„Wir schaffen das” („O s-o rezolvăm”, „o să o ducem la capăt”) a fost răspunsul, devenit de atunci proverbial, dat de Angela Merkel exact în urmă cu cinci ani, pe 31 august 2015, când a fost întrebată dacă ea consideră că Germania poate face față unui asemenea flux migrator cum se vedea atunci.
Peste un milion de refugiați a primit Germania în acel an, iar Merkel, invitându-i să vină și să stea, spunea prin asta că Germania poate primi sistematic, an după an, câte un milion de refugiați, absorbindu-i și ajutându-i să devină cetățeni responsabili și integrați.
Extrema dreaptă germană, Alternative für Deutschland (AfD), a profitat la maximum de aceste declarații, devenind, numeric, a treia formațiune politică în alegerile din 2017, iar Merkel a fost atacată chiar și în cadrul propriului ei partid creștin-democrat, acel dual CDU combinat cu bavarezul CSU. Angela Merkel asumă însă totul și, cum o citează Le Monde, insistă și azi că a acționat «uman» și că, dacă ar trebui să retrăiască acele momente și acea perioadă, ar lua-o de la capăt.
Săptămânalul britanic The Economist pune întrebarea dacă, dincolo de înfruntările politice domestice din Germania (unde de altfel Merkel e iarăși pe o curbă ascendentă în sondaje, în parte și datorită președinției UE exercitată actualmente, dar și bunei gestionări a crizei sanitare Covid-9) pune așadar întrebarea care este în mod obiectiv bilanțul acelei încurajări a imigrației. La ce a dus „Wir schaffen das” și primirea a un milion de refugiați pe an.
Ei bine, în materie de muncă, s-ar putea spune că bilanțul e net pozitiv. Cifrele Institutului de cercetare economică DIW, care a intervievat 8.000 de refugiați ajunși în Germania între 2013-2016, adică perioada în care Merkel a încurajat imigrația, arată că 43% din cei veniți în Germania au găsit un loc de muncă sau urmează un curs profesional.
Unii experți afirmă chiar că refugiații sosiți recent în Germania s-au integrat mai bine decât cei care veneau în anii 1990 din fost Iugoslavie. Atunci, în 2015, valul de imigranți tineri a reprezentat o binefacere pentru economia Germaniei. Patronul de la Daimler vedea în asta un „miracol economic”. Regulile de angajare au fost atunci ușurate.
În același timp, partea negativă, subliniată de adversarii imigrației, este că numărul celor care, prin activitatea lor, au dreptul la protecție socială, a crescut de la 84 500 la 362 600, între septembrie 2015 și decembrie 2019.
Migranții au fost împrăștiați în toată Germania, mulți chiar la țară. Acesta a fost marele test pentru funcționarea descentralizată a federației. Multe rețele sociale locale lucrează cu imigranți. Se estimează că jumătate din populația Germaniei a avut deja de-a face, într-un fel sau altul, cu imigranții. În schimb, în sens exact invers, responsabilitatea pentru o anumită decizie concretă a rămas deseori imprecisă. Sistemul federal face, de altfel, că expulzările sunt și astăzi foarte greu de executat și de dus la capăt. Zeci de mii de oameni rămân fără un statut legal, dar sunt imposibil de expulzat.
Astfel, The Economist mai moderează astăzi ceva din entuziasmul inițial și din imaginea globală de succes al integrării. Peste jumătate din imigranții care lucrează au de fapt munci necalificate, deși în țara lor de origine mai bine de 80% erau calificați. Majoritatea sunt spălători de vase sau curăță și îngrijesc în hoteluri, fără altă perspectivă de muncă. Situația femeilor este în special dificilă, iar mulți imigranți, în special din țări ca Eritreea sau Irak, rămân funcțional analfabeți, chiar după ani de formare.
Între timp, "Mutti" Merkel, cum i se spune, a renunțat la „Wir schaffen das”, însă menține o atitudine paradoxală: continuă să susțină că deschiderea frontierelor era atunci cea mai bună soluție, însă că asta nu trebuie repetat.
