Linkuri accesibilitate

“Vremurile bune” şi evaziunea fiscală


“Vremurile bune” şi evaziunea fiscală
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:56 0:00
Link direct

Întrebată, la Europa Liberă, dacă e uşor să scăpăm de evaziunea fiscală, premierul desemnat Natalia Gavriliţa a spus următoarele: „Nu este ușor, dar este posibil. În primul rând, evaziunea fiscală există pentru că nici un evazionist mare nu a fost pedepsit, doar cei mici am văzut că sunt hărțuiți. Trebuie să ne ocupăm de investigarea evaziunii mari, a crimelor mari. Și să lucrăm cu cei mici, să creăm asemenea condiții, încât fiecăruia să-i fie mai convenabil să aibă o relație deschisă cu statul, decât să facă evaziuni”.

Vă mai amintiţi câtă agitaţie stârnise aici proiectul de lege privind amnistia fiscală? Nu mai ştiu dacă legea asta a fost adoptată, dar cred că ea din start avea la bază o nedreptate. Cei care nu plătiseră ani de zile impozite erau iertaţi şi puşi pe acelaşi palier cu cei cinstiţi care, în ciuda dificultăţilor, mereu le-au plătit. Atunci, un om de afaceri, care plătise mereu impozite din anul 1995, mi-a spus cu tristeţe: „Iese că am fost corect şi am plătit toate impozitele ca acum să fiu pus într-o oală cu cei care n-au făcut-o…”

Ei bine, să revenim la aserţiunile doamnei Gavriliţa. Da, marii făcători de evaziune fiscală trebuie pedepsiţi, aşa cum spune doamna Gavriliţa. Şi eu abia aştept să văd cum noii conducători vor aplica aceste pedepse. Dar măcar un gest de mulţumire şi încurajare a celor corecţi, care în jungla tranziţiei moldoveneşti au plătit toate impozitele, n-ar trebui schiţat? Poate chiar ceva mai mult decît o mulţumire ar merita aceşti oameni de afaceri oneşti. Asta pe de o parte.

Iar pe de altă parte, mi se pare necesară o precizare legată de hărţuirea micilor evazionişti, pomenită de doamna Gavriliţa. Mică sau mare, orice evaziune fiscală e condamnabilă. Că cineva îi hărţuia pe aceşti evazionişti nu e bine, dar la fel de rău e că aceşti oameni de afaceri nu-ş plăteau impozitele. Şi mai e ceva. Că noii conducători vor să dezrădăcineze evaziunea fiscală e minunat. Dar mă tem că abolirea unei chestii ca „salariul în plic” depinde nu numai de voinţa conducătorilor, ci şi de dorinţa angajatorilor şi angajaţilor care s-au obişnuit cu salariile date în plicuri. Aceştia din urmă vor o schimbare?

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG