Linkuri accesibilitate

Yukio MISHIMA. Viaţă de vânzare


„Fără îndoială o capodoperă, cu o structură îndrăzneaţă”.

Jumătate de secol i-a trebuit romanului Viaţă de vânzare de Yukio Mishima, Humanitas 2018, publicat iniţial în foileton în Shukan Playboy, în 1968, ca să revină în prim-plan: primul în topul vânzărilor din Japonia, iar din ianuarie curent adaptat pentru un serial TV. Asta da, efectul bumerangului!

După o sinucidere ratată – şi ce motiv grozav şi-a mai găsit: „Sub ochii lui [Hanio], toate semnele tipărite s-au transformat în gândaci” (trimiterea la Metamorfoza lui Kafka e cât se poate de explicită!) –, bărbatul de 27 de ani dă următorul anunţ: „Viaţă de vânzare. În orice scop. (…) Discreţie maximă garantată”, iar muşterii nu întârzie să apară. Că-i vorba de răzbunarea unui soţ bătrân pe nevastă-sa, în floarea vârstei, sau de încercarea unui puşti de a-i face plăcere mamei, cu preţul vieţii lui Hanio, bărbatul scapă de fiecare dată, atâta vreme cât nu ţine la viaţă, din motivul deja ştiut: „Pentru el, lumea nu era altceva decât o pagină de ziar, năpădită de litere-gândaci”. Şi aşa, şi tot aşa, în câteva rânduri – atât că „îl uimea faptul că nu i se treziseră în suflet nici frica, nici dorinţa de a trăi” (căci „dorinţa de viaţă complică lucrurile şi conferă o perspectivă greşită”, nu-i aşa?). Va trebui să întâlnească o persoană la fel de ciudată – pe Reiko, convinsă că din clipă în clipă are să înnebunească, drept care face tot ce-i trece prin minte! –, pentru a-şi lua un fel de „concediu” din afacerea cu Viaţa de vânzare, iar fata îl „citeşte” fără greş:

„– Viaţa te-a obosit? Faptul de a trăi? Nu e deloc uşor.

– Păi ce, te mai poate obosi şi altceva?

Reiko a râs scurt.

– Eu ştiu ce-i cu tine: ai obosit să tot mori.”

Dacă vă imaginaţi că viaţa de cuplu cu Reiko îl vindecă, nici vorbă: „Asta era o viaţă de gândac! Aşa făceau miriadele de gândaci pe care-i văzuse forfotind printre caracterele tipărite din pagina de ziar!” – şi atunci „cel mai bine era să fugă”, iar odată prins, nu pregetă să pună el punctele pe i: „Viaţa mea e o marfă de vânzare. (…) Dar mă revoltă ideea să fiu omorât cu de-a silă, aşa că prefer să mă sinucid. Şi să vă iau drept tovarăşi de călătorie”.

Considerat „fără îndoială o capodoperă, cu o structură îndrăzneaţă” (Asahi), Viaţă de vânzare este, înainte de toate, un roman „marca Yukio Mishima”.

12 noiembrie ‚’18

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG