Linkuri accesibilitate

Zelenski: Este o săptămână importantă pentru „urmărirea obiectivelor naționale”


Soldați ucraineni trag cu un tun autopropulsat 2S7 Pion în timpul unui bombardament intens pe linia frontului din Bakhmut, la 26 decembrie.
Soldați ucraineni trag cu un tun autopropulsat 2S7 Pion în timpul unui bombardament intens pe linia frontului din Bakhmut, la 26 decembrie.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis că va prezenta în curând un mesaj către Parlament cu privire la situația externă și internă a țării. El le-a spus ucrainenilor că săptămâna în curs va fi importantă din punct de vedere politic pentru țară.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a promis că va prezenta în curând un mesaj anual parlamentului ucrainean - Verhovna Rada - privind situația externă și internă a Ucrainei, în timp ce le-a spus ucrainenilor, în discursul său video nocturn, că săptămâna în curs va fi importantă din punct de vedere politic pentru țară.

Vorbind pe 27 decembrie, Zelenski a declarat că săptămâna aceasta va fi „importantă pentru Ucraina din punct de vedere politic” și că ucrainenii „trebuie să facă front comun în ceea ce privește obiectivele noastre naționale” la începutul noului an. Printre acestea se numără eliberarea teritoriului ucrainean de Rusia, reconstrucția Ucrainei și întoarcerea ucrainenilor în țara lor natală, a spus Zelenski. El a adăugat că pe 27 decembrie a avut loc o reuniune în care s-a discutat despre planul de acțiune al armatei ucrainene pentru anul viitor și despre situația din Kreminna și Bahmut.

Zelenski a vorbit, de asemenea, despre întâlnirea privind sistemul bancar ucrainean și cooperarea cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și despre conversațiile pe care le-a avut cu prim-ministrul Italiei și cu șeful fondului de investiții BlackRock. „Am primit încă o confirmare că mediul de afaceri din lumea dezvoltată crede în victoria noastră și este gata să investească în reconstrucția noastră”, a declarat Zelenski.

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a reafirmat „sprijinul deplin” al guvernului pentru Ucraina în convorbirea cu Zelenski, a precizat biroul acesteia într-un comunicat. „Prim-ministrul Meloni a reînnoit sprijinul deplin al guvernului italian pentru Kiev în domeniile politic, militar, economic și umanitar și în ceea ce privește refacerea infrastructurii energetice și reconstrucția viitoare a Ucrainei", se spune în declarație.

Zelenski a declarat într-un tweet la începutul zilei de 27 decembrie că i-a mulțumit Giorgiei Meloni, care a preluat mandatul în octombrie, pentru „solidaritatea și sprijinul extins” acordat Ucrainei, inclusiv pentru alocarea de către guvern a unui ajutor de 10 milioane de euro. El a mai spus că Italia ia în considerare furnizarea de sisteme de apărare aeriană pentru Kiev.

Zelenski a cerut în mod repetat aliaților occidentali ai Ucrainei o gamă largă de arme și sisteme de apărare aeriană pentru a sprijini eforturile de contracarare a invaziei rusești.

Anteriorul executiv italian a trimis cinci pachete de ajutoare, inclusiv provizii militare, către Kiev, iar guvernul lui Meloni pune la punct distribuirea unui posibil al șaselea pachet.

Cancelaria premierului Meloni a confirmat, de asemenea, intenția de a vizita Kievul și l-a invitat pe Zelenski la Roma.

Nimic nou pe frontul de est

Zelenski a mai spus în discursul său nocturn că Ucraina se pregătește să participe la Forumul Economic Mondial, organizat anual la Davos, în Elveția, pentru a-și prezenta „poziția și perspectivele”.

Pe câmpul de luptă, forțele rusești au declanșat noi atacuri asupra orașelor Bahmut și Avdiivka din estul Ucrainei, susținute de un intens tir de artilerie, a raportat Statul Major General al forțelor armate ale Ucrainei la începutul zilei de 27 decembrie.

Trupele ruse au lansat două atacuri cu rachete și 44 de atacuri de artilerie asupra pozițiilor ucrainene și zonelor populate în ultimele 24 de ore, a precizat Statul Major General, inclusiv asupra a 25 de localități din jurul localităților Bahmut și Avdiivka, punctele centrale ale ofensivei ruse din Donețk.

Luhansk și Harkov sunt celelalte două regiuni estice, în afară de Donețk, care au fost vizate neîncetat de bombardamentele rusești, a precizat acesta. În sudul regiunii Herson, rușii bombardează zonele populate de-a lungul malului drept al fluviului Nipru, a precizat armata.

Forțele ucrainene au răspuns atacând pozițiile rusești în apropiere de Novobilozerka, în regiunea Zaporojie, a precizat Statul Major Militar ucrainean.

Armata rusă susține că a provocat pierderi semnificative trupelor ucrainene în timpul luptelor de artilerie pe pozițiile de pe linia frontului care se întinde de la Herson la Harkov. Ministerul rus al Apărării spune , conform agenției TASS, că atacurile armatei ruse au ucis aproximativ 60 de soldați ucraineni în luptele din jurul Donețkului, în estul Ucrainei. În regiunea Luhansk, aproximativ 30 de soldați ucraineni au fost uciși într-un atac de artilerie, a precizat ministerul. Informațiile referitoare la acțiunile de luptă nu au putut fi confirmate din surse independente.

Ministerul britanic al Apărării confirmase, în buletinul său zilnic de informații, că în ultimele două zile, Donețk și Luhansk au fost zonele supuse celor mai puternice atacuri rusești, dar cu succese slabe sau chiar inexistente.

„În ultimele 48 de ore, luptele au rămas concentrate în jurul sectorului Bahmut din regiunea Donețk și în apropiere de Svatove, în Luhansk. Rusia continuă să inițieze frecvent atacuri la scară mică în aceste zone, dar nu s-au înregistrat modificări importante ale frontului", afirmă serviciul britanic de informații în buletinul său publicat pe Twitter.

XS
SM
MD
LG