În vizita sa de două zile pe care o începe astăzi în Statele Unite, prim-ministra Maia Sandu urmează să poarte convorbiri cu secretarul de stat Michael Pompeo, informează un comunicat guvernamental, precizând că se va discuta despre „prioritățile în consolidarea dialogului strategic dintre R. Moldova și Statele Unite”. Din delegația moldoveană fac parte mai mulți oficiali guvernamentali, dar, a remarcat presa, niciunul din partea PSRM. Președintele Igor Dodon va merge însă la New York, la Adunarea Generală a ONU, la finele lui septembrie. Ce așteptări există de la aceste vizite? Valentina Ursu a discutat cu fostul ambasador moldovean la ONU, Vlad Lupan:
Europa Liberă: Ce ne puteți spune despre relațiile americano-moldovene și evoluția lor?
Vlad Lupan: „Guvernul Statelor Unite, reprezentat de Partidul Republican, este unul din partenerii Blocului ACUM, astfel e un semnal de sprijin. Al doilea scop al acestei vizite este de a discuta situația din Republica Moldova, pentru că ea nu este atât de uniformă, clară în favoarea Blocului ACUM. Blocul ACUM se află într-o coaliție cvasi imposibilă, o struțo-cămilă dintre Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor. Respectiv, o asemenea discuție ar realiza ce se întâmplă și la ce trebuie să se aștepte Statele Unite.
E un semnal de sprijin...
Dacă Statele Unite ar dori să ne asiste și aparent ele doresc să ne asiste, pentru că altfel nu ar fi invitat prim-ministrul Republicii Moldova să viziteze Washingtonul. Totuși, Guvernul Statelor Unite ar trebui să vadă care este situația actuală și ce se poate de făcut și, respectiv, al treilea scop al acestei vizite este de a determina câțiva pași prioritari, câteva direcții prioritare de asistență din partea Statelor Unite pe cât e posibil în circumstanțele acestei coaliții imposibile în ce privește asistența pe care ar putea să o acorde Statele Unite pentru Republica Moldova.”
Europa Liberă: Guvernările de la Chișinău insistă pe dialogul strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii. Care ar fi prioritățile bilaterale în consolidarea acestui dialog strategic?
Vlad Lupan: „Eu mă bucur că ați întrebat despre dialogul strategic, pentru că este, aș numi, invenția sau copilul meu această propunere de a avea un dialog strategic. În 2009 am contribuit împreună cu o serie de experți, inclusiv cu actualul ministru de Externe Popescu la elaborarea câtorva idei. Una din ideile mele pe politica externă a fost parteneriatul strategic cu Statele Unite, altele erau legate de parteneriatele strategice cu România și cu Ucraina. După cum vedem, realitățile din Ucraina demonstrează că asemenea parteneriate sunt absolut necesare. În primul și în primul rând, parteneriatul Republicii Moldova cu Statele Unite este strategic din perspectiva securității Republicii Moldova în condițiile unei Rusii care încearcă să-și restabilească influența în zona Europei de Est atât în plan politico-militar, cât și în plan de comunicare și de propagandă inclusiv, dar și economic. De asemenea, actul securității energetice e iarăși ceea ce-i interesează pe partenerii noștri americani și nu doar pe ei. Nu toate aceste subiecte pot fi acoperite din Statele Unite în proporție de sută la sută, să nu ne facem iluzii, mâine nu se va întâmpla o răsturnare de situație și Republica Moldova nu este un stat atât de important în regiune cum este, de exemplu, Ucraina. Prioritatea este acolo.
Dacă avem stat de drept, atunci vom putea să avem bunăstare...
Alt stat important din regiunea noastră, din vecinătatea noastră este România, ca membru NATO cu baze militare și trupe din Statele Unite. Republica Moldova mai mult prezintă probleme în acest sens, în sensul securității, dar și soluționarea acestor probleme este în interesul Statelor Unite. Deci, trebuie să pornim de la acest interes al Statelor Unite, din partea lor față de noi, iar noi, la rândul nostru, ar trebui să pornim de la faptul că înțelegem și prețuim interesele Statelor Unite și ele coincid cu interesele Republicii Moldova de a deveni independentă, mai independentă de Rusia și, eventual, de a crește bunăstarea populației, ceea ce poate să se întâmple doar în cazul în care mergem pe o formulă cum este formula statului de drept. Statul de drept este formula Statelor Unite, a Europei și nu este formulă rusească. Dacă avem stat de drept, atunci vom putea să avem bunăstare. Statele Unite sunt capabile să ne sprijine în acest sens cu toate problemele noastre.”
Europa Liberă: Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și Uniunea Europeană au fost marile puteri ale lumii care au asigurat transferul pașnic de putere la Chișinău. Mulți se întreabă dacă cumva Republica Moldova poate fi numită un caz ieșit din comun, un precedent pentru deznodământul altor situații complicate, inclusiv din regiune. Dvs. ce credeți despre acest lucru?
Vlad Lupan: „Ne dăm foarte bine seama că interesele jucătorilor au fost totalmente diferite. Federația Rusă nu este și nu va fi interesată în promovarea unui stat de drept în Republica Moldova, într-un stat în care sunt respectați cetățenii țării. Ei sunt interesați de influența asupra Guvernului Republicii Moldova, acest Guvern să le fie loial. Și loialitatea asta nu ține absolut deloc de oameni, lor nu le pasă de oameni, așa cum au demonstrat de nenumărate ori, inclusiv aruncându-și propriii lor oameni în războaie și omorându-i fără nicio problemă. Deci, interesul Federației Ruse în tranziția din Republica Moldova a fost eliminarea lui Plahotniuc de la putere din motivele lor interne, multiple, de altfel, inclusiv din cauza „laundromatului” rusesc, care a afectat anumite persoane acolo. Și să nu ne facem iluzii, lucrurile sunt foarte clare, au fost subiecte financiare, iar al doilea element este că dl Plahotniuc îi încurca dlui Dodon în sens politic să-și lărgească baza de votanți. Odată cu eliminarea lui Plahotniuc de pe agenda politică, Federația Rusă probabil speră ca o parte din votanții săi să se transfere către dl Dodon, ceea ce nu numaidecât trebuie să se întâmple, pentru că acești votanți pot tot atât de bine să se transfere către Blocul ACUM. Pe de altă parte, interesele Statelor Unite și ale Uniunii Europene în regiune există din două motive, pentru că Republica Moldova prezintă deja o problemă de securitate în spatele Ucrainei cu prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova, un conflict nesoluționat în spatele Ucrainei, care deja are alt conflict, distrage forțele armate ucrainene de la acel conflict din estul Ucrainei spre o direcție totalmente opusă; Republica Moldova se află la frontiera directă cu România, unde se află baze militare; Republica Moldova poate prezenta un caz de succes pentru Uniunea Europeană, dacă s-ar face reformele necesare. Deci, această îmbinare de câțiva factori negativi și pozitivi a motivat Statele Unite. Motivațiile Rusiei, ale Statelor Unite și ale Uniunii Europene, după cum vedem, sunt foarte diferite. Era o coincidență de interese, nu a fost un caz care poate fi replicat în alte state din regiune sau oriunde în altă parte.”
Motivațiile Rusiei, ale Statelor Unite și ale Uniunii Europene, după cum vedem, sunt foarte diferite...
Europa Liberă: Imediat după vizita pe care premierul Maia Sandu o va întreprinde la Washington, șeful statului Igor Dodon va merge la New York pentru a participa la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Cel mai probabil, discursul său se va referi la securitatea din regiune, inclusiv la ultimele evoluții din Republica Moldova și probabil va aborda și subiectul transnistrean. Cum ar trebui să fie folosită această înaltă tribună ONU de către Republica Moldova?
Vlad Lupan: „Dl președinte își va promova punctul său de vedere. Da, probabil va discuta soluționarea conflictului transnistrean din perspectiva Federației Ruse cu care se consultă atât de des. Eu nu cred că el va reprezenta totalmente, 100%, interesele Republicii Moldova, chiar dacă dl Dodon va vorbi despre faptul că vrea să ducă o politică echilibrată. Această politică echilibrată de neimplicare a Republicii Moldova printr-o neutralitate pe care el va încerca cel mai probabil s-o promoveze, pentru că eu știu că el are un proiect de rezoluție al lui pentru ONU în ceea ce privește neutralitatea Republicii Moldova, această neutralitate nu poate fi garantată, nu există forțe pe planeta Pământ care să garanteze prin niciun fel de rezoluție această neutralitate. Și el, probabil, va încerca să tatoneze terenul, să discute subiectul respectiv la ONU. Este dificil să-i interzici lucrul acesta, dacă până acum nu au fost întreprinși pașii necesari și mi se pare că nu numaidecât ideea pe care am auzit-o circulând pe undeva că dl Dodon, fiind o persoană mai cu dorință de a fi văzut, reprezentat peste hotare, poate chiar să i se ofere această oportunitate să vorbească la forurile internaționale, pentru ca să-l calmeze într-o anumită măsură, să-i reducă din această expunere. În realitate, se mărește expunerea și eu nu sunt sigur că dl președinte va fi capabil să traducă voința poporului, care fiind împărțit în două, nu sunt absolut sigur că el ar putea să prezinte adecvat ambele părți ale acestei ecuații, fără să includă elemente de interes din partea sa.
Probabil va discuta soluționarea conflictului transnistrean din perspectiva Federației Ruse...
Este greu să-i interzici să vorbească, este greu să-l blochezi, dar există responsabilitatea ulterioară a Guvernului și în mod particular a Ministerului de Externe ca ulterior să vină cu explicații despre ceea ce a zis președintele Republicii Moldova, inclusiv la ONU. Deci, cu alte cuvinte, chiar dacă dl președinte Dodon va face o serie de declarații mai puțin reușite din perspectiva tuturor componentelor acestui Guvern, aceste componente au toată capacitatea ca să contacteze partenerii lor de peste hotare și să explice cum înțeleg ei ce a vrut să spună președintele și cum înțeleg ei acest lucru și că nu este atât de uniform. Președintele Dodon va folosi tribuna ONU ca o tribună de la care să dea argumente interne în Republica Moldova și externe, eventual pentru partenerii săi din Federația Rusă sau de altundeva. Mai departe o să vedem.”