Joi, 12 decembrie, au loc alegeri anticipate în Marea Britanie, iar cele două partide etern inamice, Tories și Labour, propun planuri și proiecte divergente sau chiar opuse în tot ceea ce privește impozitele și taxele, investițiile publice, rolul statului și cel al sindicatelor.
CHELTUIELILE ȘI INVESTIȚIILE STATULUI
Boris Johnson începe, potrivit unei analize Reuters, să arate o tendință spre dărnicie potențială, care vine după zece ani de rigoare fiscală și de tăieri în bugetele serviciilor publice. În septembrie, el a aprobat cele mai mari sporuri în cheltuielile publice de 15 ani încoace. Acestea se concentrează însă mai ales pe sistemul public de sănătate.
Planurile de cheltuieli publice ale laburiștilor le depășesc însă de departe pe cele ale lui Johnson. Jeremy Corbyn vrea să oprească tăierile în bugetele poliției și promite lucrătorilor serviciile publice un spor de 5%, ceea ce ar umfla costurile cu cca. 82,9 miliarde de lire. Pentru comparație, cheltuielile similare avute în vedere de Tories sunt de abia 2,9 miliarde.
TAXELE ȘI IMPOZITELE
Boris Johnson ar dori să ridice pragul dincolo de care lucrătorii plătesc contribuțiile sociale.
Corbyn în schimb a repetat că într-un guvern Labour, cheltuielile sociale vor fi finanțate printr-o mai mare taxare a companiilor și a celor cu salarii mari.
ROLUL STATULUI
Labour, din perspectiva sa stângistă, dorește să repună statul în centrul economiei britanice. Au fost anunțate planuri de privatizare rețelelor de electricitate, apă, a poștei și căilor ferate.
Boris Johnson, în schimb, este pentru o economie de piață, dar a propus deja la rândul său creșterea ajutoarelor din partea statului.
LABOUR: UN MANIFEST CA ÎN 1945
Foarte stângistul, dar foarte intelectualul, cotidian The Guardian a prezentat deja în detaliu programul politic al liderului laburiștilor Jeremy Corbyn, the Labour manifesto, și l-a găsit a fi populist ca în anii socialismului britanic de după al Doilea Război Mondial: Internet gratuit. Învățământ gratuit. Îngrijire dentară gratuită. Etc, etc., totul plătit prin stoarcerea bogaților și a marilor corporații. E un manifest ca în 1945, conchide The Guardian.
Contrastul este uriaș cu platforma care l-a adus la putere pe laburistul Tony Blair în 1997. Strategia Labour, spunea analiza din The Guardian, este în realitate aceea de a promite orice, numai ca să ia mințile oamenilor de la Brexit.
Conservatorul The Times a comparat la rândul său agenda Labour cu nota prin care același partid s-a sinucis în 1983. Labour nu își mai ascunde agenda marxistă, scrie și cotidianul pro-Brexit The Telegraph, pentru că stânga radicală știe că aceasta este ultima ei șansă să câștige.
BREXIT
Brexitul va influența considerabil economia Marii Britanii. Boris Johnson vrea să iasă din UE cel mai târziu pe 31 ianuarie 2020. El anunță că ieșirea din UE, promițând că taxele și importurile spre și dinspre UE, vor coborî.
Corbyn spune că va negocia un nou deal și că îl va supune unui referendum. Corbyn promite astfel, ceea ce tehnic este posibil, că s-ar putea activa pentru ca procesul însuși al Brexitului să fie anulat.
Experții au calculat că fără un târg cu UE, economia Marii Britanii s-ar reduce cu circa 5% până în 2030, în comparație cu celelalte țări din UD. Propunerea Labour ca Marea Britanie să rămână în uniunea vamală cu UE e văzută de mulți ca fiind cea mai puțin dăunătoare.