Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor: „Acest parlament este putred până în măduva oaselor, el trebuie să plece”


Oficial, majoritatea partidelor din legislativul Republicii Moldova declară că își doresc să ajungă cât mai curând la anticipate. Acțiunile însă trădează încercarea multor deputați de a evita scrutinul cu orice preț, constată analistul occidental Vladimir Socor care consideră că dizolvarea actualului parlament ar fi unica soluție pentru depășirea crizei politice.

Vladimir Socor: „Acest parlament este putred până în măduva oaselor, el trebuie să plece”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:00 0:00
Link direct

Europa Liberă: Vorbim despre incertitudinea politică de la Chișinău. Este un guvern interimar, un parlament unde lipsește o majoritate și un președinte care, totuși, insistă să se ajungă la anticipate. Cum se vede din afară situația politică din Republica Moldova?

Vladimir Socor: „Situația este foarte confuză, deoarece Constituția și Regulamentul Parlamentului sunt pline de ambiguități și ele îi obligă pe politicieni să recurgă la tot felul de speculații, să scoată ași din mânecă pentru a rezolva situații constituționale mult prea complicate. Parlamentul actual este un fel de societate pe acțiuni, în care fiecare partid și, respectiv, fiecare lider de partid este acționar, deține un pachet de acțiuni și orice decizie trebuie luată după tocmelile nesfârșite între acești acționari, dintre care aproape fiecare are un pachet de blocaj. Iată de ce sistemul parlamentar de guvernare din Republica Moldova a fost pervertit, Republica Moldova nu era pregătită instituțional, nici la nivelul mentalităților pentru asemenea sistem și poporul ca întotdeauna are dreptate. Opinia publică din Republica Moldova arată în toate sondajele că se pronunță în favoarea unui sistem prezidențial de guvernare.”

Europa Liberă: După ce magistrații de la Curtea Constituțională au decis că nu poate să fie autodizolvat Parlamentul, președinta Maia Sandu promitea să anunțe următorii pași pe care îi va întreprinde. Problema se pune în felul următor: se ajunge la desemnarea unui Cabinet de miniștri sau totuși se va insista până în pânzele albe să se ajungă la anticipate? Ce scenariu vi se pare mai potrivit pentru actuala situație din Republica Moldova?

Vladimir Socor: „Tactica Partidului Socialiștilor și a Partidului „Șor”, și a oamenilor lui Plahotniuc este aceea de a tărăgăna cât mai mult actualul parlament cu un guvern, eventual, provizoriu sau temporar pentru a garanta locurile în parlament ale acestor partide și cu speranța că ratingul dnei Maia Sandu va scădea între timp, ca urmare a dezamăgirii electoratului. Aceasta este tactica evidentă a forțelor proruse și plutocratice. Și acest nod gordian trebuie tăiat, parlamentul acesta trebuie dizolvat, alegerile anticipate trebuie ținute cât mai curând, fără nicio tărăgănare, iar dna Maia Sandu nu trebuie să intre în tocmeli și pertractări cu actualii lideri de partide.

Maia Sandu nu trebuie să intre în tocmeli și pertractări cu actualii lideri de partide...

Dumneaei nu a făcut acest lucru, sper că nu-l va face, pentru că dumneaei nu trebuie să repete greșeala pe care au făcut-o anterior alți politicieni cu ambiții reformatoare, printre aceștia și Vlad Filat. Și anume, acești lideri potențiali ai reformelor s-au coborât la nivelul politicienilor ordinari, negociind cu ei pentru guverne de coaliție, pentru împărțirea puterii, pentru tot felul de compromisuri într-un parlament în care era foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să formezi majorități. Dna Maia Sandu trebuie să se ridice deasupra celorlalți politicieni, nu trebuie să intre în pertractări cu ei ca să nu fie percepută de către alegători ca fiind pur și simplu alt politician, încă un politician.”

Europa Liberă: Atât deputații socialiști, cât și cei din Platforma DA, dar și democrații insistă că nu ar exista o altă soluție pentru depășirea impasului politic în care se află actualmente Republica Moldova, decât desemnarea unui candidat la funcția de premier de către președinta Maia Sandu.

