Linkuri accesibilitate

Youth Klinic Moldova - o rețea pentru sprijinirea adolescenților și tinerilor


Linia telefonică de sprijin pentru adolescenți și tineri,
Linia telefonică de sprijin pentru adolescenți și tineri,

Youth Klinic Moldova - o rețea pentru sprijinirea adolescenților și tinerilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:31 0:00

„Am avut multe lecții cu psihologul care ne-a oferit multe cunoștințe despre ce trebuie să facem când avem probleme de stres. Cum să rezolvăm problemele legate de bullying? La fel, am aflat despre viața sexuală a adolescenților, am vorbit despre mituri. Mi-am dezvoltat capacitatea de a vorbi cu tinerii de vârsta mea, să devin mai prietenoasă.”

Diana, elevă în clasa IX, este beneficiară și voluntară a rețelei Youth Klinic Moldova, Centrul Național de Resurse Neovita.

Diana Popa explică adolescenților refugiați din Ucraina regulile jocului „Fără tabu" și discuta cu ei despre sexualitate.
Diana Popa explică adolescenților refugiați din Ucraina regulile jocului „Fără tabu" și discuta cu ei despre sexualitate.

Rețeaua întrunește 41 de centre municipale și raionale de servicii de sănătate prietenoase tinerilor. Pe parcursul celor 20 de ani de activitate, specialiștii de aici au consultat aproximativ 300.000 de tineri în mod gratuit și confidențial.

Mai nou, Youth Klinic Moldova a deschis și o linie telefonică de suport pentru adolescenți. Scopul principal al acestui serviciu este de a facilita comunicarea între tineri și specialiști prin oferirea de informații corecte, consiliere, recomandări și direcționări către specialiști mai calificați, în cazul în care este nevoie. Proiectul lansat în aprilie este realizat de asociația Sănătate pentru tineri, în parteneriat cu Youth Klinic Neovita, cu sprijinul financiar al UNICEF Moldova și cel organizatoric din partea ministerului Sănătății al Republicii Moldova și a Primăriei municipiului Chișinău.

„Numărul acesta de telefon poate să îi ofere tânărului oportunitatea de a înțelege cum să se comporte mai bine față de problemele lui. Totodată poate să-și mențină informația confidențială, să nu afle părinții sau alți prieteni de-ai lui. Dacă ai o întrebare, poți suna oricând la această linie telefonică și vei vorbi cu specialiști buni.”

La numărul de telefon 080080022 se răspunde zilnic, în regim non-stop, apelurile fiind confidențiale și gratuite din orice colț al țării și din orice rețea fixă sau mobilă. De asemenea, pot apela la ajutorul specialiștilor părinți, profesori sau oricine cunoaște tineri care se află în situații dificile sau vulnerabile.

Adriana Procopciuc, coordonatoarea proiectului Youth Klinic Support Line
Adriana Procopciuc, coordonatoarea proiectului Youth Klinic Support Line

„Tinerii se adresează cu întrebări ce țin de sănătatea mentală, deseori se confruntă cu depresia, cu anxietatea, cu dificultăți de comunicare, cu lipsa de comunicare. Tinerii pun și întrebări ce țin de sănătatea reproductivă, de contactul sexual neprotejat, de sexualitate, dezvoltare pubertară, dacă e ok ce se întâmplă cu corpul meu sau nu.” - spune Adriana Procopciuc, coordonatoarea proiectului Youth Klinic Support Line.

Aceasta mai punctează că pe lângă serviciile consultative ale medicilor ginecologi, urologi-andrologi, dermato-venerologi, psihologi, consilieri HIV, asistenți sociali, coordonatori de voluntari, centrul „Neovita” desfășoară și activități instructiv metodice în școli.

„Este foarte bine ca un adolescent și tânăr să fie informat de un specialist, decât să aibă întrebări, să găsească răspunsurile în alte surse, care ar putea să nu fie veridice. Aș îndemna părinții să apeleze la rețeaua noastră și să beneficieze de consultația unui specialist. Pentru că avem părinți care, de exemplu, ne apelează, aduc un grup de adolescenți și ne roagă să le vorbim despre educația sexuală.” - adaugă Adriana Procopciuc.

Galina Leșco, șefa Centrului Youth Clinic Moldova, medic ginecolog, specialist cu grad internațional în politicile de sănătate ale adolescenților, spune că în ultimii ani se observă o creștere a nivelului de interes al tinerilor față de procesul de autocunoaștere. Cu toate acestea, în interiorul acestei tendințe se poate observa și o polarizare a nivelului de cunoaștere al tinerilor din mediul urban față de cel al tinerilor din mediul rural. În unele zone rurale, sursele de informare sunt extrem de limitate, acest lucru fiind reflectat inclusiv în numărul sporit de sarcini în rândul adolescentelor din mediul rural.

„Este foarte important să vorbim despre aspectele legate de propria dezvoltare, inclusiv dezvoltare sexuală, dacă nu o să-i informăm noi, se vor informa din surse mai puțin valide, ceea ce va duce la mai multe riscuri. Atât timp cât maturii tac, cei care ar putea da sfaturi protectoare, atunci nevoia firească, profund umană de autocunoaștere va fi satisfăcută din surse absolut ne-valide.”

Galina Leșco - șefa Centrului de Resurse la nivel național „Neovita”
Galina Leșco - șefa Centrului de Resurse la nivel național „Neovita”

Galina Leșco susține că în prezent Centrul Neovita este în dialog cu autoritățile și partenerii de dezvoltare pentru întărirea serviciilor prietenoase cu tinerii prin intermediul echipelor mobile, formate din grupuri de specialiști care ar urma să meargă constant prin satele din R. Moldova. Șefa Centrului recunoaște că nu se investește suficient în această direcție, ceea ce duce la o multitudine de probleme cu care se confruntă societatea noastră.

„Este confirmat în toate studiile, inclusiv în Moldova, acolo unde s-a vorbit cu adolescenții până la maturizarea sexuală, adică până la 13 ani, despre cum se schimbă corpul în adolescență, cum se poate preveni o sarcină, cum se poate preveni o infecție cu transmitere sexuală - au început relațiile sexuale, în mediu, cu un an mai târziu.”

În Europa, educaţia sexuală a fost inclusă în programul educațional școlar de mai bine de jumătate de secol. În anul 1955, Suedia a fost prima ţară care a inclus educația sexuală în școli.

Potrivit UNFPA, studiile făcute în mai multe ţări europene au arătat că introducerea programelor naţionale de educaţie sexuală a a avut ca rezultat pe termen lung reducerea sarcinilor și avorturilor în rândul adolescentelor și scăderea numărului de infecții cu transmitere sexuală (ITS) și a infecțiilor cu virusul HIV în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani.

Previous Next

XS
SM
MD
LG