În aceste condiții sunt tratați pacienții cu boli psihice din R. Moldova, arată un raport realizat de proiectul moldo-elvețian Mensana „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova” în anul 2022.
În prezent, bolnavii cu diverse tulburări psihice din R. Moldova primesc îngrijiri medicale în trei spitale publice: Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chișinău, Spitalul de Psihiatrie din Orhei și Spitalul de Psihiatrie din Bălți. Alte 40 de centre de sănătate mintală oferă servicii psihiatrice comunitare.
Raportul „Evaluarea spitalelor de psihiatrie din R. Moldova” scoate în evidență atât condițiile din spitale, cât și modalitățile de tratament și comportamentul personalului față de acești pacienți.
Condiții inumane
Potrivit raportului, cele trei spitale au în total 1.385 de paturi, dintre care 1.295 se află în saloane închise, încălcându-se astfel libertatea de mișcare a pacienților. Bolnavii stau încuiați în saloane, în timp ce spitalele au spații verzi, care nu sunt utilizate și nici amenajate.
La Spitalul de Psihiatrie din Orhei pacienții pot face duș doar o dată pe săptămână.
Raportul evidențiază necesitatea reparației capitale a celor trei spitale, care au fost date în exploatare acum mai bine de 40 de ani. Acestea sunt compartimentate necorespunzător, saloanele au multe paturi (patru-nouă sau chiar mai multe), pereții sunt sumbri, băile și toalete sunt comune pentru 30-40 persoane, iar la Spitalul de Psihiatrie din Orhei pacienții pot face duș doar o dată pe săptămână.
Problemele din acest spital au fost raportate și de Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM), în urma vizitei din anul 2021: „În secțiile Spitalului de Psihiatrie din Orhei era un miros persistent de urină, clor și fum de tutun, care îngreunează respirația și face prezumția că unii beneficiari sunt neglijați de către îngrijitori”.
Saloanele și secțiile din psihiatrie nu au sisteme de ventilare și aerisire.
Lipsa cadrelor medicale
În medie, un medic psihiatru oferă servicii pentru 30-50 de pacienți, când, de fapt, un doctor ar trebui să aibă grijă de cel mult 15-25 de persoane. La Spitalul de Psihiatrie din Bălți, medicii lucrează pe 2,5 norme de personal pe lună.
De asemenea, personalul medical nu este suficient de bine instruit despre specificul activității în serviciile de psihiatrie și nu cunoaște legislația privind comportamentul și îngrijirea pacienților psihiatrici.
Drepturile omului
Raportul relevă faptul că în spitalele de psihiatrie nu se respectă dreptul fundamental la libertatea de mișcare a pacienților. Adesea, aceștia sunt constrânși de personalul medical să fie internați, iar în cazul în care, totuși, refuză, sunt externați fără a primi îngrijiri medicale.
Uneori, pacienții sunt agresați fizic și nu pot să facă plângeri necenzurate, iar băile și toaletele în comun nu le asigură dreptul la intimitate.
Spitalele nu au dezvoltate activități de psihoterapie, terapie ocupațională și ergoterapie (terapie prin muncă).
Calitatea serviciilor
Raportul mai arată că, adesea, tratamentele indicate pacienților nu corespund celor prevăzute în protocoalele clinice naționale, iar medicii fac abuz de unele preparate, pe care le recomandă și în regim ambulatoriu.
De asemenea, pacienții nu sunt întotdeauna informați despre diagnosticul primit și nu cunosc medicamentele care le sunt administrate.
Finanțarea serviciilor
Finanțarea serviciilor medicale în domeniul psihiatric se efectuează în baza contractului cu Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).
Raportul scoate în evidență și la acest aspect unele abateri, cum ar fi: spitalizări și externări la cerere, cazuri tratate în 1-5 zile la același cost cu 30 de zile/pacient, pacienți internați împotriva voinței lor, externați în 24-48 de ore și internări nejustificate.
Recomandări
Autorii raportului au formulat o serie de recomandări pentru a îmbunătăți situația din cele trei spitale. Printre acestea sunt:
- trecerea de la secțiile închise la cele deschise;
- revizuirea procedurilor de internare și respectarea dreptului pacientului de a refuza internarea;
- revizuirea mecanismului de finanțare, prin definirea cazurilor tratate, rambursate de CNAM;
- angajarea și pregătirea unei persoane dedicate managementului calității;
- creșterea numărului asistenților sociali (unul la 70 de paturi);
- creșterea nivelului de pregătire profesională a personalului.
Datele privind situația din cele trei instituții psihiatrice au fost colectate prin chestionare, în baza rapoartelor recepționate de la spitale, vizite și discuții cu directorii, pacienții și personalul medical.