În ajunul invaziei rusești, justiția ucraineană slujea intereselor lui Ianukovici

Pe când la granițele Ucrainei erau masați cu zecile de mii soldații ruși, în decembrie 2021, fostul președinte Viktor Ianukovici, prieten al Moscovei, se pregătea pentru propriul război - o încercare de a anula, în instanță, decizia justiției ucrainene care l-a deposedat de titlul și statutul prezidențial în 2014.

Două luni mai târziu, forțele rusești s-au revărsat peste graniță, multe dintre ele tăindu-și calea către sud, spre Kiev, în ceea ce mai toată lumea a considerat a fi o încercare de a răsturna guvernul președintelui Volodimir Zelenski pentru instalarea unui lider favorabil Moscovei.

Relatările de presă și alte dovezi sugerează că Kremlinul l-ar fi considerat pe Ianukovici un candidat pentru acest rol. O investigație jurnalistică realizată de Schemes, departamentul de investigații al Serviciului ucrainean al RFE/RL, a scos la iveală detalii despre mai multe acte judiciare care ar fi putut conferi un aer de legitimitate revenirii fostului președinte fugar - cel puțin pe hârtie, dacă nu și în viața a milioane de ucraineni.

În timp ce marșul militarilor ruși spre Kiev a eșuat spectaculos, momentul în care au fost intentate procesele și răspunsul judiciar la presiunile lui Ianukovici pentru reinstalarea în fotoliul prezidențial deșteaptă îndoieli profunde și întemeiate cu privire la cât de vulnerabil este sistemul judiciar ucrainean la influențele din străinătate.

Instanța care s-a pronunțat asupra ambelor procese inițiate de Ianukovici, Tribunalul Administrativ Districtual din Kiev (OASK), care se ocupă de procesele de contencios împotriva instituțiilor publice ucrainene, are legături strânse cu fostul președinte, care i-a desemnat pe judecătorii-cheie ai acestei instanțe în timpul mandatului său din 2010-2014.

Judecătorul care s-a pronunțat în primul caz, Ihor Kaciura, a fost ministru adjunct al industriilor, responsabil cu politicile industriale în timpul mandatului de prim-ministru al lui Ianukovici în 2006-2007; judecătorul care s-a pronunțat în cel de-al doilea caz, vicepreședintele OASK, Evhen Ablov, a fost numit de Ianukovici.

Atât Kaciura, cât și Ablov se numără printre cei acuzați într-un rechizitoriu privind „crearea unei organizații criminale și abuz de putere”, document înaintat de procurori unei instanțe anticorupție. Alți patru judecători OASK, inclusiv șeful acestei instanțe, sunt, de asemenea, acuzați.

În niciun moment nu s-a pus problema conflictului de interese dintre acești judecători și dosarele lui Ianukovici.

Prima plângere a lui Ianukovici cerea ca OASK să recunoască faptul că Verhovna Rada, parlamentul ucrainean, nu avea autoritatea constituțională de a declara, la 22 februarie 2014 - a doua zi după ce Ianukovici a părăsit Kievul în urma deznodământului mișcării de protest Maidan, fugind în Rusia - că s-a retras din funcție.

Pe 28 decembrie 2021, OASK a acceptat cazul și l-a repartizat lui Kaciura.

În calitate de prim-ministru, Ianukovici îl numise pe Kaciura ca ministru adjunct al politicii industriale în 2007. Kaciura făcuse parte din Comisia Electorală Centrală (CEC) care l-a confirmat pe Ianukovici în funcția de președinte al Ucrainei în 2004 - o decizie anulată de Curtea Supremă, care a invocat fraude electorale, pe fondul protestelor masive cunoscute sub numele de Revoluția Portocalie. Alegerile au fost reluate și au fost câștigate de oponentul lui Ianukovici, Viktor Iușcenko.

În ciuda acestor antecedente, Kaciura nu s-a recuzat din dosarul Ianukovici. O audiere a fost programată pentru 16 februarie 2022, cu puțin timp înainte de momentul invaziei Rusiei în Ucraina.

Într-o hotărâre adoptată ceva mai înainte în decembrie, Kaciura susținea că dosarul, așa cum a fost depus inițial, conținea nereguli și că, în această formă, ar trebui să fie analizat de Curtea Supremă - care, la 6 decembrie, avea să susțină o condamnare pentru trădare împotriva lui Ianukovici pentru că a solicitat asistență militară rusă pentru a reprima protestele din 2014. Judecătorul i-a transmis lui Ianukovici că procesul ar trebui revizuit, iar cazul a rămas la OASK după ce au fost făcute revizuirile.

Cerându-i-se să explice calendarul ședințelor de judecată pentru această cauză, Kaciura a răspuns că programarea este responsabilitatea secretarilor instanțelor. El nu a făcut alte comentarii despre caz. „Deoarece RFE/RL acoperă negativ activitățile sistemului judiciar în ansamblu, cu greu pot spera la un interviu obiectiv", a afirmat el, fără a da detalii. Un judecător de la Curtea Supremă din Ucraina a fost demis în urma unei anchete Schemes care a descoperit că acesta avea cetățenie rusă.

Când a fost întrebat de ce nu s-a recuzat în cazul Ianukovici, Kaciura a refuzat să răspundă și a plecat.

Cu toate acestea, având în vedere participarea lui Kaciura la decizia CEC în favoarea lui Ianukovici în alegerile din 2014, „există cu siguranță îndoieli cu privire la imparțialitatea lui", e de părere Vadim Valko, avocat al organizație nonguvernamentale Centrul de acțiune anticorupție din Kiev.

Nu sunt singurele îndoieli referitoare la OASK.

La opt zile după ce OASK a acceptat cazul său inițial, Ianukovici a intentat un al doilea proces împotriva legislativului ucrainean. De data aceasta, el susținea că, în afara procedurii de destituire, parlamentul nu îl poate deposeda pe președinte de titlul său.

Acest caz, acceptat de tribunal pe 5 ianuarie 2022, a ajuns pe masa vicepreședintelui OASK, Evhen Ablov, pe care Ianukovici l-a numit în instanță în 2010.

La momentul respectiv, s-a spus că OASK are doar trei judecători disponibili, printre care Ablov, din cei 43 câți are instanța, deși deciziile privind cazurile examinate de Schemes au arătat că mai erau încă șase judecători în activitate - așadar, erau disponibili nouă.

Și, după cum permite legislația ucraineană și cum îi convenea lui Ianukovici, Ablov a ales să se pronunțe asupra cazului fără a audia nici reclamantul, nici apărarea. Deși Codul de procedură administrativă le pretinde judecătorilor să nu pronunțe hotărâri sumare pentru cazurile de interes public, Ablov contestă faptul că încercarea lui Ianukovici de a-și restabili titlul de președinte a fost ieșită din comun.

„Toate cazurile noastre [din sistemul judiciar] privesc milioane de cetățeni; cu atât mai mult cazurile judecate de OASK”, a declarat el pentru Schemes.

În cele din urmă, la o zi distanță unul de celălalt, Kaciura și Ablov au ajuns la aceleași decizii în cazul lui Ianukovici - să lase procesele „fără examinare”, deoarece termenul de șase luni pentru contestarea actelor legislative expirase cu mai bine de opt ani în urmă. Deși Ianukovici ar fi putut solicita mai devreme o prelungire, nu a făcut-o.

Deciziile celor doi judecători, emise la 20 și 21 aprilie, au fost pronunțate la aproximativ două săptămâni după ce Rusia a finalizat retragerea trupelor sale din zonele din jurul Kievului, retrăgându-le peste graniță. Retragerea a fost unul dintre mai multe eșecuri majore pentru forțele rusești și pentru obiectivul aparent al lui Putin de a subjuga Ucraina.

De ce expirarea termenului-limită pentru procesele intentate de Ianukovici nu a împiedicat OASK să accepte cazurile sale este întru totul neclar.

Adjunctul șefului de cabinet al lui Volodimir Zelenski, Andri Smirnov, care supervizează strategiile legate de reforma judiciară, a declarat pentru Schemes că decizia OASK de a accepta cele două procese ale lui Ianukovici „a provocat o mare agitație” și a creat „riscul ca sistemul judiciar să fie folosit ca instrument pentru ca anumite persoane să își atingă obiectivele”.

Smirnov spune că a avut „o discuție serioasă” pe această temă cu președintele instanței, Pavlo Vovk, dar nu a dat detalii.

În aprilie 2021, Zelenski i-a îndemnat pe parlamentari să desființeze OASK, avertizând că instanța ar putea „pune capăt oricărei reforme de stat”.

Nicio dovadă concretă nu leagă în mod direct procesele lui Ianukovici de vreo posibilă conspirație a Kremlinului de a-l readuce pe acesta la putere în urma invaziei pe scară largă din 24 februarie, despre care Putin credea, după cum sugerează dovezile de până acum, că va duce la o victorie a Rusiei în câteva zile sau, cel mult, săptămâni.

Dar Putin a spus de mult timp că Ianukovici, în vârstă de 72 de ani, este singurul președinte legitim al Ucrainei, iar alegația sa nesusținută cu probe că ieșirea de la putere a fostului președinte a fost rezultatul unei lovituri de stat sprijinite de Occident este esențială pentru narațiunile Kremlinului și pentru eforturile de a justifica invazia din februarie.

La presiunea lui Putin, Ianukovici a renunțat la planul de a semna un acord comercial cu Uniunea Europeană în noiembrie 2013 și a cerut, în schimb, legături mai strânse cu Rusia, ceea ce a provocat protestele uriașe cunoscute sub numele de Maidan și Revoluția Demnității.

După ce a fugit în Rusia la sfârșitul lunii februarie 2014, în urma sângeroaselor lupte dintre forțele de securitate și protestatarii de pe Maidan, care au acuzat autoritățile că au folosit lunetiști pentru a-i ucide pe manifestanți, armata rusă a ocupat peninsula ucraineană Crimeea, iar Moscova a încurajat separatismul în estul și sudul Ucrainei, declanșând războiul în regiunea cunoscută sub numele de Donbas. Acest conflict face acum parte din războiul mai larg pe care Rusia l-a lansat, odată cu invazia din 24 februarie.

La aproximativ o săptămână după declanșarea invaziei, cunoscutul portal media Ukrainska Pravda cita o sursă anonimă din serviciile de informații ucrainene care susținea că Ianukovici s-ar afla la Minsk ca parte a ceea ce ar putea fi un plan pentru revenirea sa la putere în Ucraina - deși informația nu a fost niciodată confirmată - și că un avion folosit de Ianukovici ar fi fost reperat în capitala belarusă.

La 8 martie, presa de stat rusă publica un anunț în care Ianukovici făcea un apel „prezidențial” către Zelenski, îndemnându-l să „oprească războiul cu orice preț și să ajungă la un acord de pace”.

În august, Uniunea Europeană l-a trecut pe Ianukovici pe lista de sancțiuni pentru „rolul său în subminarea sau amenințarea integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei, precum și a stabilității și securității statului”.

Documentul UE citează mai multe surse pentru a proba că Ianukovici a făcut parte dintr-o operațiune specială rusă menită să îl înlocuiască pe Zelenskiy în timpul primelor faze ale invaziei.

Oricum, planul Rusiei de a folosi procesele pentru a-l prezenta pe Ianukovici drept liderul legitim al Ucrainei ar fi funcționat doar dacă Moscova ar fi preluat controlul asupra Kievului și Ianukovici ar fi revenit „pe tancuri”, a declarat analistul politic ucrainean Volodimir Fesenko.

„Ca să reluăm cunoscuta expresie folosită de ruși, Ianukovici nu mai este un sturion mai puțin proaspăt, ci mai degrabă un sturion putrezit de mult timp de care nimeni nu avea nevoie la Kiev, cu excepția rușilor”, a comentat Fesenko pentru Current Time, rețeaua de limbă rusă administrată de RFE/RL în cooperare cu VOA.

Scris de Elizabeth Owen pe baza unui reportaj realizat de Serhiy Andrushko de la Schemes. Current Time a contribuit la acest reportaj.