În land-ul federal Berlin s-au desfăşurat astăzi festivităţile centrale, dedicate Zilei Unităţii Germane. Prezenţi la ceremonia oficială, care a avut loc în sala Operei de Stat, au fost preşedintele federal, Steinmeier, cancelara Merkel, primarul guvernator al land-ului Berlin, Michael Müller, care deţine prin rotaţie şi preşedinţia Bundesrat-ului (camera superioară a Parlamentului) şi preşedintele Bundestag-ului, Wolfgang Schäuble. Ultimii doi politicieni, Müller şi Schäuble, au rostit cuvîntări.
Fără să ocolească problemele existente în actuala societate germană, cei doi au omagiat contribuţia istorică a est-germanilor la transformarea democratică a părţii răsăritene a ţării, care în urmă cu 28 de ani a devenit o parte integrantă a Republicii Federale.
Müller a spus că actul unificării din 3 octombrie 1990 a fost o acţiune comună a tuturor germanilor.
Müller nu a uitat să precizeze că perioada de după 1990 a provocat „multe răni” prin dezindustrializarea unor regiuni întregi şi prin pierderea nenumăratelor locurilor de muncă.
Totuşi, a precizat el, schimbările ulterioare au dovedit că Germania este o democraţie stabilă. Continuîndu-şi cuvîntarea, Müller a atras atenţia asupra pericolului „populist de dreapta”, subliniind, în acelaşi timp, că majoritatea oamenilor se distanţează de acesta. „În ţara noastră, nimeni nu trebuie să se alăture populiştilor de dreapta sau extremiştilor de dreapta pentru a-şi manifesta atitudinea critică”, a spus el textual.
În faţa ofensivei dreptei radicale, Germania nu se va lăsa divizată, iar această chestiune nu este o chestiune legată de est şi vest.
Preşedintele Parlamentului, Schäuble, a adîncit ideile exprimate de Müller, ţinînd o cuvîntare complexă şi echilibrată, inspirată din etica democraţiei pluraliste. Şi Schäuble a recunoascut greutăţile încă nedepăşite ale procesului de unificare, avertizînd însă faţă de expansiunea populismului de dreapta. A respins cu vehemenţă tezele populiştilor care susţin că vorbesc în numele poporului şi care apelează la instinctele naţionaliste. Fără a se referi nominal la vreun partid sau grupare politică, Schäuble a spus că ajutorul acordat unor nevoiaşi corespunde eticii spirituale a Apusului şi constituie, în acelaşi timp, nucleul economiei sociale de piaţă. Aluzia lui Schäuble la ideologia unor mişcări sau partide ca Alternativa pentru Germania (AfD) care pretind că vor să salveze Occidentul de invadatori necreştini, a stîrnit aplauzele publicului prezent în sala Operei de Stat.