Linkuri accesibilitate

#șîeu: România iese în stradă pentru autostrăzi


La protestul #șîeu de la București
La protestul #șîeu de la București

Demonstrații pentru construcția de autostrăzi în România catalizate de un om de afaceri nemulțumit.

La București, proteste de 15 minute au avut loc astăzi în apropierea Ministerului de Finanțe, dar și în preajma mai multor clădiri de birouri.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:44 0:00
Link direct

Câteva sute de angajați din clădirile de birouri din sudul Bucureștiului au decis să se alăture protestului inedit al antreprenorului sucevean Ștefan Mandachi. El a anunțat, la începutul acestei luni, că a construit simbolic primul metru de autostradă din Moldova pe care l-a inaugurat astăzi.

Purtând tricouri inscripționate cu #șîeu, la ora 15, angajații au oprit calculatoarele și au coborât pe platoul din fața clădirii. Unii sunt din Moldova și se plângeau cât este de greu drumul din Capitală înapoi spre casă. Alții, spun că și-ar dori pur și simplu orașe mai bine conectate în România. Toți speră ca protestul lor să fie auzit și de reprezentanții Guvernului.

În București, traficul rutier a fost blocat pe una dintre arterele principale ale Capitalei, iar la Piața Universității a fost format un lanț uman. Proteste au avut loc însă și în mai multe orașe din țară.

La Cluj, de pildă, mașinile au oprit pe avarii timp de 15 minute, iar traficul rutier a fost paralizat. La Iași, câteva mii de oameni, cărora li s-a alăturat și primarul Mihai Chirica, au blocat strada din fața Palatului Culturii cerând realizarea autostrăzii. Și la Ploiești, câteva sute de persoane, inclusiv primarul orașului Adrian Dobre, au participat la acest inedit protest.

Reacțiile au venit și din sfera mediului politic. Dacă Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici își anunțase intenția de a participa la protest în fața Ministerului de Finanțe, liderul PSD Liviu Dragnea a avut o reacție dură la adresa inițiatorului mișcării, Ștefan Mandachi, pe care l-a acuzat că face „circ” și „țipă”, în timp de guvernarea PSD-ALDE face autostrăzi.

PSD l-a trimis tocmai astăzi la prânz pe ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, la inaugurarea șantierului variantei ocolitoare a Bacăului – circa 30 de kilometri care vor face parte din viitoarea Autostradă a Moldovei. De fapt, contractul pentru realizarea acestui tronson a fost semnat încă de la finele anului trecut, iar termenul de finalizare este de 36 de luni.

Pe de altă parte, președintele Senatului și șef al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că „ritmul de construcție al autostrăzilor din România a fost unul inacceptabil de lent” și a recunoscut că „este o responsabilitate partajată a tuturor partidelor care s-au derulat la putere în România în ultimii 20 de ani sau 30 de ani”.

România are puțin peste 800 de kilometri de autostrada, lucrările la infrastructură derulându-se în ritm de melc în ultimii 30 de ani și fiind în coada statisticilor UE la numărul de kilometri de autostradă existenți. Cu o medie de 98 de decese la un milion de locuitori, România ocupă însă primul loc în Europa la numărul de decese din accidente rutiere, dublu față de media europeană care este de 49 de decese la milionul de locuitori.

XS
SM
MD
LG