Circa 32 de mii de alegători domiciliați în localitățile din regiunea separatistă și-au exprimat dreptul la vot, ceea ce constituie de două ori mai mult decât în turul al doilea al prezidențialelor de acum patru ani. În primul tur, de acum două săptămâni, au votat numai 14.700 de cetățeni.
Tamara Stepanova locuiește la Corjova, dar a votat la Cocieri, unde lucrurile au decurs fără incidente și crede că foarte mulți dintre cei care a venit să voteze din localitățile necontrolate de Chișinău vor cu adevărat o schimbare. „Să dea jos mafia și atunci se poate de rezolvat și problema transnistreană”, spune ea.
Până la ora 13.00, circa 16 mii de persoane din regiunea transnistreană și-au exprimat votul, comparativ cu 14.700 în primul tur de scrutin.
Asociația Promo-LEX care monitorizează alegerile susține că ar fi vorba de cel puțin un caz de oferire a banilor pentru a vota, la Bender, dar și mai multe zvonuri și tentative de corupere a alegătorilor. De asemenea, sunt raportate cel puțin 22 de cazuri de transportare organizată la vot.
Coadă la o secție din Rezina, filmată de reporterii Ziarului de Gardă.
La Varnița au ajuns și mascații, după ce combatanți și localnici au blocat traseul. Localnicii spun că alegătorilor transnistreni le-au fost plătiți bani pentru a vota un anumit candidat. De asemenea, aceștia acuză forțele de ordine că nu-și exercită atribuțiile și nu verifică toate mijloacele de transport care vin din stânga Nistrului, pentru a evita aducerea organizată a alegătorilor la secțiile de votare, relatează IPN.
Tensiuni la Varnița, de unde relatează Eugenia Crețu.
Poliția a instalat filtre în zonă.
La 2 noiembrie, candidata PAS Maia Sandu a cerut autorităților electorale să anuleze rezultatele votării în secțiile deschise pentru cetățenii moldoveni din regiunea transnistreană din cauza transportării organizate a acestor alegători la vot și a altor încălcări.
Temerile că și de astă dată ar putea fi organizat turismul electoral nu au trecut. Polițiști, foști combatanți, activiști și observatori electorali monitorizează postul intern dintre Tighina și Varnița.
În schimb, la cele două secții deschise pentru localnici abia dacă zărești câte un alegător.
În regiunea transnistreană au votat în primul tur circa 14 000 de alegători și se așteaptă ca la turul doi prezența să fie mai consistentă.
Radio Europa Liberă vă ține informați despre desfășurarea alegerilor: la orele 13:00, 15:00 și 18:00 transmitem trei emisiuni electorale speciale. Știri și analize, la orice oră pe pagina noastră de internet: moldova.europaliberă.org.
Tot pe pagina de internet, de la ora 21:00, când se închid centrele de votare, redacția Europei Libere începe un blog live, unde veți găsi datele numărătorii voturilor, pe măsură ce sunt comunicate, cele ale exit-poll-ului care a fost autorizat de CEC, analize și comentarii, reportaje video.