Vladimir Socor: „Bineînțeles că aici sunt tot felul de capcane. Partidele proruse, plutocrate doresc să tărăgăneze acest parlament, doresc să aibă un guvern pentru a prelungi viața acestui parlament. Parlamentul a devenit un instrument de sugrumare a statului Republica Moldova, nu numai de împiedicare a reformelor, dar de sugrumare a statului. Cu această majoritate sau pretinsă majoritate parlamentară pur și simplu are mâna pe beregata Republicii Moldova, o șantajează și o amenință cu sufocarea dacă statul nu se supune acestei majorități constituite acum doi ani de către Vladimir Plahotniuc. Acest parlament este putred până în măduva oaselor, el trebuie să plece.”

Europa Liberă: Liderul socialiștilor, fostul președinte Igor Dodon și fracțiunea PSRM i-au înaintat un ultimatum dnei Sandu, să înainteze până pe 1 februarie candidatul pentru funcția de premier.

Vladimir Socor: „Da, desigur! Și aceste manevre se fac în numele parlamentarismului, în numele democrației, în numele Constituției unui stat parlamentar. Aici avem punctul cel mai jos la care s-a ajuns în istoria parlamentarismului Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Pe moment vă este clar cine își dorește cu adevărat alegeri parlamentare anticipate și dacă există sinceritate în rândul politicienilor care vorbesc despre acest subiect?

Vladimir Socor: „Nu există sinceritate! Cu excepția Partidului Acțiune și Solidaritate și, posibil, cu excepția și a Platformei DA, celelalte partide doresc să rămână în acest parlament cât mai mult timp posibil, dar liderii lor sunt conștienți de faptul că poporul nu dorește acest lucru, populația dorește să-i scoată din acest parlament. De aceea ei se prefac că ar fi de acord cu alegerile anticipate, dar recurg la toate manevrele și trucurile posibile pentru a prelungi viața acestui parlament cât mai mult.”

Europa Liberă: Dar în general comportamentul lui Igor Dodon Dvs. cum l-ați defini? Ce scop urmărește el acum?

Vladimir Socor: „Dl Dodon dorește să-și ia revanșa, dorește ca Partidul Socialiștilor să revină la guvernare într-o formulă de coaliție cu partidul lui Șor sau cu oamenii lui Plahotniuc, cu o combinație a ambelor grupări, dl Dodon dorește o formulă de coaliție ca să revină la putere în acest mod. De ce urmărește dl Dodon să revină la putere, care sunt motivațiile lui pentru a veni la putere, că nu e numai setea de putere ca o motivație abstractă, trebuie să aibă și niște motivații materiale? Și motivațiile materiale includ și corupția, dar nu se limitează la corupție, este și o motivație mai puțin materială, dar la fel de reală. Dl Dodon și partidul pe care îl reprezintă pot rămâne la putere numai în rolul de intermediari între Republica Moldova și Rusia. Orientarea proeuropeană a Republicii Moldova practic îl exclude pe dl Dodon, exclude Partidul Socialiștilor, nemaivorbind de partidele plutocratice, le exclude de la putere. Aceste partide pot rămâne la putere în postura de intermediari ai relației dintre Republica Moldova și Moscova. Ei nu au altă capacitate, nu cunosc Occidentul, cunosc numai limba rusă ca limbă străină, dar pentru unii dintre ei e chiar limbă maternă, rămân ancorați în spațiul informațional și în mentalitățile lumii ruse și sunt perfect conștienți că orientarea democratică, proeuropeană îi exclude de la putere, îi lipsește de rațiunea de a exista ca partide. De aceea se îndârjesc ei atât de mult pentru a stopa orientarea europeană.”

Europa Liberă: Dar în felul acesta, societatea moldavă devine și mai polarizată, pentru că inclusiv această politică îi face pe unii cetățeni să se gândească că viitorul Moldovei ar avea o șansă mai mare aproape de Rusia, iar cealaltă parte a populației crede că doar o apropiere de Uniunea Europeană ar putea să ajute cetățenii și statul Republica Moldova?

Vladimir Socor: „Așa este. Și anume din acest considerent politicieni precum Igor Dodon sau Ilan Șor accentuează, exacerbează nota prorusească, nu pentru că ar fi ei proruși din sentimentalism sau din motive de suflet, dar din motivele de a mobiliza la maximum propriii susținători și a se agăța în continuare de putere, învrăjbind populația. Învrăjbirea este instrumentul lor pentru a rămâne la putere.”

Europa Liberă: Și atunci, cine se mai gândește să ajute Republica Moldova?

Vladimir Socor: „Vom fi ajutați din afară, după ce ne ajutăm noi înșine din interior. Și avem o șansă unică prin dna Maia Sandu. Și nu vreau să reduc situația la nivelul personalităților. Nu avem numai personalitatea dnei Sandu, mai avem partidul dnei Sandu și echipa de tehnocrați pe care dna Sandu poate să o aducă la guvernare.”

Europa Liberă: Și acum Dvs. cărui scenariu îi dați mai multe șanse – că va veni o echipă a dnei Sandu să guverneze sau că totuși se va ajunge la anticipate?

Vladimir Socor: „Alegerile anticipate sunt absolut necesare, și anume fără întârziere, nu peste un an, nu peste nouă luni, dar acum, altminteri va avea succes tactica lui Dodon și a partidelor plutocratice de a-i dezamăgi pe cetățeni în Maia Sandu și de a eroda ratingul acesteia. Și mă întrebați despre scenarii. Sistemul constituțional este atât de complicat, și a fost făcut așa de complicat într-adins de către politicieni, încât fiecare situație în parte, fiecare conjunctură politică de la o săptămână la alta sau de la o lună la alta implică niște scenarii posibile. Complicațiile sunt atât de întortocheate, încât se vorbește tot timpul despre scenarii. Pe vremea Alianței pentru Integrare Europeană, liderii acesteia tot timpul apăreau la televiziune și vorbeau despre scenarii, pentru că situația din parlament și din coaliție, și din guvernare era atât de complicată, încât trebuia mereu renegociată și se vorbea mereu despre scenarii. Și vedeam lideri de partid apărând cu toată seriozitatea la televiziune și spunând: „Avem trei scenarii posibile”. Și dl Dodon, când era președinte, a comis aceeași greșeală. A comis multe greșeli tactice, greșeli de politician netalentat. Printre altele, a comis dl Dodon și această greșeală – apărea mereu la televiziune și spunea, practic o dată în săptămână sau o dată la două săptămâni: „Avem trei scenarii posibile”.

Alegătorii nu au interes în scenariile politicienilor, nu asta îi doare pe alegători...

Politicianul care apare la televiziune și începe să vorbească despre scenarii se compromite. De aceea sper foarte mult ca dna Maia Sandu să nu repete această greșeală a celorlalți politicieni, să înceapă și dumneaei să vorbească despre scenarii. Dacă va face acest lucru, ea va fi confundată cu ceilalți politicieni, se va coborî la nivelul lor. Dumneaei trebuie să se țină departe de ceilalți lideri de partid, departe de ei, să se distanțeze de ei și să se poziționeze deasupra lor. Și în loc să vorbească despre scenarii, trebuie să vorbească despre soluții radicale, cu sprijinul alegătorilor, cu sprijinul poporului. Dânsa se adresează mereu oamenilor, poporului. Acum este momentul pentru ca acești oameni, acest popor să-și spună cuvântul despre plutocrații care imobilizează parlamentul și imobilizează statul Republica Moldova.”

Europa Liberă: În spațiul public apar tot mai multe persoane care își doresc funcția de premier. Și liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, spun că ar fi candidaturi pentru funcția de premier. Ar trebui să plece urechea Maia Sandu la ceea ce spun acești actori politici?

Vladimir Socor: „Desigur că nu, dar acești politicieni adulmecă vacuumul de putere și vor să profite de acest vacuum. Spuneam adineaori că liderii de partide au devenit un fel de acționari într-o societate pe acțiuni cu mulți acționari și fiind atât de mulți acționari, cei mai mulți au putere de blocaj.”

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG