Eram într-un troleibuz, la o oră de vîrf, care a încremenit pe neaşteptate. Captatoarele troleului se desprinseseră de firele electrice şi şoferul a ieşit afară să soluţioneze problema.
Ei bine, înlăturarea problemei a durat vreo 10 minute din nu se ştie ce motive, iar în acest răstimp cîţiva pasageri au părăsit vehiculul. Alţii însă au început să vorbească răstit, să strige, să-şi exteriorizeze nemulţumirea. Erau nişte bărbaţi foarte afectaţi, care, plini de năduf, îşi strigau suferinţa. Unul a pufnit: „Eu pentru ce am plătit 2 lei?” Apoi, bombănind ceva supărat, a ieşit din troleu.
Sincer să fiu, m-a îngrijorat nervozitatea acelor oameni, m-au pus pe gînduri vorbele lor răstite. Nu ştiu cum se face că în acest spaţiu un fleac oarecare poate lesne declanşa ieşiri nervoase. Nervozitatea asta a indivizilor nu se mai termină aici din zorii tranziţiei şi a devenit proverbială. Mutre acrite- îmbufnate- nemulţumite vezi aici zilnic pe străzi şi în transportul în comun. Şi dacă un fleac, cum e cel cu oprirea de cîteva minute a troleului, provoacă strigăte, mă tem că suntem într-un mediu sufocant şi periculos.
De fapt, viaţa în tranziţie m-a învăţat că oamenii din RM sunt periculoşi, sunt răi şi veşnic supăraţi. Sunt foarte vigilent şi îmi aleg cu mare grijă cuvintele atunci cînd întîlnesc aici un om necunoscut. Omului de aici oricînd îi poate sări ţandăra. În atari condiţii, chiar cred că meseria de psiholog ar trebui să devină una importantă, iar noi toţi, cetăţenii RM-ului, ar trebui mai des să-i frecventăm pe psihologi…
