Linkuri accesibilitate

Vladislav Kulminski: „ Dodon într-un fel a subminat credibilitatea echipei de negociatori din Chișinău”


Vladislav Kulminski , Bruxelles, 2019

Autoritățile Republicii Moldova au suspendat interdicția de a traversa frontiera moldo-ucraineană pentru autovehiculele înmatriculate în regiunea transnistreană. La rândul lor, autoritățile autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene au renunțat la măsurile replică anunțate pentru autovehiculele înmatriculate în dreapta Nistrului. Ce s-a întâmplat, de fapt, și cu ce consecințe? Europa liberă a stat de vorbă cu Vladislav Kulminski, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.​

Vladislav Kulminski despre circulație între cele două maluri ale Nistrului și plăcuțe de înregistrare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:36 0:00
Link direct



Europa Liberă: Așadar, autoritățile Republicii Moldova au suspendat interdicția pentru autovehiculele din regiunea transnistreană fără certificate de înmatriculare permanente și plăcuțe neutre de a traversa frontiera moldo-ucraineană. În consecință, Tiraspolul a renunțat la amenințarea sa, ca replică, de a bloca trecerea frontierei pentru automobilele înmatriculate pe teritoriul controlat de Chișinău... Președintele Igor Dodon a apărut pe această scenă a conflictului iscat, convenind cu Krasnoselski, liderul regiunii transnistrene, să „găsească soluții pentru a evita criza”, cum a spus. Cum s-a ajuns, din punctul Dvs. de vedere, la această situație, dle Kulminski?

Vladislav Kulminski: „Eu cred că, de fapt, politica Chișinăului vizavi de problema respectivă a fost inconsecventă. Din câte știu, echipa președintelui Dodon a elaborat un plan de a schimba agenda negocierilor, pentru că, după părerea lor, agenda negocierilor în formatul „5+2” este convenabilă Tiraspolului și este în detrimentul sau în dezavantajul Chișinăului. Și iată, ei au venit cu un plan cum ar putea cumva schimba această agendă mai mult în interesul Chișinăului și au elaborat un plan de măsuri care a fost pus în acțiune, care a fost aplicat în realitate.

Igor Dodon și el, pur și simplu, a anulat aceste măsuri și a anulat acest plan de a schimba agenda negocierilor.”


Iar interdicția pentru mașini cu numere de înmatriculare așa-numite transnistrene pentru a traversa hotarul moldo-ucrainean, dar și alte hotare internaționale cunoscute ale Republicii Moldova a fost parte componentă a acestui plan. După asta au fost aplicate niște presiuni de către Federația Rusă asupra d-lui președinte Igor Dodon și el, pur și simplu, a anulat aceste măsuri și a anulat acest plan de a schimba agenda negocierilor.”

Europa Liberă: Este absolut sigur acest lucru, dle Kulminski, pentru că s-a vorbit despre anulare doar în presa de la Tiraspol?

Vladislav Kulminski: „Dacă este sigur, eu cred că noi o să aflăm în următoarele două zile, dar asta este ceea ce am auzit eu că aceste măsuri au fost anulate și, de fapt, Chișinăul pur și simplu a retras toate aceste acțiuni care au fost puse în aplicare. Cred că este o greșeală strategică și cred că este o inconsecvență și, dacă se adeverește că acest lucru a fost făcut sub presiune externă, atunci întrebarea-cheie este dacă dl Dodon mai este capabil să promoveze interesele Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Când spuneți „presiune externă”, vă referiți la presiunea decidenților de la Moscova?


Vladislav Kulminski: „Cred că da, eu cred că doar această presiune contează pentru dl președinte. Haideți să ne amintim că el a intrat în componența alianței de guvernare în vara anului 2019 tot sub presiune din partea Federației Ruse. Și întrebarea este dacă el mai este în stare să promoveze interesul național al Republicii Moldova, dacă el este capabil să aibă un dialog respectuos cu Moscova, dar în cadrul căruia el ar apăra foarte ferm interesele Republicii Moldova sau totuși el este dependent, prea dependent ca să aibă un dialog în interesul Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dle Kulminski, vorbeați mai devreme despre decizia echipei dlui Dodon de a schimba paradigma în care se negociază. Apropo, Dvs. împărtășiți această părere că ar trebui schimbat felul cum abordăm subiectul negocierilor?

Vladislav Kulminski: „Este o altă întrebare foarte complexă, foarte dificilă, dar dacă a fost luată această decizie, dacă Chișinăul deja vine cu anumite acțiuni sau amenințări, nu este o idee foarte bună să le retragi în așa fel, pentru că tu atunci îți arăți inconsecvența și poziția ta în cadrul acestor negocieri devine mult mai slabă, întrucât nimeni nu va mai avea încredere în ceea ce face sau zice, sau planifică echipa de negociatori de la Chișinău.”

Europa Liberă: E limpede, dar însăși această echipă, iată, dl Flenchea a prezentat ceea ce s-a întâmplat ca „regim de test temporar necesar autorităților ca să știe cum să-i ajute pe rezidenții transnistreni să se bucure de libertatea de circulație”. De ce credeți că a trebuit să se recurgă în modul în care s-a recurs la acest test și la această prezentare a chestiunii?

