Yuval Noah Harari, istoricul medievist, futurologul și autorul israelian al unor cărți de mare succes traduse și în
românește, cum sînt Homo sapiens, Homo Deus și 21 de lecții pentru secolul al XXI-lea, aproape nu are nevoie de o prezentare pentru ascultătorii Europei Libere. Gânditor angajat, Harari străbate astăzi lumea pentru a-și prezenta și populariza ideile, iar luna aceasta una din conferințele sale cele mai de succes s-a desfășurat în fața studenților Școlii politehnice a Universității de la Lausanne (EPFL), cu o temă care spune mult de la bun început: tehnologiile actuale, de informații și biologice, sînt o amenințare pentru democrație.
Harari și-a explicat ulterior punctul de vedere într-un interviu acordat cotidianului elvețian Le Temps, după invitația de a vizita țara cantoanelor primită de la Empowerment Foundation, „o organizație elvețiană care militează pentru o tehnologie în serviciul umanității”.
Gânditorul israelian afirmă că: „Deținătorii de informații și de instrumente de analiză ne cunosc mai bine decât noi înșine și pot să ne controleze gândurile și dorințele. Regimurile autoritare de odinioară aveau sisteme de supraveghere complicate. Aproape aveau nevoie de o persoană pentru a supraveghea o alta, iar informațiile culese erau centralizate, fără să dispună de tehnologii sofisticate de analiză. Citirea rapoartelor cerea o mulțime de agenți. Pe scurt, procedurile erau ineficace. Acesta a fost, de altfel, unul din motivele căderii Uniunii Sovietice: sistemul depindea prea mult de un centru, care fără discuție nu era suficient de bun pentru a trata informațiile și a lua decizii corecte. Un alt hadicap al regimurilor totalitare: în secolul trecut, ele puteau să vă cunoască faptele, dar erau incapabile să vă citească gândurile și sentimentele.”
Situația este complet modificată în prezent, susține Harari, după spusele căruia: „În secolul XXI, inteligența artificială și biotehnologia deschid perspective noi. Cu ajutorul camerelor de luat vederi, al dronelor, senzorilor biometrici, aparatelor de înregistrat, pot fi supravegheate concomitent milioane de persoane. Iar informațiile colectate sub formă de date electronice, pot fi interpretate de mașini. Tehnologiile vă permit, în final, accesul la creiere. Atunci când este atinsă această ultimă limită, se ajunge la un regim totalitar.”
O dezbatere la EPFL Lausanne cu Yuval Noah Harari
Harari este de părere că situația în lume, chiar dacă nu este cunoscută în detaliu, se apropie de o asemenea realitate. „În provincia Xinjiang, în China – atrage el atenția – autoritățile sunt pe cale de a construi cel mai mare sistem de supraveghere la ora actuală. Statele occidentale nu cunosc asemenea practici, dar marile întreprinderi urmăresc milioane, dacă nu chiar miliarde de persoane, pentru a le cunoaște personalitatea și gusturile. În acest stadiu, observația servește la vânzarea de produse și servicii. Dar ea ar putea fi ușor utilizată pentru rațiuni politice, așa cum am văzut-o în cazul Cambridge Analytica. Nu mai suntem în domeniul science-fiction.”
Istoricul subliniază și disproporțiile existente în stocarea și utilizarea potențială a informației. „Inegalitățile sunt flagrante între societăți, ca și în interiorul lor. Cea mai mare parte a datelor, care constituie astăzi materia primă cea mai scumpă, sunt în mâinile câtorva state și întreprinderi, concentrate în Statele Unite și în China. Beneficiile revoluției tehnologice s-au îndreptat numai către unii. În caz de accelerare a acestui fenomen, vom ajunge la societatea cea mai inegalitară din istorie. Elitele vor deveni super-oameni, iar majoritatea populației va supraviețui fără perspectivă, pierzîndu-și orice importanță. În secolul XX, inegalitatea semnifica exploatare, elita exploata masele. Astăzi, numeroase persoane nu mai sînt nici măcar exploatate și, în consecință, nu mai servesc la nimic. Este mai primejdios să fii insignifiant, decât exploatat.”
Întrebat dacă liberalismul este amenințat din această perspectivă, Yuval Harari răspunde: „Liberalismul este în criză, dar nu pe moarte. [...] După fiecare criză, el renaște mai puternic. Regimurile autoritare pot, uneori, pe termen scurt, să funcționeze mai bine, fiindcă întreaga putere și toate energiile lor sunt concentrate. Deciziile pot fi luate atunci cu rapiditate, pot fi impuse schimbări și reforme. Dar, pe termen lung, regimurile autoritare sunt incapabile să-și recunoască erorile și să corecteze tirul. [...] În China, Marele salt înainte al lui Mao a fost o catastrofă, dar liderii chinezi nu o vor recunoaște niciodată. Într-o economie de piață există mulți actori și cea care decide este competiția, nu centrul. Aceasta fiind spus – observă Harari – trebuie să se recunoască faptul că o economie liberală are dificultăți să rezolve o serie de probleme, cum sînt schimbările climatice sau reglementarea unor tehnologii ca inteligența artificială.”
Și gânditorul își conchidea reflecțiile în interviul acordat cotidianul elvețian Le Temps, spunînd: „Conștientizarea mizelor tehnologice este capitală. Ideea este de a face din această realitate un subiect central de reflecție în fiecare țară, [fiindcă] subiectul privește toată lumea.”
