Îmbulzeală la vaccinarea cu „Sputnik V” în prima zi. „Stau la coadă de două ore și jumătate.”
Numeroși vârstnici s-au îmbulzit în după-amiaza zilei de marți, 4 mai, la intrarea unei policlinici din sectorul Centru al capitalei, unde a început imunizarea cu serul „Sputnik V” de producție rusească. Oamenii, mulți dintre care ne-au spus că au fost invitați să se imunizeze începând cu ora 15:00, au venit în număr mare și au uitat să respecte distanța fizică, în timp ce așteptau la coadă. Directoarea policlinicii a încercat să ne convingă să nu difuzăm imaginile filmate cu mulțimea de oameni din fața instituției medicale.