rostirii şi din festivitatea imaginativă, inaugurând un limbaj abrupt, vitriolant şi caustic”, şi cea de-a doua, a unui critic în plină ascensiune, Mihai Iovănel: „Considerat unul dintre cei mai buni poeţi iviţi în Basarabia ultimelor decenii, Eugen Cioclea face parte din spiţa boemilor trăind amplificat şi parcă damnaţi sub combustia propriei poezii. A publicat puţin, dar parcimonia găseşte o compensaţie în intensitatea poemelor”, fără a uita să amintesc, ca fapt divers, şi de datul în bară a lui Alex Ştefănescu („În realitatea modul lui de a scrie damnează plăcerea noastră de a citi”).

Foarte consistent şi compartimentul al doilea, Pretext pentru amintiri şi un portret completat, în 20 de voci, din care niciuna nu trebuie trecută sub tăcere (şi tocmai pentru a nu le ignora pe celelalte 19, nu voi cita nici una!); or abia în compartimentul al treilea, Masa rotundă a unor dialoguri, se face auzit însuşi poetul, în dialog cu Efim Tarlapan, Gheorghe Budeanu, Nicolae Popa, dar şi cu Alexandru Bantoş (ultimul, în ordine cronologică, publicat în Limba română, nr. 3-4/ 2010) din care reţin aceste cuvinte: „Eu am fost cine sunt şi acum. Neînţeles”, iar ceva mai la vale: „Zăpăcit, zăpăcit, dar optimist. Aşa cum adolescentul din Cioclea a vrut să fie în poezie mai răsărit ca Ion Barbu (…) la care am fost ucenic. Ştiam pe dinafară mesajul Jocului secund şi-am înţeles pe atunci că limbajul lui I. Barbu se află la graniţa dintre limbajul ştiinţific şi limbajul poetic. Releva gândirea greacă, ce se exprima nu doar în mituri, ci şi în teoreme”. După, vine Bibliografia selectivă, quasi completă, pentru a întregi imaginea unui poet în toată puterea cuvântului – şi cu asta, posteritatea se arată ceva mai luminoasă, iar efigia lui Eugen Cioclea, turnată în bronz.

6 august ’18

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG