Pentru ziua de 27 august a fost anunțată o miriadă de evenimente în toată țara. Cu cel mai mare fast Ziua Independenței va fi celebrată în capitală. De data asta nu în PMAN, cum e tradițional, dar în fața Teatrului de Operă și Balet. Pe agenda culturală s-au numărat concerte, dezbateri despre problemele cetățenilor și, nu în ultimul rând, o serie de proteste. Dar ce înseamnă Ziua Independenței Republicii Moldova pentru locuitorii din stânga Nistrului și UTA Găgăuzia? Corespondenta noastră a discutat cu doi tineri din aceste regiuni ca să afle dacă această zi poartă vreo încărcătură sentimentală pentru ei și semenii lor.
Majoritatea găgăuzilor tratează 27 august ca pe o simplă zi de odihnă, spune Serghei Borlac. Tânărul în vârstă de 21 de ani este student la UTM de la Chișinău, fiind originar din sudul țării, raionul Comrat. Deși autoritățile din autonomia locală organizează evenimente care să marcheze independența Republicii Moldova, acestea mai rar implică tineretul, afirmă Serghei, încercând să-și amintească când ultima dată s-a pomenit în mijlocul unei asemenea festivități.
„Această zi nu este o sărbătoare mare pentru găgăuzi, cel puțin eu nu am observat asta. Dar ea se consideră ca Ziua Independenței țării în care locuim. Cel puțin, așa cred mulți tineri și persoane cu gândire critică.”
Serghei Borlac este un activist civic. A fost unul dintre organizatorii festivalului Hederlez la Chișinău – sărbătoare găgăuză care marchează sosirea verii. Din experiența personală, afirmă că anume evenimentele culturale atrag vizitatori, deoarece în așa mod fiecare poate descoperi o cultură nouă. Dar există și provocări la acest capitol, sugerează Serghei:
„Dacă ar fi să vorbim despre integrarea găgăuzilor în societatea moldovenească, aici există o nedorință reciprocă. Moldova nu arată
Problema nu este în oameni, în moldoveni sau în găgăuzi; trebuie să se schimbe atitudinea guvernului...
interes să implice Găgăuzia, dar și găgăuzii n-au inițiativă când e vorba de sărbătorirea zilei de 27 august. Pentru mine e o sărbătoare mare, deoarece eu m-am născut în această țară. E ziua independenței țării mele. Dar problema nu este în oameni: în moldoveni sau în găgăuzi. Cred că trebuie să se schimbe atitudinea guvernului. Dacă autoritățile din Găgăuzia vor promova activ Ziua Independenței, cetățenii nu vor fi împotrivă. Atunci când demnitarii de la Chișinău vor implica Găgăuzia în mai multe evenimente, toți vor avea de câștigat.”
Pe lângă cultura lor specifică, autonomia găgăuză mai este cunoscută și pentru viziunile pro-ruse ale locuitorilor din regiune. În anul 2014, în Găgăuzia a fost organizat un referendum. Potrivit rezultatelor plebiscitului, 98% dintre locuitorii autonomiei au optat pentru aderarea la Uniunea Vamală. Deși referendumul a fost declarat ilegal de organele electorale de la Chișinău, rezultatele sunt folosite pentru justificarea opțiunii pro-ruse în regiune.
În opinia lui Serghei Borlac, pentru a încuraja integrarea tuturor etniilor în societate, sărbătoarea 27 august ar trebui depolitizată. Aceasta ar putea fi folosită drept pretext pentru a lansa discuții pe subiecte importante pentru toate minoritățile naționale din țară.
O altă regiune în care populația ar fi pro-rusă este stânga Nistrului. Alexandra Telpis în vârstă de 28 de ani s-a născut la Tighina, dar ultimii câțiva ani i-a petrecut la Tiraspol. Totuși, tânăra spune că nu este o reprezentantă tipică a localnicilor din regiune. A studiat 12 ani într-o instituție cu predare în limba română, iar cinci ani i-a petrecut la o universitate din Cluj. Acum este implicată în diverse proiecte sociale. Alexandra spune că ziua de 27 august pe malul stâng arată ca orișicare altă zi din calendar.
„Cred că depinde totuși mult de generația despre care vorbim. Pentru cei vârstnici această zi este o reamintire în plus că Uniunea Sovietică s-a destrămat și de asta sunt nostalgici. Dacă vorbim despre generația mai tânără, cred că au o atitudine la fel ca și față de Ziua Independenței oricărei alte țări străine.”
Chiar dacă are cetățenie transnistreană, Alexandra Telpis spune că oriunde pleacă în primul rând se prezintă ca o moldoveancă. Tânăra spune că este o situație delicată:
„Da, eu locuiesc aici, eu activez aici, am prieteni, dar în primul rând sunt cetățean al Republicii Moldova. În același timp, nu fac parte din peisajul moldovenesc. De exemplu, eu nu știu dacă în Moldova facturile se plătesc până la orele 13.00 sau nu. Companiile moldovenești nu-mi oferă credite, deoarece eu am viză de reședință la Bender. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă eram din altă localitate din țară. Și asta în pofida faptului că eu plătesc impozitele la organele de stat centrale, fiindcă eu sunt angajată oficial pe teritoriul Republicii Moldova. Este o situație complicată: nici aici, nici acolo. Un fel de „acasă printre străini, o străină printre ai mei. Îmi rămâne să-mi decid identitatea cât pot mai rațional și să aleg comunitatea din care vreau să fac parte cu sânge rece.”
Dar Alexandra pare să vadă partea bună a acestei monede:
„Cred că pe mine asta mă ajută să văd mai obiectiv ce se întâmplă pe ambele maluri ale Nistrului. Nu mă las molipsită de patriotism nesănătos. Cel puțin, asta încerc să fac.”
Alexandra crede că e nevoie de mai multă comunicare și implicare din partea ambelor părți. Dar nu atât la nivel politic, cât la nivelul cotidianului. Anume relația dintre locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului ar putea sparge stereotipurile legate de regiune și ar clădi legături umane autentice, independente de procesele politice.
