Volceansk arată aproape ca un oraș fantomă. Totul e închis, pe străzi niciun suflet, ai impresia că în oraș au rămas doar porumbeii, relatează corespondenții Current Time, care după o vreme au reușit să întâlnească un localnic, pe pensionarul Viktor Bondarenko. La întrebarea cum e în oraș? și de ce nu se prea văd oameni?, acesta răspunde:
„Mulți au plecat, o mulțime de oameni. Se zvonea că vor fi lupte crâncene pe aici. Oamenii au fost intimidați. Eu cred că trebuiau să rămână.”
„Ori în casă, ori în stradă – e un frig năprasnic”
Viktor Bondarenko spune că este scriitor local. Acum, merge să se încălzească.
„Iată, mă duc acum la voi, să intru la băieții de la post, măcar să mă încălzesc. Am 84 de ani. Înțelegeți, de zece zile nu mai este gaz. Ori în casă, ori în stradă – e un frig năprasnic. Ei bine, nu este corect, nu se poate așa. Și nici lumină nu a fost.”
Cel mai des, pe localnicii din Volceansk îi poți întâlni în apropiere de casele în care locuiesc. Orașul este bombardat în mod regulat, așa că lumea încearcă să nu se îndepărteze prea mult, ca să se poată adăposti rapid la nevoie, spune o localnică:
„Ieși în fugă, dimineața devreme, să iei pâine și nu mai știi dacă vei ajunge acasă sau nu.”
Militarii ucraineni spun că trupele rusești bombardează orașul Volceansk fără să țintească în mod special. Trag din mortiere sau artilerie, iar obuzul poate să cadă oriunde. Astăzi, de exemplu, a lovit un magazin.
„De fapt, trupele teroriste rusești bombardează cu un singur scop – să terorizeze populația, să-i intimideze pe oameni. Nu există niciun obiectiv militar în zonă. Nu are niciun sens să distrugi magazine, terenuri de joacă și spitale. Singurul scop e să semene panică”, a declarat un comandant ucrainean.
„Umblăm ca niște cerșetori. Am 18.000 pe card, dar nu pot să-i scot”
Un alt localnic întâlnit de jurnaliștii Current Time este Valeri, în timp ce acesta se îndrepta spre casă cu o sacoșă cu alimente împrumutate de la un prieten. El spune că în localitate ajutoarele umanitare nu au mai sosit de patru zile:
„Umblăm ca niște cerșetori. Am 18.000 pe card, dar nu pot să-i scot. Dacă încerci să schimbi [bani] la negru, acolo procentele sunt draconice, între 20-25%.”
În timpul ocupației, Valeri era cât pe ce să fie luat în armata rusă. El spune că a fost o campanie de mobilizare a tuturor bărbaților. Au venit și după el, acasă.
„Au încercat să mă ia și pe mine. Le-am spus: ce fel de armată, că am 60 de ani? M-au lăsat în pace.”
A doua oară, Valeri a fost ridicat în plină stradă și l-au pus să sape tranșee.
„Două zile ne-au ținut, a trebuit să săpăm la centrul de recrutare. Se poartă ca niște bădărani. Te iau pe sus în plină stradă. Încotro te duci? Cu ce scop? Ce să faci? Iar eu le spun: nu mai am voie să merg? Ce să fac, să zbor?”
„E urât să fii de unul singur”
Orașul Volceansk nu a avut de suferit prea mult de pe urma războiului. La începutul invaziei, trupele rusești au intrat în oraș fără lupte, iar în timpul contraofensivei armatei ucrainene au părăsit localitatea fără să opună prea multă rezistență.
În prezent, unitățile rusești s-au situat de partea cealaltă a graniței și bombardează ocazional orașul, care devine tot mai puțin aglomerat pe zi ce trece. Viktor Bondarenko crede că localnicii nu ar trebui să plece.
„Magazinele au fost deschise ca ele să lucreze, dar oriunde te duci – la primărie sau în consiliul orășenesc - nu e nimeni. Mă rog, știți cum e. Nu poți obține nimic de la nimeni.
- Cum e fără oameni?
- Da, e urât să fii de unul singur. Și sunt într-o stare atât de deprimată. Cred că mă înțelegeți.”
