Ucraina și Rusia au efectuat un alt schimb de prizonieri, a declarat șeful de cabinet al președintelui ucrainean la 29 octombrie, precizând că acțiunea a dus la eliberarea a 52 de cetățeni ucraineni.
Andri Iermak a anunțat schimbul pe Telegram. El a precizat că printre ucrainenii implicați în acest schimb se numără „ofițeri, medici, sergenți și soldați”. Printre membrii grupului se numără șeful departamentului de chirurgie al spitalului militar din Mariupol, care se afla în oțelăria Azovstal, și un tânăr chirurg militar al unui spital militar mobil ucrainean, a precizat Iermak.
Combinatul siderurgic Azovstal din orașul portuar ucrainean Mariupol a fost sub asediu timp de săptămâni până când forțele rusești l-au cucerit în luna mai, luând în captivitate sute de ucraineni. Mai mulți dintre aceștia au fost eliberați în cadrul unor recente schimburi de prizonieri.
Denis Pușilin, administratorul teritoriului autointitulat Republica Populară Donețk, a declarat că a avut loc un schimb de prizonieri cu Ucraina și a precizat că fiecare parte eliberează 50 de prizonieri.
Ministerul rus al Apărării a declarat că 50 de militari au fost restituiți, adăugând că aceștia eraeu „în pericol de moarte în captivitate”. Aceștia urmau să fie transportați la Moscova de către armata rusă pentru tratament și reabilitare, se arată într-o declarație a ministerului.