Linkuri accesibilitate

Yoko OGAWA. Înotând cu elefantul, în braţe cu pisica


Poe, Lewis Carroll, Nabokov, Zweig ş. a. – jocul de şah a inspirat numeroşi autori, ceea ce face ca japoneza Yoko Ogawa (n. 1962) să se înscrie, prin romanul său Înotând cu elefantul, în braţe cu pisica, Humanitas, 2020, într-o lungă tradiţie, şi astfel – în compania marilor maeştri – să „adauge încă o piatră la edificiul romanesc unic pe care îl clădeşte carte după carte” (France Info).

„Din experienţa sa de până acum, băiatul putea spune că şahul se împletise cu moartea”, dar tot şahul îi dă curaj băieţelului născut cu buzele lipite să ia viaţa în piept, mai cu seamă după ce face cunoştinţă cu Maestrul, care-l iniţiază în tainele jocului, mai şi ospătându-l cu prăjituri. Ca şi personajul din Apărarea lui Lujin, de Nabokov, maestrul e foarte gras, aşa că la moartea sa – într-un autobuz dezafectat servindu-i de casă – trupu-i neînsufleţit va trebui scos cu macaraua, ceea ce-i inoculează băiatului convingerea fermă că „Să creşti e o dramă” – drept care se opreşte din crescut. În plus, deprins să joace şah sub masă, se simte la adăpost în interiorul unei păpuşi de jucat şah, Micul Alehin (tot cu frica-n sân „să nu crească, să nu capete alte dimensiuni”, căci „cum ar fi încăput sub tabla de şah dacă ar mai fi crescut?”), cu care aproape se identifică. Aşa, ajunge să joace nopţile în Clubul de şah abisal Pacific, asistat de Mira, iar mai târziu, şi la Casa Etude, unde îşi trăiesc ultimii ani foste glorii ale şahului care-l caută, în nopţile lor de insomnie, înainte să închidă rând pe rând ochii. Totul se leagă în mintea băiatului, fiecare întâmplare fiind o mutare pe tabla vieţii & a morţii, iar fantezia sa – debordantă – face restul: „Nu era singur. Le avea alături pe Indira şi pe Mira. Trompa Indirei se legăna în toate părţile, urechile îi fâlfâiau ca nişte aripi, în timp ce înota în cercuri în jurul băiatului. (…) Ai fi zis nu că înota, ci că se prinsese într-un dans al bucuriei. Mira intrase în bula de aer ieşită din gura lui Pion şi plutea, dusă de curenţii marini stârniţi de Indira. (…) Deşi era mai mare ca fata şi ca buzele băiatului, Indira a izbutit totuşi să se strecoare în bula de aer, alături de Mira, iar acum puştiul o ţinea pe vârful buzelor sale de nou-născut. Totul era foarte firesc şi nici unuia nu i s-a părut ciudat sau nelalocul lui…”

„La jumătatea drumului între fantastic şi realism” (Transfuge), Înotând cu elefantul, în braţe cu pisica este nu atât un roman, cât un poem, nu poate fi repovestit – doar recitit, cum ai reface din memorie o partidă de şah!

30 august ’21

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG