Școlile profesionale sunt un fenomen relativ recent în istoria învățământului. Într-adevăr, până la introducerea, în Europa sec. XIX, în Germania și Franța mai întâi, a învățământului universal, gratuit și obligatoriu, tinerii care voiau să învețe o profesie nu puteau face asta decât fiind trimiși ucenici, calfe, pe lângă niște meșteri sau ateliere.
De altfel, rareori existau cursuri sau un program anume al învățării. Ucenicul era presupus a observa și a învăța singur. A rămas dictonul potrivit căruia "meseria se fură".
Unele bresle, cele ale fierarilor sau pietrarilor, de pildă, se bucurau de un prestigiu deosebit. În occident, anumite ghilde sau corporații reprezentau corpuri închise în care nu se putea intra decât printr-o autentică inițiere, pe etape, cu examene și încercări și grade intermediare care luau ani de zile.
Asemenea corporații, numite în Franța "compagnonnage", s-au putut perpetua până astăzi...
De pildă, tot în Franța, țară cu lungă tradiție a arhitecturii gotice, anumite ghilde, tipuri de "compagnonnage", știu încă să repare sau să fabrice vitralii, sau sunt chemate pentru a ridica schelării din lemn, cum e cea care a ars la Notre-Dame, lucruri care nu se învață la facultatea de arhitectură.
Cele mai importante au fost integrate parțial în sistemul de învățământ francez, însă păstrându-și privilegiile. De pildă, abia în 2006 o femeie a fost admisă în asociația tăietorilor de pietre Les Compagnons du Devoir.
În Europa de est, unde, desigur, modernitatea a obliterat definitiv anumite profesii, de la sacagiu la cel care remaia ciorapi, s-a trecut prin mai multe etape în (re)consolidarea învățământului profesional. A trebuit să se treacă printr-o readaptare a mentalităților. Astfel, în România, atunci când regimul comunist a trecut de la un sistem în care învățământul secundar era de tip teoretic, umanist și generalist, la mijlocul anilor 1970, la unul de tip tehnic și profesional, asta a fost resimțită de mulți ca fiind o degradare a învățământului.
Majoritatea liceelor au devenit atunci de tip tehnic sau profesional, într-o cultură care era obsedată cu „intelectualii”. Asta pentru că în România nici măcar comunismul nu a putut face nimic împotriva convingerii profunde că oricine nu lucrează cu mâinile este un „intelectual”.
„Intelectual = cine nu lucreaza cu mainile”...
Cum insa o oarecare indoiala (refulata pe data) totusi persista, convingerea e întărită subconstient prin orice aduce argumente in favoarea echivalenței „intelectual = cine nu lucreaza cu mainile”. Așa încât, atunci la mijlocul anilor 1970, au fost reintroduse peste tot liceele de tip tehnic, din care elevii erau presupuși a ieși cu o meserie deja învățată.
În țări, din nou precum Franța sau Belgia, în care acest învățământ de tip tehnic este cel mai bine organizat și reprezentat, rețeaua de licee profesionale urmează propriul său sistem de învățământ, iar în Franța chiar un bacalaureat aparte.
Tot în Franța, a merge la un asemenea liceu tehnic este de altfel singura modalitate de a evita înscrierea în cel mai apropiat liceu de tip general, teoretic.
În Franța unitară și egalitaristă, legea impune înscrierea în cea mai apropiată unitate de învățământ, însă nu și dacă e vorba de un învățământ de tip tehnic.
*****
Autorităţile din R. Moldova se angajaseră ca până în 2020 să restructureze radical sistemul învățământului profesional, un sistem considerat ineficient, moştenit din perioada sovietică. Unele şcoli de meserii au fost închise, câteva comasate, iar altele au fost reorganizate în centre de excelență.
Dar pentru modernizarea lor şi racordarea la cerinţele pieţii muncii autoritățile mizau pe un suport bugetar de 25 de milioane de euro din partea UE, bani ce urmau să acopere cea mai consistentă parte a reformei şi anume renovarea clădirilor şcolilor profesionale, dotarea acestora cu echipamente şi laboratoare moderne.
Deşi, din varii motive, s-a reuşit accesarea doar a unei părţi din asistenţa europeană, totuşi sistemul s-a schimbat la faţă, spune Silviu Gîncu, şeful direcţie învățământ profesional tehnic a Ministerului Educaţiei.
„Din cele 25 de milioane de euro noi am reuşit în condiţiile noastre să aducem în sistem circa 15 milioane. În mare măsură aceste milioane au mers în reconstrucţia centrelor de excelenţă, dotarea lor cu cel puţin o sală de calculatoare. Toţi banii au fost investiţi în modernizarea învăţământului profesional tehnic. Am reuşit să luăm mai mulţi bani din bugetul de stat ca să ducem la bun sfârșit măsurile prevăzute iniţial.”
Deşi mai sunt rezerve la capitolul dotare cu echipamente, şcolile de meserii au devenit în ultimii ani mai atractive pentru tineri, constată managerii. Drept dovadă e statistica cererilor de admitere.
La două săptămâni de la startul admiterii unele instituţii au acoperit deja mai mult de jumătate din ofertă...
Deşi mai persistă percepția că învățământul profesional e mai puţin prestigios şi că e doar o soluţie de avarie pentru cei care au picat BAC-ul, atitudinea faţă de şcolile de meserii se schimbă, spune directorul şcolii profesionale nr. 10 din Chişinău Anatolie Ţîţu:
„Dacă acum câţiva ani era o problemă cu înmatricularea elevilor în şcoli profesionale, şi predomina stereotipul că trebuie numai studii superioare, că ţara are nevoie de oameni înţelepţi, calificaţi şi că de muncitori nu avem nevoie, la moment situaţia s-a schimbat radical. Dacă anterior la înmatriculare nu aveam nici jumătate din plan, la moment planul este deja îndeplinit. Tinerii înţeleg deja că acum unde nu te duci deja nu se mai uită ce diplome ai, dar la ce poţi face.”
Pentru a face şi mai atractive şcolile de meserii şi a le adapta la cerinţele pieţii muncii R. Moldova aplică de câţiva ani formarea profesională duală. Partea teoretică este predată în şcoli, iar cea practică se realizează în întreprinderi la eventualul viitor loc de muncă al elevului.
Deşi acest tip de învățământ presupune beneficii atât pentru elevi, cât și pentru antreprenori, aplicarea lui încă întâmpină dificultăți în R. Moldova, spune manageri de şcoli profesionale. Procesul de pregătire a viitorilor specialiști se desfășoară alteori anevoios întrucât cadrele muncitorești din cadrul întreprinderilor nu sunt întotdeauna receptive să instruiască tinerii. Altfel spus implicarea mediului de afaceri în dezvoltarea programelor educaționale care să îmbine eficient partea de pregătire profesională teoretică cu cea practică rămâne deocamdată o restanță.