Vladislav Kulminski: „Eu nu cred în această versiune. Eu cred că pur și simplu dl Dodon a dat o comandă ca să fie anulate aceste măsuri...”


Europa Liberă: Și atunci i-au zis „test”...

Vladislav Kulminski: „Și atunci, pur și simplu au venit cu o explicație care-i cât de cât plauzibilă, dar, după părerea mea, nu prea este.”

Europa Liberă: Dar și premierul Ion Chicu a justificat „mecanismul de testare”, cum l-a numit, prin faptul că Ucraina ar fi anunțat Chișinăul că nu va mai admite pe teritoriul său din 1 aprilie automobilele înmatriculate de autoritățile separatiste... Fapt negat, însă, de reprezentanți ai misiunii diplomatice ucrainene la Chișinău, în orice caz așa au fost citați. Cum se explică și în acest caz?

Vladislav Kulminski: „Eu cred că Ucraina, vecina noastră, de fapt, ar putea să facă acest lucru începând cu luna aprilie a anului curent, este posibil. Dar când noi vorbim despre testare, despre ce fel de testare poate fi vorba? Iată aici eu nu prea înțeleg. Cred că este o justificare foarte și foarte slabă.”

Europa Liberă: Din 10 septembrie 2018, urmare a cunoscutei decizii protocolare, mediate de OSCE, și a unei legi adoptate în consecință, autoritățile Republicii Moldova au eliberat certificate de înmatriculare permanente și plăcuțe neutre cetățenilor din stânga Nistrului pentru a le permite călătoria în străinătate. Trebuie să înțelegem că nu toți și-au luat așa-numitele plăcuțe neutre, dle Kulminski, sau ce se întâmplă?

Vladislav Kulminski: „Așa este, pentru că dacă în continuare mai este posibil să călătorești cu numerele de înmatriculare precedente, atunci pur și simplu procesul respectiv nu a fost dus până la capăt. Și da, Dvs. aveți dreptate, doar o mie sau chiar mai puține de aceste numere de înmatriculare neutre au fost distribuite. Dar aici problema este de principiu, aici problema este despre poziția inconsecventă a Chișinăului care aplică presiuni, după asta cedează și acesta nu este un lucru bun pentru poziția Chișinăului în cadrul acestor negocieri.

n ce măsură noi putem să avem încredere că dl Dodon, de fapt, va promova în acest dialog cu Moscova interesul național al Republicii Moldova ...


Aici aș vrea să vă aduc aminte și despre planul de federalizare din 2013-2014 care a fost foarte intens promovat de către dl președinte Dodon, dacă țineți minte acel plan, care se numește „Moldova federală” și care a fost foarte intens promovat prin toate mijloacele media. Și acel plan presupunea crearea celor trei subiecte de federație – Transnistria, Găgăuzia, Republica Moldova – care, practic, erau independente. Întrebarea iarăși este: în ce măsură acțiunile care sunt promovate de către dl Dodon în acest domeniu al reglementării transnistrene sunt în interesul național al Republicii Moldova, toate acțiunile? Eu vorbesc aici și despre retragerea acestor pași de a schimba agenda negocierilor, vorbesc și despre planul de federalizare etc., etc. Și eu cred că aceste întrebări sunt foarte legitime și că toată societatea trebuie să le pună și noi trebuie să încercăm să găsim răspunsuri la aceste întrebări.

În ce măsură noi putem să avem încredere că dl Dodon, de fapt, va promova în acest dialog cu Moscova interesul național al Republicii Moldova sau el este prea dependent, are business acolo, poate, bani, susținere, este dependent?”

Europa Liberă: Ce consecințe vedeți Dvs. ale acestei situații conflictuale consumate așa cum s-a consumat: interdicția, apoi intervenția președintelui Dodon, apoi retragerea interdicției cu explicația stângace că a fost ce a fost - un test cu scop sociologic, de documentare?

Dodon într-un fel a subminat credibilitatea echipei de negociatori din Chișinău, a propriei echipe de negociatori...


Vladislav Kulminski: „Nu a fost niciun test, pur și simplu, poziția Chișinăului în cadrul acestor negocieri va fi mult mai slabă și lumea va avea mai puțină încredere în pașii care sunt întreprinși de către echipa negociatorilor din Chișinău, dar alte consecințe nu vor fi. Pur și simplu va fi foarte dificil pentru Chișinău de a veni cu promisiuni, amenințări, dacă doriți, care tot trebuie să fie folosite în cadrul negocierilor, ca aceste acțiuni sau amenințări să fie credibile în viitor. Sau haideți să spunem așa, dl Dodon într-un fel a subminat credibilitatea echipei de negociatori din Chișinău, a propriei echipe de negociatori și, de fapt, aceste acțiuni la etapa inițială au fost susținute personal de către dl președinte Dodon, pentru că el cumva voia să se prezinte ca un lider sau ca un președinte decisiv care aplică niște măsuri în interesul național al Republicii Moldova. Dar după ce a primit o comandă, el, de fapt, a dat înapoi.”

XS
SM
MD
LG